Repartizarea computerizată pentru clasa a IX-a se va face în baza numărului maxim de elevi per clasă stabilit înaintea Legii Bolojan, care încă nu este în vigoare – ministrul Daniel David

4.963 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Numărul de elevi într-o clasă luat în considerare pentru repartizarea computerizată la admiterea în clasa a IX-a se va face pe planul de școlarizare deja stabilit, fără creșterea impusă de noua Lege Bolojan, lege care „deocamdată nu este în vigoare”. Așa a precizat ministrul Daniel David duminică, 20 iulie, la emisiunea Info Edu de la TVR Info.

În cadrul unei intervenții în emisiune, el a fost întrebat de Narcis Harabagiu, director adjunct la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Buzău, dacă repartiția „se va face pe planul de școlarizare de acum, cu acel număr de elevi, sau crește numărul de elevi în fiecare clasă începând chiar din această repartiție”. 

Ministrul a răspuns că, „deocamdată, noua lege nu este în vigoare, așa că lucrurile funcționează cum a fost stabilit”.

Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, prevede, între altele, creșterea numărului maxim de elevi per clasă cu până la șase elevi, în funcție de ciclul de învățământ. La nivel de liceu, efectivele pot crește până la 30 de elevi/clasă, potrivit acestei legi.

Ea apare la jumătate de an după ce Ministerul Educației emisese un ordin prin care stabilea scăderea numărului de elevi la clasa a IX-a, filiera teoretică, de la 26 la 24 de elevi începând cu anul școlar 2025-2026, doar pentru ca, o săptămână mai târziu, să revină la pragul de 26. Această modificare a fost făcută, atunci, fără vreo explicație sau anunț.

Calendarul Admiterii la liceu 2025:

14 – 21 iulie 2025: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

21 iulie 2025: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată 

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

22 iulie 2025: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026

Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

24 – 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați – confirmarea locurilor pe care au fost repartizați

29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

30 iulie – 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce își doresc copiii de Crăciun în 2020? Gabriela, clasa a III-a: Eu mi-aș dori să mă întorc la școală și să învăț mai bine. Mi-a dat tata un telefon pe care să-l folosesc, dar rămân în urmă și trebuie să o întreb pe doamna tot mai mult

Gabriela este în clasa a III-a la o școală din Vaslui. Înainte să înceapă școala online, făcea naveta pe jos sau cu microbuzul școlar. Sora ei mai mică, Ștefania, care…
Vezi articolul

Sindicatele învățătorilor din Franța, apel la grevă în a doua săptămână de școală, după ce Ministerul Educației a decis ca toți copiii de ciclu primar să dea Evaluări Naționale: „O modalitate de a controla profesorii, fără a ține cont de specificul fiecărei clase”

Sindicatele învățătorilor din Franța au făcut apel la grevă în a doua săptămână de cursuri, ca protest după ce Ministerul Educației a decis ca toți copiii de la Clasa pregătitoare…
Vezi articolul

OFICIAL Studenții călătoresc cu reducere limitată în anul 2025, fondul de burse nu mai crește / Alianța Organizațiilor Studențești – ANOSR: Condamnăm decizia Guvernului de a ignora solicitările studenților

Studenții călătoresc cu reducere de 90% limitată de la 1 ianuarie și fondul de burse nu mai crește, prevede ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru 2025, publicată…
Vezi articolul

Digitalizarea a 57 de licee agricole, printr-un parteneriat între Ministerul Agriculturii și cel al Digitalizării, cu fonduri europene / Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria din județul Teleorman va administra platforma online prin care vor comunica liceele

57 de licee agricole vor fi dotate cu laboratoare IT și vor fi interconectate printr-o platformă digitală, administrată de un liceu din județul Teleorman, potrivit unui comunicat de presă al…
Vezi articolul