Cazarea elevilor în condiții mizere la Olimpiada Națională de Franceză a fost decisă de inspectoratul școlar (PNL) susține primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu (PSD): Ne-am fi opus ca ei să fie cazați acolo, dat fiind că liceul intră în reabilitare luna viitoare

4.619 vizualizări
SURSA: GOV.RO
„Primăria Craiova nu a fost întrebată unde pot fi cazați elevii de la olimpiade, organizarea aparținând în totalitate Inspectoratului Județean Școlar Dolj. Ne-am fi opus ca ei să fie cazați acolo, dat fiind că liceul intră în reabilitare, în totalitate, în luna mai, așa cum s-a întâmplat cu alte 30 de școli și licee, anul trecut”, a scris Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Precizăm că primarul este singurul oficial care reacționează, până la acest moment, la articolul publicat de Edupedu.ro, deși nu este implicat în organizare.

Între 18 și 22 aprilie, orașul Craiova a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, reunind elevi olimpici din toate județele cu excepția Covasnei și Harghitei, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial. Edupedu.ro a scris că mai mulți elevi și părinți au sesizat că unii participanți au fost cazați în condiții neprielnice. Mai multe detalii aici.

  • Organizatorul Olimpiadei Naționale de Limba Franceză este Guvernul României, prin Ministerul Educației și structura sa teritorială Inspectoratul Școlar Județean Dolj, potrivit site-ului oficial. Inspectorul Școlar General Dolj este Daniel Alexandru Ion. Edupedu.ro a scris că acesta a candidat la concursul de directori de școli pentru unul dintre posturile rămase vacante în prima etapă. Mai multe detalii aici.

Lia Olguța Vasilescu a precizat că „în toate intervențiile mele publice am spus că la Colegiul Chițu sunt necesare lucrări ample de reabilitare, atât la baza sportivă, cât și la clădiri, care nu pot fi inițiate repede, fiindcă trebuie să respectăm niște proceduri. Deci se cunoștea starea acestui colegiu”.

„Înțelegem că decizia de a fi cazați în acel cămin a fost luată de IȘJ Dolj pe motiv că este mai aproape de sălile de clasă unde se ținea concursul școlar. Dacă am fi fost consultați, am fi putut pune la dispoziție un autocar pentru deplasarea elevilor, așa cum am făcut-o în nenumărate cazuri”, a mai spus primarul Craiovei.

Pe de altă parte, ea a punctat că unii elevi au fost cazați și la „liceele Nenițescu, Bibescu, Energetic și Elena Cuza, unde condițiile sunt impecabile”.

Citește și:
VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare
Cum a fost la Olimpiada Națională de Limba Franceză de la Craiova văzută și trăită în lotul județului Prahova. Impresii de la elevi și profesori
Prăpastie între realitatea elevilor și laudele oficialităților la Olimpiada Națională de Limba Engleză, organizată la Pitești. Elev: cazare mizeră, mâncare rece, sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la așa ceva de teamă / Inspectoratul Școlar Argeș: “Am scris o poveste fără pereche”


3 comments
  1. Si daca elevii locuiesc in conditii mai mizere acasa?

  2. De 32 de ani sunteti aceeasi la ciolan prin rotatie,din aceleasi familii ,toti hoti ,mincinosi si de 32 de ani va invinuiti reciproc.Nici usturoi n ati mancat ,nici gura nu va miroase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor lucrează cu zeci de copii, există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți din categorii defavorizate, spune Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele: Acest lucru presupune mai multă muncă, dar și ajutor de specialitate. Psihologul școlar are un rol esențial

Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele, a vorbit pentru Ziarul de Iași despre munca unui cadru didactic și a spus că „există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți…
Vezi articolul

Profesorii și angajații din școli, anunțați de sindicate că au semnat contractul colectiv de muncă abia după ce au făcut acest lucru. Motivul – pentru ca la banii de concediu să fie luată în calcul și indemnizația de hrană, plus alte beneficii / Niciun cuvânt despre închiderea grevei generale – document

Cei doi lideri sindicali, Marius Nistor și Simion Hăncescu, au trimis un comunicat comun către membri celor două federații, la câteva ore după ce ministrul Educației a anunțat semnarea contractului…
Vezi articolul

VIDEO Moment emoționant la premierea Olimpiadei Naționale de Matematică 2024 pentru clasele VII-XII – elevii au fost aplaudați îndelung / Profesorul Cătălin Gherghe: Începe un nou ciclu de selecție pentru Olimpiada internațională care va fi în iulie

Olimpiada Națională de Matematică s-a încheiat duminică, 7 aprilie, cu premierea olimpicilor și plecarea acestora către case, conform programului evenimentului. La Târgu Mureș au fost circa 380 de participanți de…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Antonia, Paul, Andra și profesoara lor care merge sâmbăta cu mașina să-și aducă elevii la școală, pentru a participa la SuperCoders, unde construiesc soluții de viitor la situații reale

13 elevi din cei 50 de finaliști au prezentat proiecte creative, gândite pentru viața de zi cu zi, cum ar fi un robot salvator în caz de incendii și cutremure,…
Vezi articolul
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Ministra Educației, Ligia Deca, merge în Parlament, la ora Guvernului, miercuri, de la 11:30, după 170 de zile de la primirea invitației din partea USR / Senatorul Ștefan Pălărie anunță că așteaptă întrebările cetățenilor pentru oficial

Ministra Educației, Ligia Deca, a confirmat participarea la „Ora Guvernului“, o sesiune în care membri ai Executivului vorbesc în fața parlamentarilor. Conform programării de pe site-ul Senatului, aceasta va vorbi…
Vezi articolul