Cazul IȘE: O analiză a conflictului dintre transparență legală și control ministerial / Op Ed Teodor Petre, psiholog educațional

Când un subiect devine extrem de polarizat, nevoia mea este să fac un pas înapoi. Această nevoie mă ajută să-mi fac ordine în gânduri, să analizez perspective și să caut o viziune care integrează opinii și generează soluții. Altfel spus: pentru a limpezi apele, trebuie mai întâi să oprim valurile.

• Metodologia de lucru a redactării acestui articol: ideile au fost preluate și investigate manual, după care textul final a fost încărcat în Google Gemini Pro și i s-a cerut ameliorarea formulărilor și structurarea textului.

Deși am exprimat anterior o perspectivă critică asupra politicilor în sine (Petre, 2025), demersul de față este un exercițiu deliberat de contextualizare. Scopul meu este să pun cap la cap, într-o manieră cât mai neutră, piesele de puzzle care sunt deja publice – cadrul legal, regulamentele interne și succesiunea de acțiuni –, concentrându-mă exclusiv pe conflictul procedural și pe principiile de funcționare a sistemului, nu pe persoane.

Prin urmare, neutralitatea acestui demers este una de metodă: analiza nu pornește de la o concluzie prestabilită, ci compară faptele documentate cu cadrul normativ în vigoare. Verdictul va fi cel pe care această comparație obiectivă îl impune, indiferent dacă este favorabil sau critic la adresa uneia dintre părți.

Fac acest exercițiu personal public cu speranța sinceră că, la final, această imagine de ansamblu va oferi o bază comună de la care putem porni discuția despre soluții reale și necesare.

Astfel, demersul de față este unul civic, bazat pe lectura atentă a documentelor publice, și nu pretinde a fi o analiză juridică specializată. Tocmai de aceea, contribuțiile și corecturile din partea experților în drept sunt mai mult decât binevenite, pentru a rafina înțelegerea publică a acestui caz.

1.Lanțul acțiunilor: o sinteză factuală 

Pentru a înțelege miza dezbaterii, voi prezenta succesiunea cronologică a evenimentelor-cheie. Secvența de mai jos se bazează pe informațiile și documentele făcute publice în presa de specialitate și pe comunicatele oficiale, prezentate în ordinea în care au devenit publice.

Pasul 1: Solicitarea de presă (7 iulie 2025) 

Publicația Edupedu.ro a înaintat o solicitare oficială către Institutul de Științe ale Educației (IȘE), în baza Legii nr. 544/2001, cerând un punct de vedere științific privind impactul măsurilor fiscal-bugetare din educație (Peticilă, 2025a).

Pasul 2: Redactarea răspunsului intern de către IȘE 

O echipă de cercetători IȘE a elaborat o analiză detaliată de 23 de pagini, asumată de conducerea științifică a institutului. Documentul răspundea punctual întrebărilor, oferea date comparative europene, analiza posibilele efecte negative ale măsurilor și conținea o serie de recomandări (Peticilă & Pantazi, 2025).

Pasul 3: Transmiterea unui răspuns de la Minister (17-18 iulie 2025) 

În locul analizei IȘE, Biroul de Presă al Ministerului Educației a trimis către Edupedu.ro un răspuns oficial de 2 pagini. Acest document nu conținea analiza redactată de IȘE, ci prelua, în mare parte, declarații publice anterioare ale ministrului Educației, prezentându-le ca fiind punctul de vedere al IȘE (Peticilă, 2025a).

Pasul 4: Reacția inițială a presei (19 iulie 2025) 

Edupedu.ro publică un prim articol în care semnalează un „derapaj grav”, argumentând că răspunsul primit de la Minister este unul politic și nu reflectă expertiza așteptată de la un institut de cercetare (Peticilă, 2025a).

Pasul 5: Promisiunea de verificare a ministrului (21 iulie 2025) 

Confruntat de presă cu suspiciunile de cenzură, ministrul Educației declară că va investiga situația. Acesta afirmă: „Luni voi verifica dacă răspunsul a fost asumat și de conducerea IȘE. Dacă n-a fost asumat, voi verifica cine a intervenit și a blocat aceste lucruri și voi lua măsuri” (Peticilă, 2025b).

Pasul 6: Confirmarea și justificarea cenzurii (23-24 iulie 2025) 

Poziția ministrului se schimbă. Acesta emite un comunicat oficial în care admite că a blocat documentul original. Justificarea invocată este că materialul necesita un proces de „peer-review” (evaluare colegială) pentru a putea fi asumat instituțional și că trebuiau respectate principiile de guvernanță ierarhică (David, 2025).

Pasul 7: Dezvăluirea publică a documentului original (24 iulie 2025) 

În aceeași zi cu justificarea finală a ministrului, Edupedu.ro publică integral documentul original de 23 de pagini, obținut pe surse. Articolul de investigație prezintă în detaliu, cu capturi de ecran, toate secțiunile eliminate sau modificate, comparând versiunea cercetătorilor cu cea trimisă de minister (Peticilă & Pantazi, 2025).

2. Cine sunt actorii și care sunt regulile dialogului?

În primul rând, contează să înțelegem cine sunt cele două instituții centrale în această dezbatere și care este cadrul legal ce ar trebui să le guverneze dialogul. 

Conform Articolului 1 din Regulamentul său de Organizare și Funcționare (denumit în continuare „Regulamentul”), Institutul de Științe ale Educației (IȘE) este un organ de specialitate, cu personalitate juridică, aflat în subordinea administrativă a Ministerului Educației (MEC, 2025). 

Scopul acestuia, conform Articolului 3 din Regulament, este de a realiza și promova „studii și cercetări obiective și independente care să contribuie la avansarea cunoașterii printr-o mai bună înțelegere a contextelor, fenomenelor și proceselor educaționale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educației.” 

Activitatea sa se ghidează după o serie de valori și principii menționate în Regulament, printre care se numără: imparțialitatea și obiectivitatea (Articolul 2, litera f), transparența (Articolul 2, litera h) și libertatea de gândire, independența față de ideologii, doctrine politice, religioase sau de altă natură (Articolul 2, litera m).

Putem grupa atribuțiile relevante acestei dezbateri, stipulate în articolul 10 al Regulamentului, în trei categorii principale: misiunea de bază (cercetare și diseminare), asistența de specialitate către terți și relația cu Ministerul Educației (MEC).

2.1.1. Misiunea centrală: cercetare fundamentală și diseminare publică

• Litera (a): „elaborează studii și cercetări care generează date relevante la nivel național și internațional cu rol de fundamentare și de evaluare a politicilor educaționale, bazate pe dovezi;”
• Litera (b): „participă la realizarea de studii și cercetări (…) în scopul identificării unor soluții ameliorative;”
• Litera (i): „contribuie la diseminarea rezultatelor cercetării științifice în rândul actorilor educaționali;”

2.1.2. Atribuția specifică: acordarea de asistență de specialitate

• Litera (n): „acordă asistență de specialitate unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior, precum și altor instituții, organizații sau structuri din domeniul educației sau cu preocupări în acest domeniu, pentru realizarea de studii și cercetări sau pentru implementarea unor proiecte;”

2.1.3. Interpretarea clauzei „la solicitarea MEC”

• Litera (d): realizează, la solicitarea MEC, studii și cercetări în vederea fundamentării strategiilor, politicilor publice, programelor-pilot și programelor naționale din domeniul educației;
• Litera (e): formulează recomandări, opțiuni și scenarii de politică publică pentru ameliorarea/soluționarea unor probleme din domeniul educației, la solicitarea MEC;
• Litera (f): realizează, la solicitarea MEC, metodologii, analize și studii de monitorizare și evaluare a rezultatelor și impactului strategiilor naționale și politicilor publice ale ministerului, respectiv a programelor-pilot și naționale desfășurate de acesta;
• Litera (k): propune MEC inițierea unor proiecte de acte normative relevante pentru activitatea sa sau contribuie cu expertiză la fundamentarea unor proiecte de acte normative inițiate de MEC sau instituțiile aflate în subordinea sa;
• Litera (o): participă la grupuri de lucru, proiecte și programe organizate la nivel bilateral, regional și internațional, la solicitarea MEC;
• Litera (q): elaborează rapoarte de evaluare a unor programe internaționale, implementate în România, conform planului anual de cercetare aprobat, la solicitarea MEC;
• Litera (s): elaborează, la solicitarea și cu finanțare din partea MEC, conform planului anual de cercetare aprobat, studii privind impactul programelor naționale în vederea adaptării politicilor și finanțării.

2.2. Puntea de comunicare: Legea 544/2001 (numită în continuare „Legea”) privind liberul acces la informațiile de interes public

În baza articolului 1, „Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.”

Mai jos se regăsesc definițiile furnizate în Articolul 2

În sensul prezentei legi:

a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici;

b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;

c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoana fizică identificată sau identificabilă.

Accesul la informații se poate realiza în două moduri principale:

• Din oficiu (Articolul 5): Instituțiile publice sunt obligate să publice proactiv, pe site-ul propriu și la sediu, următoarele informații:
  • (…) Lista documentelor de interes public (…).
• La cerere (Articolul 6 și 7): Orice persoană (fizică sau juridică) poate solicita informații de interes public, verbal sau în scris.
  • Cererea scrisă: Trebuie să conțină instituția vizată, informația solicitată și datele de contact ale solicitantului.
  • Termene de răspuns:
    1. 10 zile de la înregistrarea cererii.
    2. Maxim 30 de zile dacă este necesară o documentare complexă, cu condiția anunțării solicitantului în primele 10 zile.
    3. 5 zile pentru a comunica un refuz motivat.

2.3. Edupedu.ro – un actor legitim pentru a solicita astfel de analize? 

Conform propriei descrieri, disponibilă public pe website-ul publicației, misiunea Edupedu.ro este următoarea:

„EduPedu.ro este o publicație online care găzduiește exclusiv articole din domeniul educației și cercetării. Urmărim constant cum sunt educați copiii noștri, cine și cum face politicile din educație și cercetare, cine și cum îi formează pe profesori, cât de adecvate la lumea în care trăim sunt sistemele de educație și cercetare.”

Prin această misiune asumată, Edupedu.ro se poziționează în rolul de „watchdog” (câine de pază al democrației), un supraveghetor specializat al politicilor din educație, care acționează în numele interesului public.

Pornind de aici, legitimitatea solicitării sale poate fi analizată pe două paliere complementare:

2.3.1. Legitimitatea conferită de Legea nr. 544/2001

Legea oferă Edupedu.ro o dublă legitimitate: una universală și una specială.

În primul rând, Edupedu.ro, ca orice persoană juridică din România, are dreptul fundamental de a solicita informații publice. Articolul 6, alineatul (1) din Lege este neechivoc: „Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice (…) informațiile de interes public.” Astfel, la un nivel de bază, solicitarea sa este la fel de legitimă ca a oricărui alt cetățean sau organizație.

Legea 544 recunoaște rolul esențial al presei într-o societate democratică și îi conferă un statut special. Articolul 15, alineatul (1) stipulează că „Accesul mijloacelor de informare în masa la informațiile de interes public este garantat.”. Prin această prevedere, legea nu doar că permite, ci încurajează și protejează în mod special demersurile jurnalistice de a investiga activitatea autorităților publice. Edupedu.ro nu acționează doar ca o simplă „persoană”, ci ca un „mijloc de informare în masă” al cărui acces la informație este garantat.

2.3.2. Legitimitatea conferită de Regulamentul IȘE

Dacă Legea 544 stabilește dreptul Edupedu.ro de a întreba, Regulamentul IȘE stabilește datoria specifică a institutului de a-i răspunde. Analiza atribuțiilor IȘE arată o compatibilitate perfectă între misiunea publicației și mandatul institutului.

Pe lângă misiunea sa generală de a „contribui la diseminarea rezultatelor cercetării științifice în rândul actorilor educaționali” (litera i), atribuția de la litera (n) din Regulament este cea care cimentează această obligație. Aceasta mandatează IȘE să „acordă asistență de specialitate (…) altor instituții, organizații sau structuri din domeniul educației sau cu preocupări în acest domeniu”.

O publicație specializată, cu o misiune clară de monitorizare a politicilor din domeniu, se încadrează perfect în această definiție.

Prin urmare, atunci când o astfel de publicație adresează o solicitare de expertiză unui institut public de cercetare, nu are loc o simplă interacțiune informală. Se activează, de fapt, un mecanism prevăzut de lege și de regulamentele interne: „organizația cu preocupări în domeniu” (Edupedu.ro), în calitatea sa specială de „mijloc de informare în masă”, solicită „asistență de specialitate” (analiza), iar „organul de specialitate” (IȘE) este mandatat prin atribuțiile sale să o furnizeze.

3. În ce măsură acțiunile IȘE au fost legitime?

3.1. Analiza intervenției ministeriale: abuz de procedură sau ilegalitate?

După stabilirea actorilor și a cadrului normativ, devine necesară o analiză a acțiunilor Ministerului Educației. A fost intervenția sa un act de „guvernanță responsabilă”, așa cum susține, sau un abuz de putere care încalcă legile și regulamentele în vigoare?

Punctul de plecare al oricărei analize juridice este statutul IȘE. Conform Articolului 1 din Regulamentul său, IȘE este o instituție publică cu personalitate juridică. Acest detaliu nu este un simplu formalism, ci are implicații majore.

Întrucât este o entitate juridică distinctă, IȘE are propriile sale drepturi și, mai ales, propriile sale obligații legale, pe care trebuie să le îndeplinească în mod direct. Astfel, instituția este reprezentată legal de Directorul său General (conform Art. 11 din Regulament), care este singurul în măsură să semneze și să-și asume în mod oficial documente în numele IȘE. 

Astfel, IȘE nu este un simplu departament sau o direcție în cadrul ministerului, ci o entitate separată, cu un lanț de comandă intern clar definit.

3.2 Potențialele încălcări ale cadrului legal

Raportând acțiunile ministerului la acest statut și la cadrul normativ, devine posibilă o evaluare tehnică a legalității acestora. Punctele care urmează nu constituie opinii sau judecăți de valoare, ci constatări factuale ce reies din confruntarea acțiunilor descrise cu prevederile specifice ale legilor și regulamentelor. Astfel, se pot identifica mai multe acțiuni care pot fi considerate ilegale.

1. Încălcarea obligației de a răspunde (Legea 544/2001, Art. 7): Legea 544 impune instituției publice solicitate (în acest caz, IȘE) obligația de a răspunde în termen de 10/30 de zile. Prin blocarea documentului original, Ministerul a împiedicat în mod direct IȘE, o persoană juridică distinctă, să-și îndeplinească o obligație legală imperativă. Acest act poate fi interpretat ca o obstrucționare a aplicării legii.
2. Substituirea vocii instituționale (Încălcarea Regulamentului și a principiilor de drept administrativ): Cel mai grav aspect este faptul că Ministerul nu doar a blocat răspunsul IȘE, ci a emis un alt document în numele acestuia. Având în vedere că IȘE are personalitate juridică și un reprezentant legal desemnat, acest act poate fi considerat o substituire ilegală. Vocea oficială a IȘE, conform propriului regulament, este cea validată de Directorul său General, în urma procedurilor interne (Art. 13p). Ministerul, răspunzând în locul IȘE, a acționat în afara competențelor sale și a încălcat autonomia procedurală a unei alte instituții publice.
3. Refuzul tacit, nemotivat și necomunicat (Legea 544/2001, Art. 7(2)): Legea este foarte strictă în privința refuzului de a furniza informații. Articolul 7, alineatul (2) prevede că „Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile”. Acțiunea ministerului de a bloca documentul original reprezintă un refuz tacit de a furniza informațiile conținute în acel document. Acest refuz nu a fost niciodată comunicat oficial și motivat solicitantului, Edupedu.ro, încălcând astfel procedura obligatorie prevăzută de lege.
   • Această procedură legală a fost complet ocolită. Solicitantului nu i s-a comunicat niciun refuz oficial și motivat în termenul de 5 zile. Justificarea publică a ministrului a apărut mult mai târziu, pe 24 iulie, nu ca parte a dialogului administrativ impus de lege, ci ca o reacție post-factum la investigația de presă. Validitatea argumentelor aduse în acest răspuns ulterior, precum necesitatea unui „peer-review”, va fi analizată pe larg în secțiunea următoare a acestui text.

3.3 Conflictul dintre litera și spiritul legii

Această situație creează un paradox interesant în raport cu scopul final al Legii 544.

• Litera legii (Procedura): Din punct de vedere procedural, litera legii a fost încălcată în mod repetat. IȘE, ca entitate juridică, nu a furnizat un răspuns oficial asumat de reprezentantul său legal. Ministerul a acționat ultra vires (în afara puterilor sale) răspunzând în numele IȘE. Refuzul de a oferi informația originală nu a respectat procedura legală.
• Spiritul legii (Transparența): Pe de altă parte, scopul ultim, spiritul legii, este acela de a asigura că informațiile de interes public ajung la cetățeni pentru a permite o dezbatere informată. În mod ironic, deși acțiunile ministerului au încălcat procedura, scandalul mediatic generat de acestea a dus la publicarea „pe surse” a documentului original. Astfel, informația a ajuns în spațiul public, iar transparența a fost, în final, atinsă – nu datorită respectării legii de către autorități, ci în ciuda încălcării ei.

În concluzie, deși se poate argumenta că spiritul legii (transparența) a fost în cele din urmă atins prin intermediul presei, acest lucru nu anulează gravitatea faptelor. Acțiunile Ministerului Educației se configurează ca un cumul de abuzuri de procedură care subminează statul de drept: obstrucționarea unei instituții în a-și respecta obligațiile legale, substituirea vocii unei alte persoane juridice și nerespectarea procedurii de refuz prevăzute de legea transparenței. Aceste acțiuni se plasează, în cel mai bun caz, la limita cadrului legal, putând fi însă considerate cu ușurință în afara acestuia.

4. Puncte comune și perspective divergente: miza reală a dezbaterii

În pofida polarizării, o analiză atentă a declarațiilor arată că ambele părți pornesc de la două premise comune, chiar dacă ajung la concluzii radical opuse. Identificarea acestui teren comun este esențială pentru a înțelege exact unde se produce ruptura.

4.1 Punctele comune de discuție

1. Un prim punct de consens, surprinzător, este că demersul jurnalistic în sine nu este contestat. Ministrul Educației alege în mod deliberat să nu critice publicația pentru că a solicitat informații, afirmând: „Nu am reproșuri privind demersul jurnalistic, care reflectă ceea ce aparent se vede”. Astfel, ambele părți recunosc, cel puțin implicit, rolul presei de a investiga și de a solicita informații de interes public.
2. Chiar și în critica sa, ministrul nu neagă competența generală a cercetătorilor IȘE. Argumentul său nu este că experții sunt incompetenți, ci că un produs specific (analiza de 23 de pagini) nu a respectat procedurile de validare și standardele de rigoare pentru a putea fi asumat instituțional. Critica vizează procesul și forma finală a documentului, nu capacitatea intrinsecă a institutului de a produce expertiză.

4.2 Perspectivele divergente: două viziuni asupra rolului instituțiilor

Pornind de la acest teren comun, perspectivele se despart fundamental, dezvăluind două viziuni distincte despre cum trebuie să funcționeze o instituție publică.

• Viziunea guvernanței ierarhice și a controlului calității (Poziția Ministerului): Această perspectivă susține că, deși IȘE are expertiză și presa are dreptul să întrebe, responsabilitatea finală pentru orice comunicare publică aparține forului tutelar. Argumentul este că un document asumat „instituțional” trebuie să treacă printr-un filtru de validare ierarhic pentru a garanta rigoarea științifică (prin „peer-review”) și pentru a asigura coerența mesajului la nivelul întregului ansamblu administrativ. În această logică, intervenția nu este cenzură, ci un act de guvernanță responsabilă, menit să protejeze credibilitatea instituției de eventuale erori, bias-uri sau analize incomplete. Vocea instituției este una singură și trebuie validată la cel mai înalt nivel.
• Viziunea transparenței legale și a autonomiei științifice (Poziția critică): Această perspectivă susține că, de vreme ce IȘE are expertiză și presa are dreptul să întrebe, obligația legală de a răspunde prevalează. Argumentul se bazează pe Legea 544/2001 și pe Regulamentul de Funcționare al IȘE, care mandatează institutul să ofere „asistență de specialitate” și să disemineze informații. În această logică, „controlul calității” invocat de minister devine un pretext pentru cenzură politică, o barieră nelegală interpusă între expertiza tehnică și public. Vocea instituției de cercetare trebuie să fie autonomă și protejată de ingerințe politice, conform propriului regulament, iar transparența față de cetățean este o datorie legală directă, nu un proces supus validării politice.

Astfel, dezbaterea nu este, în esență, despre competența cercetătorilor sau despre legitimitatea presei, ci despre o tensiune fundamentală: prevalează datoria de transparență directă față de public sau dreptul la control ierarhic al forului tutelar?

4.3. Între guvernanță și transparență: o analiză a legitimității

Perspectiva managerială, deși coerentă în sine, intră în conflict direct cu prevederile specifice ale cadrului legal și de funcționare. Faptul că legiuitorul a inserat condiția „la solicitarea MEC” doar la anumite puncte din Regulamentul IȘE, dar a omis-o la altele (precum (a), (b), (i) și (n)), demonstrează o intenție clară:

• Există activități pe care IȘE le desfășoară în relație directă și condiționată de minister.
• Există alte activități care fac parte din misiunea sa generală de cercetare și diseminare publică, pe care le poate și trebuie să le desfășoare din proprie inițiativă sau la solicitarea altor actori relevanți (cum ar fi presa sau alte organizații).

Dacă intenția ar fi fost ca IȘE să acționeze exclusiv la comanda ministerului, clauza „la solicitarea MEC” ar fi fost formulată ca o condiție generală la începutul listei de atribuții, nu punctual, la anumite articole. Astfel, ceea ce perspectiva ministerială definește drept o „sarcină externă” ilegitimă este, în fapt, o atribuție legală specifică.

4.4 Justificarea intervenției: obiectivitate, posibilă viciere umană („bias”) și precedentul burselor școlare

Din perspectiva guvernanței instituționale, argumentul central al ministrului se bazează pe datoria sa de a garanta calitatea și obiectivitatea documentelor asumate de instituțiile din subordine. O întrebare fundamentală pe care și-o poate pune un decident este: cum garantezi că o analiză este cu adevărat obiectivă și nu reflectă un bias uman sau o poziție pre-existentă a unui grup de cercetători, poate chiar una în opoziție cu viziunea ministerului?

Aici, contextul anterior devine relevant. Cazul studiului privind bursele școlare, menționat în presă, poate fi interpretat ca un precedent care să justifice o vigilență sporită din partea ministerului (Stănescu, 2025).

Argumentul ar fi următorul: IȘE a finalizat un studiu amplu despre burse în aprilie 2025, cu numeroase recomandări. Ministerul a publicat acest studiu abia în iulie, după ce decizia politică de restructurare a burselor fusese deja anunțată. Din perspectiva ministerului, acest decalaj nu ar fi un act de cenzură, ci o perioadă de analiză internă în care recomandările cercetătorilor (ex: revizuirea tipologiei, digitalizare, transfer de atribuții) au fost cântărite în contextul constrângerilor bugetare și al viziunii de guvernare. Este posibil ca unele recomandări IȘE să fi fost considerate nerealiste sau nealiniate cu prioritățile fiscale.

Această situație anterioară ar fi putut crea la nivelul conducerii ministerului percepția că IȘE, deși competent tehnic, poate produce analize care nu sunt pe deplin calibrate la realitatea politico-administrativă. Prin urmare, când o nouă analiză pe un subiect și mai sensibil („Legea Bolojan”) a fost produsă rapid, la solicitarea presei, ar fi fost firesc și responsabil din partea ministrului să solicite un filtru suplimentar de validare pentru a se asigura că documentul este nu doar corect științific, ci și obiectiv și neinfluențat de o posibilă opoziție a cercetătorilor față de reformele propuse.

Astfel, intervenția nu mai apare ca un act izolat, ci ca o măsură de management al riscului, bazată pe un precedent concret. Invocarea conceptului de „peer-review” de către ministru poate fi înțeleasă nu ca o scuză, ci ca o referință la un standard de aur al calității academice, pe care un institut de cercetare ar trebui să îl aplice. 

În același timp, un astfel de proces de validare pentru un document cu impact public major, ar fi trebuit să presupună următorii pași:

1. Selecția evaluatorilor independenți: documentul inițial („draftul”) ar fi trimis către 2-3 experți care nu au făcut parte din echipa de redactare. Aceștia ar putea fi alți cercetători din IȘE (din alte laboratoare), cadre didactice universitare specializate în politici educaționale sau chiar experți în administrație publică. Cheia este independența lor față de autori.
2. Utilizarea unor criterii de evaluare clare: Eevaluatorii nu ar oferi o opinie subiectivă, ci ar analiza documentul pe baza unor criterii precise:
   • Validitate metodologică: sunt datele folosite corecte și relevante? Sunt studiile internaționale citate corespunzător și fără a le distorsiona sensul? (Aici se încadrează critica ministrului privind citarea raportului Eurydice).
   • Obiectivitatea concluziilor: concluziile și recomandările reies logic din datele prezentate sau reflectă un bias pre-existent al autorilor?
   • Relevanța pentru politici publice: analiza ia în calcul contextul larg (constrângeri bugetare, administrative)? Recomandările sunt fezabile sau sunt doar teoretice? (Aici se leagă de precedentul studiului pe burse).
   • Claritate și rigoare: textul este clar, lipsit de ambiguități și redactat la un standard academic corespunzător?

1. Procesul de feedback și revizuire: evaluatorii ar trimite un set de comentarii și sugestii autorilor. Aceștia din urmă ar trebui să răspundă punctual fiecărei observații și să revizuiască documentul pentru a-l îmbunătăți. Nu este un proces de cenzură, ci unul de îmbunătățire colaborativă.
2. Decizia finală de asumare instituțională: doar după ce documentul a trecut prin acest filtru și a fost adus la o formă validată, conducerea instituției (directorul IȘE și, în viziunea ministrului, ministerul însuși) își poate da acordul pentru a fi publicat ca „poziție oficială”.

Din această perspectivă, acțiunea ministrului poate fi interpretată ca o tentativă de a implementa, într-o formă accelerată și ad-hoc, un astfel de mecanism de control al calității, considerând că documentul inițial nu îndeplinea standardele necesare pentru a fi asumat la cel mai înalt nivel. 

4.5. Deconstrucția „peer-review-ului”: procedură de calitate sau pretext pentru control?

Deși interpretarea acțiunii ministeriale ca o tentativă de a implementa un mecanism de control al calității este plauzibilă în teorie, modul în care acest „peer-review” a fost realizat în practică ridică semne majore de întrebare. Aici, argumentul guvernanței responsabile intră în conflict cu principiile fundamentale ale unei evaluări obiective.

Faptul că ministrul a fost cel care a făcut acest demers, fără să anunțe în prealabil, fără să ceară acordul, fără să propună o echipă independentă, aduce percepția unei persoane care își propune voit să falsifice informații.

Pornind de la această observație, putem analiza discrepanța dintre un proces de peer-review ideal și acțiunea concretă a ministerului:

1. Conflictul de interese: un pilon al oricărei evaluări obiective este absența conflictului de interese. În acest caz, entitatea evaluată (prin politicile sale) și evaluatorul principal au fost una și aceeași persoană: ministrul. Un „peer-review” legitim presupune evaluatori independenți, neimplicați politic în subiectul analizat. Când decidentul politic devine și arbitru științific al unei analize care îi critică deciziile, procesul își pierde orice aparență de obiectivitate.
2. Lipsa de transparență și procedură: un proces real de „peer-review” este, chiar și atunci când este anonim, un proces proceduralizat și transparent. Există criterii clare, un dialog între autori și evaluatori și un editor (o terță parte neutră) care mediază procesul. În cazul de față, procesul a fost complet opac: nu s-au comunicat criterii, nu a existat un dialog cu autorii pentru a revizui textul, iar rezultatul nu a fost o „îmbunătățire colaborativă”, ci o eliminare unilaterală de conținut.
3. Contradicția cu scopul asumat: scopul declarat al intervenției a fost asigurarea „rigorii științifice”. Totuși, acțiunea de a elimina complet capitole întregi de analiză (cele despre burse, comasări etc.) și de a le înlocui cu declarații politice anterioare nu servește rigorii științifice, ci controlului narativului. O evaluare riguroasă ar fi cerut IȘE să corecteze citarea, nu să șteargă paragrafe și pagini întregi de analiză a impactului.

Prin urmare, deși invocarea standardului de „peer-review” este legitimă în teorie, aplicarea sa în acest caz specific pare să fi servit mai degrabă ca un pretext pentru a exercita un control editorial și politic asupra unui document considerat incomod. Modul de acțiune – unilateral, netransparent și în conflict de interese – subminează argumentul „guvernanței responsabile” și întărește percepția critică a unui act de cenzură.

5. Și totuși, ca cititor, după ce am parcurs toată această „gargară”, care sunt concluziile pe care ar trebui să le extrag? 

În urma acestui exercițiu, constatarea este clară: din punct de vedere procedural și al respectării propriilor norme, Ministerul Educației a greșit. Această concluzie nu este expresia unui partizanat, ci rezultatul direct al analizei faptelor în raport cu cadrul legal.

Această evaluare procedurală trebuie însă separată de o analiză a conținutului științific al celor două documente – cel original, de 23 de pagini, și cel modificat, de 2 pagini. Aleg în mod deliberat să nu fac o comparație a calității acestora, pentru a nu alimenta partizanatul pe care am încercat să îl evit, având deja o poziție publică pe tema politicilor educaționale propuse (Petre, 2025).

Lăsând, așadar, la o parte judecata de conținut și rămânând cu certitudinea încălcării procedurii, întrebarea care persistă pentru orice cetățean este: dincolo de legalitate, cine are dreptate în acest conflict și cum a fost posibilă o asemenea ruptură?

5.1. O criză a încrederii și două realități paralele 

Confuzia publică este adâncită de o contradicție fundamentală între viziunea declarată a ministrului și acțiunile sale concrete în acest caz. Pe de o parte, ministrul Educației este principalul promotor al reînființării IȘE și un susținător public al fundamentării deciziilor pe date științifice. Într-o declarație din martie 2025, acesta sublinia că institutul trebuie susținut pentru a deveni „principalul motor care să ne ajute să implementăm în ţară o educaţie bazată pe dovezi/validată ştiinţific, nu pe păreri adesea (prea) puţin informate sau pe pseudoştiinţă” (danieldavidubb.wordpress.com, 2025).

Pe de altă parte, lanțul evenimentelor din iulie 2025, analizat anterior, arată cum același ministru a intervenit pentru a bloca și modifica tocmai un astfel de document bazat pe dovezi, produs de „motorul” pe care l-a promovat.

Această discrepanță evidentă între discursul public, care celebrează independența științifică, și practica administrativă, ce pare să impună un control ierarhic strict, alimentează neîncrederea. Pentru un observator neutru, devine dificil să reconcilieze imaginea ministrului-cercetător, care a reînființat un institut pentru a combate „părerile puțin informate”, cu acțiunea ministrului-decident, care a înlocuit analiza aceluiași institut cu propriile sale declarații publice. Această tensiune face dificilă o evaluare nepărtinitoare a intențiilor reale din spatele deciziilor.

Mai important, însă, este impactul social al acestui conflict. Faptul că a existat o diseminare largă a informațiilor, în contextul adoptării până în prezent a mai multor măsuri „nepopulare” (patru dintre ele fiind criticate de mine în articolul menționat mai sus; Petre, 2025), a conturat poziții polarizate în jurul unor idei precum: „Sunt toți hoți”, „Vor să distrugă educația” sau „De ce se taie de la educație și nu din altă parte?”. Acestea nu sunt simple opinii, ci expresia faptului că o mare parte a societății nu doar că nu se simte ascultată, ci se simte trădată și călcată în picioare sistematic. Măsurile din acest an, și modul în care au fost gestionate, au devenit încă un combustibil pentru aceste emoții.

Atunci când procedurile legale menite să garanteze transparența sunt încălcate chiar de către autorități, nu este de mirare că cetățenii ajung să perceapă acțiunile guvernamentale nu ca decizii administrative, ci ca acte arbitrare care le afectează direct viața.

În acest context, apare un paradox care adâncește și mai mult ruptura. În timp ce o parte a populației resimte măsurile ca pe un atac, din perspectiva guvernamentală și a agențiilor de rating, aceleași măsuri sunt prezentate ca un succes responsabil. Spre exemplu, președintele USR, Dominic Fritz, a salutat decizia Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară, afirmând că România a „scăpat de junk” tocmai pentru că „pachetul fiscal propus de premierul Bolojan arată curajul de a face ce trebuie, chiar dacă e dureros” (AGERPRES, 2025).

Aici se vede ruptura în forma sa cea mai pură:

• Pentru guvernare și observatorii financiari: „durerea” este un cost necesar și curajos pentru stabilitatea macroeconomică.
• Pentru publicul afectat: „durerea” este dovada finală a faptului că sistemul funcționează într-o logică total separată de bunăstarea lor.

Această validare externă a „curajului” guvernamental, deși menită să calmeze piețele, nu face decât să alimenteze și mai mult sentimentul de alienare și neputință al celor care plătesc prețul acestor măsuri, adâncind polarizarea și erodând încrederea în contractul social.

O astfel de criză de încredere, odată instalată, nu poate fi rezolvată prin simple declarații. Reconstrucția necesită acțiuni concrete, transparente și un angajament demonstrat față de dialog. Doar prin pași verificabili se poate reface puntea dintre guvernanți și cetățeni.

5.2. Ce ar fi de făcut, mai departe? 

În contextul unei legitimități erodate și al unei societăți civile care se simte ignorată, reconstruirea încrederii devine nu doar un imperativ moral, ci și unul pragmatic pentru orice guvernare. Deși pot părea idealiste, următoarele propuneri reprezintă un set de pași, demonstrabili public, prin care s-ar putea începe acest proces: 

1. Primul pas este repararea rupturii. Astfel, o organizare a unei conferințe de presă comune (Ministerul Educației și IȘE) în care să se prezinte o poziție unificată și asumată asupra adevărului științific legat de politicile în discuție. În cadrul aceluiași eveniment, este crucial ca ambele instituții să analizeze transparent criticile legitime venite din partea societății civile și să prezinte un set de soluții punctuale ca răspuns direct la acestea. Această acțiune ar repara direct problema substituirii vocii instituționale, unde Ministerul a vorbit în numele IȘE. Ar rezolva contradicția dintre discursul ministrului, care susține IȘE ca „motor al educației bazate pe dovezi” și acțiunea sa de a-i bloca analiza, adresând astfel criza de încredere generată. 
2. Încrederea se construiește prin predictibilitate. De aceea, este necesară publicarea unui calendar concret și asumat care să detalieze pașii următori pentru implementarea soluțiilor promise. Acest calendar trebuie să definească termene clare și așteptări realiste, permițând societății civile să monitorizeze progresul în mod obiectiv. Un calendar ar combate direct percepția publică că deciziile guvernamentale sunt acte arbitrare și netransparente și ar înlocui practica reacțiilor post-factum la presiunea media cu un angajament proactiv și predictibil.
3. Pentru a combate argumentul recurent „nu sunt bani”, o soluție ar fi realizarea și publicarea unei analize bugetare, evaluate independent („peer-reviewed”), de către Ministerul Finanțelor. Această analiză ar trebui să prezinte, în diverse scenarii, ce măsuri sunt fezabile, care sunt costurile reale și, cel mai important, când și în ce condiții o măsură considerată azi „nefezabilă” poate deveni posibilă. Propunerea ar muta discuția de la argumentul recurent la o dezbatere informată despre priorități și ar contribui la reducerea rupturii dintre logica guvernamentală și bunăstarea percepută de public
4. Dincolo de criza actuală, este necesar un angajament pe termen lung. Ca parte a acestui efort de reconstrucție, prezentarea, în cadrul conferinței sau cu acest prilej, încurajez prezentarea unui plan multianual, etapizat, care să arate cum intenționează Guvernul să atingă progresiv ținta legală de finanțare a educației (15% din Bugetul general consolidat, corespondentul legal echivalent celebrului 6% din PIB). Ar arăta că „durerea” actuală nu este un scop în sine, ci parte a unei strategii pe termen lung pentru consolidarea sistemului, oferind o perspectivă și o speranță dincolo de criza imediată.

Chiar dacă acest set de acțiuni nu se va materializa întocmai, esențială rămâne aderarea la principiile care stau la baza lor. Orice soluție viitoare trebuie să demonstreze un angajament real față de transparență, dialog și fundamentarea deciziilor pe date, nu pe control politic.

Astfel, doar prin pași concreți se poate reface puntea dintre guvernanți și cetățeni. Cu ajutorul acestora, consider la un nivel personal că Guvernul României demonstrează curajul de a fi transparent și răbdarea de a asculta.

Referințe

AGERPRES. (2025, 24 iulie). Dominic Fritz: Am scăpat de junk; nu am scăpat de pericol.  

David, D. (2025, 24 iulie). Poziția ministrului Daniel David cu privire la seria de articole de presă privind presupusa „cenzurare” a Institutului de Științe ale Educației (IȘE).

Peticilă, M. (2025a, 19 iulie). Derapaj grav la Ministerul Educației: în loc de punctul de vedere al Institutului de Științe ale Educației pe măsurile din Legea Bolojan, am primit un răspuns politic de la Minister. Edupedu.ro.

Peticilă, M. (2025b, 21 iulie). EXCLUSIV Ministrul Educației Daniel David admite că va verifica dacă răspunsul transmis presei în numele Institutului de Științe ale Educației a fost cenzurat. Edupedu.ro.

Peticilă, M., & Pantazi, R. (2025, 24 iulie). EXCLUSIV DOCUMENT Răspunsul interzis la publicare de ministrul Daniel David, conceput de cercetătorii din științele educației. Edupedu.ro.

Petre, T. (2025, 5 iulie). Op Ed / Teodor Petre, psiholog educațional: Daniel David – omul de știință în conflict cu știința? O analiză cu instrumente AI a contradicțiilor dintre profilul academic și politicile educaționale. Edupedu.ro.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. (2001). Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

David, D., Blog. (2025, 15 martie). Daniel David – „Câteva gânduri la reînființarea Institutului de Științe ale Educației. Nevoie actuală și reparație istorică”.

Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului de Științe ale Educației. (2025). Aprobat prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4.012 din 14 mai 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 13 iunie 2025. 

Stănescu, A. (2025, 1 iulie). Studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației la câteva luni de la finalizare, după ce decizia de tăiere a burselor de merit și reziliență a fost deja anunțată. Edupedu.ro.

______________________

Despre autor: Teodor Petre este psiholog practicant autonom în specializarea Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională și psiholog practicant autonom în specializarea Psihologie clinică.

Nota redacției: Opinia specialistului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice, consilierii școlari, psihologii educaționali, cercetătorii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.