CCR a respins sesizarea lui Iohannis: Legea care prevede acordul scris al părinților pentru programe de „educație sanitară” e constituțională

238 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit Agerpres. Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

„A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei.

În sesizarea sa, președintele arăta, între altele, că modificările efectuate de deputaţi au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator, că au încălcat procedurile privind întoarcerea legii, că terminologia nou introdusă (educația sanitară) impunea modificarea tuturor celorlalte prevederi din Legea 272/2004.

Potrivit preşedintelui, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii acestora, iar prin eliminarea sintagmei „cel puţin o dată pe semestru” textul a devenit neclar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenele de corigență 2025 au loc în perioada 7-18 iulie. Elevii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe și cei care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți – notă a Ministerului Educației și Cercetării

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 7-18 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre…
Vezi articolul

Cine face subiectele de examen pentru Evaluarea Naţională, Bacalaureat, Titularizare şi evaluează manualele şcolare: Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din parcarea şi subordinea Ministerului Educaţiei

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a fost înfiinţat în 1998 într-un proiect al Băncii Mondiale privind profesionalizarea evaluărilor în România. Potrivit analizei făcute în 2017 de către Organizaţia pentru…
Vezi articolul