CCR ar putea decide azi cu privire la interzicerea referirii la identitatea de gen în școli

417 vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituţională ar putea pronunţa, miercuri, o decizie pe sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen, transmite Agerpres, preluată de G4Media.ro.

Administraţia Prezidenţială susţine că această modificare a Legii Educaţiei Naţionale contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Preşedintele Iohannis afirmă că legea sesizată la CCR contravine articolului 29 privind libertatea conştiinţei din Legea fundamentală.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion: Salariile profesorilor sunt pe studii, vechime, grad didactic, nu după statutul postului. Noi nu vedem diferit suplinitorii față de titulari, sunt la fel de calificați în ochii noștri

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că salariile profesorilor „sunt pe studii, vechime, grad didactic, nu după…
Vezi articolul

Programul prin care elevii primesc lapte, fructe și legume în școli va continua pentru următorii 6 ani / Guvernul vrea diversificarea produselor, iar consiliile județene să fie obligate să depună cereri pentru solicitarea ajutorului european

UPDATE Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență continuarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029, prin care copii din preșcolar și elevii din școli primesc lapte, fructe…
Vezi articolul