Curtea Constituțională dezbate pe 21 iunie sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei privind noile legi ale Educaţiei

449 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată pe 21 iunie sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu noile legi ale Educaţiei, a anunţat, miercuri, CCR, scrie Agerpres. Amintim, USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale care ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi.

USR și Forța Dreptei susțin că există vicii de procedură inclusiv în circuitul de adoptare, situație care reprezintă în sine o încălcare a normelor constituționale.

„USR a contestat la CCR noile legi ale Educaţiei pentru că discriminează. Discriminează între elevii cu posibilităţi materiale şi cei săraci care nu pot face meditaţii pentru admiterea paralelă la liceu. Discriminează între copiii care învaţă în şcoli cu masă caldă şi cei care nu au acest noroc. Discriminează între copiii care merg la şcoli ce pot plăti pază privată şi copiii care merg la şcoli nepăzite”, a precizat senatorul USR Ştefan Pălărie.

Conform USR, cele mai „grave”‘” prevederi din proiect sunt cele care vizează „limitarea” dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiului egalităţii în drepturi. Totodată, USR şi Forţa Dreptei au invocat încălcări privind principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, deoarece legile ar conţine „inadvertenţe” legislative.

„În ceea ce priveşte Legea învăţământului preuniversitar, argumentele de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la educaţie în funcţie de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor şi discriminarea în ceea ce priveşte admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viaţa privată a elevilor şi profesorilor, în lipsa garanţiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în şcoli”, a explicat USR.

Contestaţia privind Legea învăţământului superior se referă la reducerea tarifelor pentru transportul local doar pentru studenţii mai tineri de 30 de ani, „încălcarea dreptului la învăţătură”, precum şi la alte potenţiale încălcări ale Constituţiei – articolul 136 privind înfiinţarea de societăţi comerciale şi articolul 148 în cazul prevalenţei dreptului Uniunii Europene faţă de cel naţional, scrie Agerpres.

Citește și:
USR și Forța Dreptei au depus contestația la CCR pentru Legile Educației / Reclamă inclusiv vicii în circuitul de adoptare a legii în Parlament
BREAKING Legile Educației au fost votate în Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală din Învățământ


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Protest la școala gimnazială din Filiași, unde directorul ar fi fost înlocuit din pix. Inspectorul general acuză că protestul este organizat de fostul primar și de fiul lui / Mai mulți părinți au depus un memoriu la Ministerul Educației – VIDEO

Câteva zeci de persoane au protestat marți la Școala Gimnazială din Filiași, județul Dolj, potrivit Agerpres. Este vorba de profesori, personal auxiliar, părinți și bunici ai elevilor care s-au adunat în…
Vezi articolul

Florin Roman: ”Am demisionat din funcţia de ministru urmare a acuzaţiilor politice de plagiat, a unui întreg şir de minciuni şi mizerii / La mai bine de 10 luni, universitatea îmi comunică oficial că nu există probe privind un eventual plagiat”

Deputatul PNL Florin Roman a precizat că, după 10 luni de la acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse şi care l-au făcut să demisioneze din funcţia de ministru al…
Vezi articolul
Valoarea tichetelor de creșă

Burse școlare 2024-2025. Ligia Deca anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare / Surse: pragul pentru bursa de reziliență va fi media 7, în limita de 30% din clasă bursieri de merit și reziliență

Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit, care va fi condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare și…
Vezi articolul