UPDATE Și Avocatul Poporului reclamă legea ce dă profesorilor statut de autoritate publică. CCR dezbate cazul pe 18 martie

207 vizualizări
Adresa CCR atașată sesizării USR-PNL

Curtea Constituțională va dezbate în data de 18 martie sesizarea formulată de senatori USR și PNL cu privire la neconstituționalitatea Legii ce conferă profesorilor statut de autoritate publică în școli. Termenul este menționat într-o adresă prin care CCR îi cere președintelui Senatului un punct de vedere cu privire la acest dosar – vezi documentul aici. În legătură cu aceeași lege, Avocatul Poporului a depus, luni, o Obiecție de neconstituționalitate, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Agerpres, CCR va discuta sesizarea Avocatului Poporului referitoare la Legea privind măsurile de protecție a personalului didactic, data menționată fiind tot de 18 martie.

„Legea privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, care atribuie profesorilor statut de autoritate publică, a fost votată de Senat (cameră decizională) la începutul lunii februarie. USR și PNL au atacat, săptămâna trecută, această lege la CCR.

Proiectul a fost inițiat în 2016 de Șerban Nicolae, în ideea de a conferi cadrelor didactice o protecție juridică în fața agresiunilor din partea elevilor sau părinților.

Săptămâna trecută, cele două partide au atacat legea la CCR.

Marți, Avocatul Poporului a anunțat la rândul său că a depus o obiecție de neconstituționalitate în legătură cu două articole din această lege, susținând că ea încalcă principiul securității raporturilor juridice și că este afectat grav dreptul la apărare al elevilor.

Comunicatul Avocatului Poporului:

„Anumite articole din Legea privind învestirea personalului didactic cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, neconstituționale – Obiecție de neconstituționalitate

Avocatul Poporului a trimis luni, 17 februarie 2020, la Curtea Constituțională a României Obiecția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 1 și art. 4 din Legea privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, lege adoptată de către Senat în 3 februarie 2020.

În opinia Avocatului Poporului, actul normativ încalcă principiul securității raporturilor juridice, prin faptul că devine lipsit de claritate și de previzibilitate, întrucât, pe de o parte, atribuie activității didactice caracterul unei activități desfășurate în regim de putere publică, iar, pe de altă parte, creează o neclaritate în ceea ce privește statutul funcțiilor didactice în general. În plus, Avocatul Poporului consideră, între altele, că activitatea didactică nu presupune un raport de putere publică și, pe cale de consecință, nici structurile care prestează servicii publice de învățământ nu sunt autorități publice, ci instituții publice, prestând anumite servicii publice specializate, în diverse domenii administrative, în speță servicii de educație pentru copii și tineri.

Un alt motiv de neconstituționalitate îl reprezintă afectarea gravă a dreptului la apărare al elevilor. Avocatul Poporului apreciază drept nerezonabilă ipoteza în care elevului i se creează, în fapt, o situație cu mult mai grea decât aceea de care ar beneficia într-un proces penal, prin încălcarea evidentă a unor garanții fundamentale ale dreptului la apărare, garanții recunoscute la nivel constituțional și internațional. În opinia Avocatului Poporului, prezumția de nevinovăție a elevului ar trebui să primeze în raport cu prezumția de veridicitate a faptelor sesizate în scris de personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios constituțional – obiecții de neconstituționalitate – 2020 sau accesând link-ul http://www.avp.ro/obiectii/obiectie_18februarie2020.pdf”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dan Barna, despre cazul Bode, acuzat de plagiat: Nu știu dacă termenul dat de președinte pentru rezolvare – până la rotativa guvernamentală – e vreo dovadă de seriozitate. Știu doar că România a pierdut în fiecare zi în care Iohannis, Ciolacu și Ciucă s-au făcut că nu aud și nu văd

Fostul lider USR, Dan Barna, critică, într-o postare pe Facebook, declarația președintelui Klaus Iohannis, care a cerut PNL și ministrului Lucian Bode să ia o decizie în urma acuzațiilor de…
Vezi articolul

Premierul Orban, despre eventuala închidere a şcolilor: Puneţi-vă întrebarea ce fac copiii care nu se mai duc la şcoală? Există în fiecare familie un bunic sau o bunică sau un membru al familiei – mama sau tata – care nu lucrează?

Premierul Ludovic orban a dat de înţeles că nu este de acord cu o eventuală închidere a şcolilor ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiilor cu coronavirus. Orban a spus…
Vezi articolul

Școlile vor primi bani pentru a susține activitățile din Programul „Săptămâna Verde” / Ministerul Mediului anunță un acord cu Ministerul Educației în valoare de 100 de milioane de euro, dar nu se precizează de când va intra în vigoare

Activitățile din cadrul programului „Săptămâna Verde” vor fi finanțate de la Ministerul Mediului, printr-un acord între ministerele Educației și Mediului. Deocamdată nu se cunosc date despre cum vor fi împărțiți…
Vezi articolul

Finanțarea și bursele pentru toți studenții doctoranzi care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat, inclusiv la anul 4, sunt asigurate, spune Ministerul Educației, după ce studenți doctoranzi de la mai multe universități au reclamat că situația studiilor lor este neclară

Ministerul Educației a semnat, pe 23 octombrie, acte adiționale la contractele instituționale cu instituțiile de învățământ superior, astfel încât, în acest moment, sunt asigurate finanțarea și fondul de burse pentru…
Vezi articolul