Ce a dezvăluit un test german despre hainele comercializate de compania Shein, la verificarea a 21 de articole: în timpul testelor, o rochie de fetiţă cu motive unicorn a eliberat antimoniu toxic, reziduuri care pot fi absorbite prin transpirație

12.299 de vizualizări
Sursa foto: Greenpeace
Câteva clicuri, o mână de euro cheltuiți și din cealaltă parte a lumii ajung direct la noi acasă acasă pungi de plastic pline cu haine, accesorii și tot ce ne dorim. Şi totuși, în spatele acestui proces în continuă creștere, cel al modei rapide comercializată în manjoritatea cazurilor de companii asiatice precum Shein și Temu, dar și AliExpress și altele, există părți întunecate asupra cărora de cele mai multe ori e greu obții răspunsuri, atât în ​​ceea ce privește condițiile lucrătorilor, cât şi informaţii privind calitatea, sau compoziţia produselor, potrivit Rador Radio România.

Mai multe rapoarte și investigații ale diverselor asociații, inclusiv Greenpeace în 2022, au dezvăluit până acum că produsele comercializate în special de giganții chinezi pot conține în multe cazuri materiale și substanțe toxice, de la ftalați la metale grele. Substanțe potențial dăunătoare pentru cei care le poartă și capabile să provoace boli ale pielii. 

Preocuparea internațională de a încerca să se facă lumină asupra a ceea ce conțin de fapt miliardele de articole comercializate online la costuri foarte mici, a dus recent la mai multe investigații și operațiuni judiciare, iar la jumătatea lunii august, după mai multe teste care au implicat peste 144 de articole vestimentare şi accesorii, autoritățile de la Seul au sechestrat sute de produse, descoperind în mai multe articole vestimentare prezenţa unor substanţe toxice care depăşesc limitele permise de lege.

În inspecția coreeană, de exemplu, au fost evaluate produse de la Shein, AliExpress, Temu și alte companii și s-a descoperit că unii pantofi conțineau niveluri ridicate de ftalați (chiar de 229 de ori peste limită). Oficialii de la Seul au subliniat faptul că anumite produse plastifiante pe bază de ftalați pot avea un impact asupra fertilității sau a nașterilor premature, iar altele pot fi cancerigene. În alte produse a fost găsită formaldehidă peste nivelurile permise, deși Shein s-a apărat susținând că lucrează „îndeaproape cu agențiile internaționale de testare pentru a efectua în mod regulat teste de prelevare bazate pe riscuri și pentru a se asigura că produsele livrate de furnizori respectă standardele de siguranța a produselor Shein.”

La câteva ore după ce rezultatele blitz-ului autorităților coreene au fost lansate pe rețelele de socializare precum TikTok sau Instagram, mai mulți influenceri, printre care Sean Christopher, au creat conținut pentru a încerca să reînvie dezbaterea privind pericolele unor componente chimice prezente în articolele vestimentare fast fashion. 

Cu toate acestea, site-ul german Oko-Test a preluat recent invitația lansată pe rețelele de socializare și a efectuat un test interesant legat de produsele Shein. Asemenea clienților obișnuiți, editorii au comandat online 21 de articole, de la pantofi pentru bebeluși la rochii, jachete și accesorii. Testele efectuate în laborator, toate explicate cititorilor în detaliu, arată cum „doar o treime din articolele examinate reușesc cu greu să atingă nivelul suficient sau adecvat”, în timp ce pentru toate celelalte vorbim de produse de proastă calitate şi hotărât inadecvate(din punctul de vedere al calității componentelor).

De exemplu, în timpul testelor, o rochie de fetiţă cu motive unicorn a eliberat antimoniu toxic, reziduuri care pot fi absorbite prin transpirație. În alte articole a fost găsită dimetilformamidă, în timp ce unele sandale erau „pline cu substanțe toxice” peste nivelurile UE: cum ar fi, de exemplu, plumb și cadmiu, metale grele periculoase pentru sănătate. 

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții pot să intre cu copiii în secția de vot și în cabina de vot la alegerile locale de duminică. Nu există nicio interdicție, dar cei peste 5 ani trebuie să poarte mască, spune președintele Autorității Electorale Permanente

Părinții pot să intre cu copiii în secția de vot și în cabina de vot la alegerile locale de duminică, asta a declarat pentru Edupedu.ro președintele Autorității Electorale Permanente Constantin-Florin…
Vezi articolul

Manifestație pro-democrație a liderilor studenților din centrele universitare ale României, joi seara, la Cluj-Napoca, în contextul alegerilor prezidențiale / „Invităm orice cetățean să ni se alăture”

Liderii studenților din marile centre universitare ale țării sunt chemați să participe, joi seară, la o manifestație pro-democrație organizată la Cluj-Napoca de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România…
Vezi articolul

Universitățile rusești au fost suspendate din Asociația Universităților Europene, după ce Uniunea Rectorilor din Rusia, reprezentând aproape 200 de instituții, și-a exprimat sprijinul pentru Putin și pentru invazia Ucrainei

Asociația Universităților Europene (EUA) a decis să suspende 12 universități din Rusia, membre ale organizației, pentru atitudini diametral opuse valorilor europene, după ce rectorii lor s-au numărat printre cei 185…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Atunci când opțiunile sunt largi, una dintre opțiuni poate să fie să nu schimbi nimic. Dar eu nu cred că o asemenea opțiune a unei școli va veni fără urmări

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, referitor la proiectele de planuri-cadru 2025, că „atunci când opțiunile sunt largi, una dintre…
Vezi articolul

Teodor-Florin Cilan, până acum prorector, a obținut la limită voturile necesare pentru a deveni rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în turul 2 / Alegerile au fost reluate după ce fostul rector Ramona Lile, reales în decembrie, nu a fost confirmat în funcție, în urma unei decizii de plagiat

Conferențiarul Teodor-Florin Cilan a obținut, miercuri, voturile necesare pentru a fi ales rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, într-un al doilea tur de scrutin, după ce, în primul…
Vezi articolul