Ce înseamnă și cum se aplică scenariile colorate anunțate de președinte pentru redeschiderea școlilor: Exercițiu pe situația din București

8.151 de vizualizări
Sursa: Pexels.com
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că școala se va redeschide în septembrie după mai multe scenarii, care vor fi aplicate în funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate în parte. Ce înseamnă și cum se aplică, în fapt, scenariile verde, galben și roșu pentru redeschiderea școlilor? Folosind datele sumare care există în acest moment și modelul de aplicabilitate, așa cum a fost explicat de președintele țării, EduPedu.ro a făcut un exercițiu explicativ, folosind drept exemplu municipiul București. Dupa calculul prezentat de presedinte, și corectat apoi printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale, ar fi nevoie de peste 150 noi cazuri pe zi in Bucuresti, in medie pentru doua saptamani, pentru a se trece de la scenariul verde la cel galben.
  • Orașul București a fost ales pentru că, în cazul său, autoritățile raportează date privind numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce pentru restul țării situația este agregată pe județe.

Președintele Iohannis a anunțat că indicele de referință din punct de vedere epidemiologic este numărul de cazuri de îmbolnăvire din ultimele 14 zile per mia de locuitori.

  • Scenariul verde – valoarea este sub 1 (mai puțin de o persoană la mia de locuitori identificată cu noul coronavirus în total în ultimele 14 zile) – „toți elevii merg fizic la școală, se țin cursuri normale”
  • Scenariul galben – valoarea este între 1 și 3 – „o parte din activități se ține în școală şi o parte se ţine în online”
  • Scenariul roșu – valoarea este peste 3 – „nimeni nu merge la școală şi totul se desfășoară online”

El a spus că Bucureștiul intră la scenariul verde, fiind un număr mare de cazuri la un număr foarte mare de locuitori. Președintele a arătat că în țară sunt, în prezent, cîteva sute de localități în scenariul galben și doar 50 de localități care s-ar încadra în scenariul roșu.

Exemplul Capitalei București – Ce s-ar întâmpla dacă școala ar începe acum?

În perioada de 14 zile 23 iulie – 6 august, în București numărul de cazuri noi pe zi a fluctuat între 67 și 223. Pentru întreaga perioadă, media zilnică a fost de 124,2 noi cazuri.

Facem calculul după modelul anunțat de președinte: Raportat la o populație de 1,883 milioane (conform ultimului recensământ), reiese că, în ultimele 14 zile, în București s-au înregistat în medie pe zi 0,065 noi cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

  • De notat că la București datele epidemiologice sunt valabile la nivel de oraș, dar ce se întâmplă cu școlile în momentul redeschiderii depinde, conform descentralizării decise de autorități, de primăriile de care țin, anume primăriile de sector.

Astfel:

1. Dacă școala ar începe astăzi, s-ar aplica scenariul verde până la o medie de peste 150 de cazuri pe zi. Deci „toți elevii merg fizic la școală, se țin cursuri normale”

Reluarea școlii va avea loc În condiții și cu eventuale restricții ce urmează să fie anunțate de autoritățile sanitare, plus eventuale măsuri pentru apariția unui număr de cazuri într-o singură unitate școlară.

2. Dacă numărul de noi cazuri pe zi ar depăși 150 și ar urca până la maximum 450 de cazuri pe zi, în medie, timp de 14 zile, s-ar intra la scenariul galben – „o parte din activități se ține în școală şi o parte se ţine în online”

Nici în acest caz nu au fost anunțate sau recomandate de autorități condițiile organizaționale și sanitare pentru desfășurarea școlii.

3. Dacă numărul de noi cazuri ar crește alarmant, până la peste 450 în medie, pe zi, timp de 14 zile, atunci ar fi peste 3 cazuri per mia de locuitori și se aplică scenariul roșu: „nimeni nu merge la școală şi totul se desfășoară online”.

Din nou, condițiile sanitare, educaționale și organizaționale trebuie stabilite de autorități.

Foto: Pexels.com


8 comments
  1. Voi faceti calculele pentru o populatie de ~1,8 milioane de locuitori in situatia in care Bucurestiul are in timpul saptamanii undeva spre 2,5 – 3 milioane de oameni ce-i calca pavajul. Vorbim de transit, de lucratori din afara orasului, turisti…etc

    In situatia in care calculul se va face pe populatia reala..copiii vor merge la scoala chiar si cand spitalele vor fi in colaps.

  2. „BREAKING Președintele Iohannis a prezentat greșit calculul pentru scenariile de deschidere a școlii, susține Administrația Prezidențială”

    Ca sa vezi. Poate publicati si comentariul meu anterior din care reise lipsa de logica a numerelor prezentare initial de domnul profesor presedinte. Pare ca a uitat regula de 3 simpla.

  3. Italia cu o medie 5500 cazuri / zi era in colaps (39000 cazuri/saptamana). In Spania era catastrofa cu o medie 8000 cazuri / zi (56000 cazuri / saptamana). La noi cu 10 – 13000 cazuri / zi va fi OK. Va fi verde, nu?

  4. În București, vin la școală copii din Ilfov. La grădinițe in Ilfov, vin copii cu domiciliul în București. Cum se va calcula aici ? Avem o regulă, și vom avea multe situații punctuale pe lângă regulă.

    1. Nu se stie cum se va face calculul. Probabil i-a presat pe ametitii aia si i-au dat niste cifre ca sa scape de el. A iesit dupa aia fericit in conferinta de presa si a prezentat fara sa inteleaga ceva. Patetic …

  5. Pe de alta parte, cele 1.883 cazuri noi pe zi in Bucuresti (care inseamna 1 la mie = 1.883/1.883.000) insemna la nivel national 13.450 noi cazuri pe zi (calculat la ponderea de azi, 06.08.2020, de cca. 14% a cazurilor din Bucuresti in totalul cazurilor la nivel national).
    Deci de-abia dupa ce se depaseste numarul de 13.450 noi cazuri/zi la nivel national pentru 14 zile consecutiv vom putea sa intram in scenariul galben.
    Au intrebat la ministerul sanatatii ce inseamna 13.450 noi cazuri pe zi?
    Au calculat cati din acestia vor ajunge la ATI? Dar cati vor muri?
    In conditiile astea trebuie sa ne trimitem copiii la scoala?

    1. Scoala este f. importanta pentru copii si daca ii intreaba cineva pe ei majoritatea vor spune ca vor sa mearga la scoala si nu mai vor scoala online… iar daca pandemia va tine 2-3 ani ce se va intampla cu copiii nostri daca nu merg fizic la scoala?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum resimt pandemia tinerii care vor să urmeze facultatea în străinătate, așa cum se întâmplă și cu mulți români. Un studiu Quacquarelli Symonds descrie șocul prin care trece învățământul superior global

Aproape două treimi dintre tinerii lumii care intenționau să înceapă facultatea într-o altă țară și-au văzut planurile date peste cap anul acesta. Iar opiniile lor diferă profund, adesea, de ceea…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul

O asociație fantomă, patronată de Cumpănașu, a participat la Ministerul Educației la consultările pentru modificarea structurii anului școlar / Cîmpeanu: A fost invitată ca toate asociațiile de elevi înregistrate legal / Ministerul Justiției: Nu există înregistrarea unei asociaţii cu denumirea Asociația Elevilor Discipulus

„Asociația Elevilor Discipulus”, o așa-zisă asociație patronată de controversatul personaj Alexandru Cumpănașu, conform postărilor publice ale acestuia pe rețelele de socializare, asociație care nu este legal înființată și care nu…
Vezi articolul

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul