Ce predau profesorii de liceu la clasa a X-a în acest an școlar: Reperele metodologice pentru aproape toate disciplinele au fost publicate cu 5 zile înaintea primei zile de școală / Descarcă și programele școlare în vigoare

38.883 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
În locul noilor planuri-cadru pentru liceu și noilor programe care ar fi trebuit să fie elaborate pentru elevii care au traversat reforma curriculară începută în 2012, elevi care anul acesta intră în clasa a X-a, Ministerul Educației a publicat, cu 5 zile înainte de prima zi de școală, un set de „repere metodologice”. Adică ghiduri pe care profesorii de liceu să le folosească în predarea la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică și toate celelalte discipline.

Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) – Serviciul Dezvoltare Curriculum și cu sprijinul Unității de Cercetare în Educație, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), a coordonat realizarea Reperelor metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul școlar 2022 – 2023 (disponibile mai jos), se arată pe edu.ro.

„Acestea au fost elaborate pe discipline/module/grupe de discipline/domenii de pregătire profesională, după caz, oferind îndrumare și sprijin cadrelor didactice în planificarea, proiectarea și organizarea procesului de predare-învățare-evaluare (…):

  • 31 de materiale pentru învățământul liceal și învățământul profesional – discipline de cultură generală, inclusiv discipline de limba și literatura maternă (pentru minorități naționale), precum și pentru învățământul vocațional pedagogic, respectiv pentru învățământul vocațional militar;
  • 17 materiale pentru învățământul profesional și tehnic (IPT): un îndrumar general pentru IPT și 16 materiale partajate pe domenii de pregătire de bază (domenii de calificare profesională), realizate în coordonarea CNDIPT;
  • 35 de materiale pentru învățământul profesional special (IPS-18) și pentru învățământul liceal special (LPS-17)”, mai scrie ministerul Educației pe site-ul instituției.

Amintim că aceste repere metodologice vin în completarea celor publicate anul trecut, pentru acești elevi care erau clasa a IX-a, fiind valabile și în acest an. Ministerul Educației le anunța pe 2 septembrie 2021, cu 11 zile înainte să înceapă anul școlar 2021-2022.

Iată reperele. Lipsesc la Biologie și la Religie (culte)

„Înainte de începerea școlii, vor fi publicate și Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul școlar 2022-2023 pentru disciplinele Religii (structurat pe culte) și Biologie„, mai transmite instituția.

Învățământ profesional special​

Învățământ liceal tehnologic special

EduPedu.ro a scris pe 28 iulie 2022 despre elevii care intră în clasele a IX-a și a X-a, în septembrie, care nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut. Reperele metodologice pentru clasa a X-a sunt necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor, astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. Timp de 2 ani, Ministerul Educației a ratat elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, întrerupând astfel brusc reforma curriculară începută de elevi în 2012, prevăzută de Legea 1/2011. Justificarea oferită de oficialii din minister a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.

EduPedu.ro listează mai jos programele școlare în vigoare pentru clasa a X-a (sursa):
Limbă și comunicare:
Limbă și comunicare – limbi moderne:
Matematică și științe ale naturii
Om și societate
Arte
Tehnologii
Consiliere și orientare

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. …au fost experții foarte ocupați!!! Din puținul lor timp …

  2. „Timp de 2 ani, Ministerul Educației a ratat elaborarea planurilor-cadru pentru liceu(…..).Justificarea oferită de oficialii din minister a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.”
    Noaptea minții ….cum să ai o asemenea justificare la nivel de Minister responsabil cu educația unei țări…..😱😱😱😱😱

  3. Link-urile către manuale vor continua să lipsească, după ce predecesorii au postat online toate manualele pentru I-IV, V-VIII si XI-XII, Cîmpeanu, același care a oprit și reforma curriculară, oprind boile programe pentru IX și X a decis, de la sine putere, să nu se mai posteze nici manualele pentru IX si X, nici vechi, nici noi.
    Școlile au, majoritar, manuale pentru IX X vechi, în stare avansată de uzură, sau insuficiente pentru „vârful” curent de elevi. Așa, mulți elevi NU vor avea o bună parte a manualelor!

    1. Bun,pai si atunci,eu nu inteleg…ce mai cauta asta in politica daca nu face nimic?Toti ar trebui sa facem greva,rebolte etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul

O astfel de programă e obscenă, domnule ministru, spune profesoara Lidia Mîrzac despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, propusă în dezbatere: Ar trebui să fie o barcă de salvare pentru elevii care se îneacă în analfabetism funcțional

„O programă de limba română pentru clasa a IX-a, într-o țară în care peste 45% dintre adolescenți nu înțeleg ce citesc, nu mai poate fi o listă de autori și…
Vezi articolul

Lista cu manualele școlare de la clasa I până la clasa a XII-a, aprobate de Ministerul Educației pentru a fi folosite în anul școlar 2024-2025, publicată de către Centrul de Politici și Evaluare în Educație

Cataloagele de manuale școlare, unul pentru clasele I-VIII și celălalt pentru învățământ liceal, aprobate pentru folosirea în anul școlar 2024-2025, au fost publicate de către Centrul Național de Politici și…
Vezi articolul