Ce să facă și să nu facă elevii cu o zi înainte de examen, în timpul probelor și după? „Evită să te compari cu ceilalți elevi”, „odihnește-te”, „evită să discuți” cu cei care spun că va fi greu – Recomandări ale ISJ Iași pentru pregătirile de Evaluare Națională 2024

[jp_post_view]
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
„Evită să te compari acum cu ceilalți colegi”, dar „amintește-ți cea mai bună performanță a ta” și „odihnește-te suficient” – acestea sunt câteva dintre recomandările pentru elevii de clasa a VIII-a, pentru pregătirile din ajunul examenului de Evaluare Națională, formulate într-o broșură publicată de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Broșura cuprinde recomandări pentru elevi cu privire la ce să facă înaintea examenului, în timpul acestuia și după.

Broșura pentru Admiterea la liceu în anul școlar 2024-2025 cuprinde setul de recomandări pentru pregătirile de ultim moment pentru Evaluarea Națională, grupate pe perioade scurte de timp – cu o zi înainte de examen, în dimineața examenului, în timpul probei și după examen.

  • Recomandările pentru elevi în vederea Evaluării Naționale, așa cum au fost formulate în documentul ISJ Iași:
„Ce fac cu o zi înainte de examen?

Amintește-ți cea mai bună performanță a ta. Gândește-te la o experiență personală anterioară în care ai avut succes. Ce te-a ajutat să ai o performanță bună? Cum poți aplica resursele din experiența anterioară? Dacă ai reușit în trecut, sigur vei reuși din nou!

Amintește-ți cum ai depășit obstacolele de până acum. Adu-ți aminte că ai avut și alte obstacole de depășit. Ai folosit atunci unele strategii pentru a face față situațiilor dificile care te pot ajuta și acum. Așa că, în loc să-ți spui „Nu mai știu nimic”, mai bine înlocuiești acest gând cu „Până acum am trecut obstacolele astea. Şi acum va fi la fel.”

Evită să te compari acum cu ceilalți colegi, concentrează-te doar pe tine. Comparându-te cu ceilalți colegi, doar îți crește nivelul de stres. Gândește-te doar la ce poți controla tu și nu la ce este în afara ta.

Oprește-te din studiu și relaxează-te – Relaxarea este o metodă de autocontrol asupra emoțiilor. Este inutil să mai înveți acum, pentru că există riscul să îți amintești doar ce ai învățat azi. Da, este greu, pentru că poți intra în panică și poți avea impresia că nu mai știi nimic, dar încearcă să faci un efort! Faptul că aceste stări apar este foarte normal, ni se întâmplă tuturor.

Odihnește-te suficient – Un somn bun te va ajuta să fii mâine mai odihnit, mai creativ, concentrat și atent în a rezolva cerințele. Culcă-te devreme, dormi suficiente ore. Dacă ești obosit, poți face unele greșeli pe care în mod normal nu le-ai face.

Gândește-te că examenul este o creștere – Dacă vezi examenul ca o amenințare, ca ceva foarte mare și greu faci doar să crești nivelul de stres. Stresul vine din frica ta de eșec. Încearcă să consideri examenul ca pe o oportunitate. Examenul este, cu siguranță, doar o etapă în creșterea ta!

Ce fac în ziua examenului?
– Dimineața

Pregătește-te pentru a merge la evaluare. Ia cu tine instrumente de scris de culoare albastră, actele personale, o sticlă cu apă, dar, mai important decât atât, lasă casă „bagajele” mentale care te pot încurca, cum ar fi nesiguranța sau gânduri precum: „nu am studiat suficient”, „nu mai știu nimic”. În schimb, ia cu tine gânduri pozitive, spune-ți „pot face acest lucru” sau „știu ce fac” și nu uita încrederea, curajul, inspirația și concentrarea de care vei avea nevoie în orele de evaluare.

Rememorează în drum spre școală o reușită a ta sau o situație amuzantă. Adu-ți în minte ochii cei mai iubitori care te-au privit vreodată, cuvintele cele mai motivante care ți-au fost rostite cândva, gândește-te la toate succesele tale (chiar și la cele mai mici). Ia-te pe tine, în varianta cea mai dorită și îndrăgită.

Când ai ajuns în sala de examen, evită să discuți despre examen cu ceilalți candidați, în special cu cei care spun: „să vezi ce greu ne dă anul ăsta!”. Te vei emoționa și vei pierde din încrederea pe care o ai în tine și la care ai muncit atât de mult.

– În timpul probei

Inspiră profund și expiră lent înainte de a citi subiectele. Atunci când inspiri, gândește-te că preiei din jur încredere, cunoașterea; iar când expiri, elimini frica și stresul.

Asigură-te că înțelegi ce îți cere fiecare subiect. Cel mai des se greșește pentru că nu s-a înțeles cerința. De aceea, citește în întregime, cu mare atenție, subiectele. Pentru a evita să te blochezi, citește fiecare subiect de mai multe ori, începe cu cel pe care-l știi cel mai bine.

Ce fac în ziua examenului?

Dacă, totuși, un subiect îți pune probleme, lasă-l și întoarce-te la el ulterior. Scrie tot ce știi, tot ce poate fi punctat!

Planifică-ți răspunsurile și urmărește să te încadrezi în timp. Să-ți faci un plan este extrem de important, deoarece te ajută să te organizezi, să răspunzi la subiecte în funcție de timpul pe care ți l-ai propus, păstrând o rezervă și pentru verificare. Citește și revizuiește de cel puțin 3 ori. Cu cât vei citi subiectele mai mult, cu atât vor crește șansele de a identifica unele greșeli.

Rămâi în sala de examen până la expirarea timpului de lucru. Evită să te grăbești inutil, cu ce te ajută dacă predai primul lucrarea? Când ai terminat, folosește timpul rămas pentrua o recite și verifica. Gândește-te la ce ai putea omite, citind încă o dată subiectele și comparâdu-le cu răspunsurile tale. Verifică ciorna și asigură-te că ai transcris toate informațiile importante pe foaia de examen.

După examen

Ia o pauză, odihnește-te sau oferă-ți o recompensă. Fă ceva pentru tine, meriți! Un examen poate consuma foarte multă energie și îți crește nivelul de stres.

Verifică baremul de notare și încearcă să îți evaluezi corect lucrarea. Ține cont că orice formulare corectă a răspunsului va fi luată în considerare.

Profită de timpul dintre două probe pentru a te pregăti pentru următoarea.”

Calendarul Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Citește și:
Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești
Subiecte pentru Evaluarea Națională 2024, propuse de profesorul de matematică Mădălin Ghiuler: Este în regulă să vedem lucrurile și un pic mai riguros – descarcă

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încurcarea subiectelor la Evaluarea Națională, la școala din Predești, a fost sesizată de elevi, după cea au ieșit din examen și au discutat cu alți elevi / ISJ Dolj: Comisia de examen a fost înlocuită, directorul detașat va fi schimbat, iar profesorii sancționați

Schimbarea comisiei de examen pentru Evaluarea Naţională de la Şcoala gimnazială din comuna Predeşti, Dolj, a fost decisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, scrie Agerpres. Asta după ce 14 elevi…
Vezi articolul

Ministerul Educației, temă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, după simulare: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită”, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale / Sorin Ion, după simularea la Matematică: Subiectele sunt „așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”

Ministerul Educației spune după analiza rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale”, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

DOCUMENT Datele personale ale elevilor din Dâmbovița – CNP, nume și prenume – care dau Evaluarea Națională 2022 vor fi accesibile pe platforma companiei private care se ocupă de digitalizarea-pilot a corecturii examenelor naționale, arată un “ghid al profesorului asistent”

Datele personale ale elevilor care vor participa, anul acesta, la pilotarea evaluării digitalizate a examenelor naționale sunt accesibile pe platforma companiei private cu care Ministerul Educației s-a asociat pentru acest…
Vezi articolul

BREAKING Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională 2023. Doar o singură problemă cu elemente din viața reală, primită de elevii de clasa a VIII-a, în rest calcule abstracte / Cel mai dificil de rezolvat – „cubul“ de la Subiectul III, punctul 6

Subiectele de la simularea Evaluării Naționale 2023, primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de Matematică, marți 21 martie, au avut un timp de rezolvare de două…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor susținute de clasele a VIII-a și a XII-a a fost publicat în Monitorul Oficial: Simularea de Evaluare Națională și BAC 2020 începe în 23 martie

Simularea Evaluării Naționale “se organizează numai pentru elevii claselor a VIII-a”, iar la simularea probelor scrise de Bacalaureat “participă numai elevii claselor a XII-a și a XIII-a”, a decis Ministerul…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2024. Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale au termen până la care pot depune cererea pentru adaptarea condițiilor de examen

Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, trebuie să depună o cerere la secretariatul școlii, însoțită de documente justificative, pentru adaptarea condițiilor la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și/sau Evaluarea…
Vezi articolul