Ce se întâmplă dacă un copil ajunge la școală fără mască? Monica Anisie: Bineînteles că va fi primit în școală. Școlile vor avea stocuri necesare să ofere, dacă este nevoie, o mască pentru copii și chiar și pentru cadrele didactice

4.725 de vizualizări
Școlile și inspectoratele școlare vor avea stocuri de măști, spune ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a declarat la TVR că dacă se va întâmpla ca o mască să se rupă sau dacă un copil sau un profesor nu are mască, școala va avea cum să le ofere una nouă.

Întrebată „ce se întâmplă dacă un copil ajunge la școală fără mască?”, Monica Anisie a răspuns: „Bineînțeles că va fi primit în școală copilul, nici nu se pune problema altfel. Școlile vor avea stocurile necesare în așa fel încât să ofere dacă este nevoie o mască pentru copii și chiar și pentru cadrele didactice. De câte ori nu s-a întâmplat fiecăruia dintre noi acum, când purta mască, să ni se rupă și în felul acesta școala trebuie să aibă…

Tocmai de aceea trebuie să existe acest stoc la nivelul unității de învățământ, dar și la nivelul inspectoratelor școlare. Le-am spus încă de aseară să-și facă stocuri de măști pentru a ajuta școlile în și a susține activitatea didactică”.

Răspunsul vine după ce președintele Iohannis a declarat că profesorii și elevii trebuie să vină cu măști de acasă, dar ca purtarea măștii în școală va fi obligatorie, premierul Orban a spus că Guvernul va asigura măști doar pentru elevii proveniți din familii vulnerabile, iar ministrul Educației a declarat săptămâna trecută că măștile trebuie să fie asigurate de către primării.

Ministrul Educației a mai anunțat că a avut aseară conferință cu inspectorii școlari generali din toată țara și că va avea de acum înainte câte o video-conferință pe zi pentru pregătirea începutului de an școlar.

Foto: Captura TVR


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat. Ligia Deca: „Soluția de acum din lege este cea potrivită” / În legea educației din 2011 exista prevederea ca școlile să își angajeze personalul, dar articolul a fost modificat în 2014 de Guvernul Ponta

Unitățile de învățământ de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat și cum era prevăzut inițial în Legea Educației 1/2011. „Deocamdată, având în…
Vezi articolul

Mai multe universități au discutat cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții și cu ministrul Educației despre o schemă europeană de garantare a creditelor pentru studenți și una de investiții

Accesul studenților la credite acordate de Banca Europeană de Investiții este susținut de ministrul Educației, potrivit unui comunicat al ministerului. Sorin Cîmpeanu și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Christian…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2025. Trei pagini de explicații trimise de sindicatele FSE în școli despre cum primăriile ar putea plăti transportul pentru cadrele didactice navetiste, după ce guvernul Ciolacu a suspendat banii școlilor pentru aceste beneficii

Aplicarea reglementărilor privind decontarea cheltuielilor de navetă pentru cadrele didactice a fost amânată din nou prin OUG nr. 156/2024, însă sindicatele subliniază că normele actuale permit administrațiilor locale să acopere…
Vezi articolul