Ce trebuie să facă școlile și liceele pentru înființarea și organizarea claselor a V-a și a IX-a cu predare a unei limbi străine în regim intensiv în anul școlar 2026-2027 – procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București

1.181 de vizualizări
Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat procedura operațională privind avizarea înființării, organizării și funcționării claselor a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv și a claselor a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv – an școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în articol, care sunt pașii pentru școli.
  • Etapele descrise mai jos au loc în perioada ianuarie-februarie 2026.

Ce înseamnă clasă cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, potrivit procedurii ISMB?

„În învăţământul gimnazial, limba modernă cu predare în regim intensiv se studiază 4 ore/săptămână, astfel: 2 ore/săptămână prevăzute în trunchiul comun (TC) şi 2 ore/săptămână din curriculum la decizia elevului din oferta şcolii (CDEOŞ), aplicându-se programa la a şcolară în vigoare la această disciplină.

În învăţământul liceal, regimul intensiv de predare a unei limbi in moderne L1/L2 presupune alocarea a 4 ore/săptămână în fiecare an de liceu, conform planurilor-cadru în vigoare.”

Ce înseamnă clasă cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, conform procedurii ISMB?

„În învăţământul liceal, regimul bilingv general de predare a unei limbi moderne L1/L2 presupune alocarea a 6 ore/săptămână în fiecare an de studiu, conform planurilor-cadru în vigoare. În numărul de ore alocate limbii moderne prin planurile-cadru specifice, se includ una sau mai multe discipline CLIL/DNL.

În învăţământul liceal, regimul bilingv de predare a unei limbi moderne în baza acordurilor interguvernamentale bilaterale presupune reglementări specificе.”

Care sunt pașii pentru școli, potrivit procedurii

Conform sursei citate, în urma interpretării prognozelor şi analizelor de nevoi, conducerea unităţii de învăţământ, împreună cu celelalte organisme implicate, elaborează nota de fundamentare pentru organizarea de clase a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv clase a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv şi completează fişa de (auto)evaluare a gradului de îndeplinire cumulată, însoțită de acte constituite în portofoliul pentru fundamentarea organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, cu anexele justificatoare.

Ce trebuie să conțină nota de fundamentare și fișa de (auto)evaluare:

Apoi, consiliul profesoral al școlii dezbate şi avizează propunerea de organizare de clase a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv clase a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv.

Consiliul de administrație al unității de învățământ aprobă propunerea de organizare şi constituire de clase a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv clase a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv, după cum se arată în procedură.

În continuare, conducerea unității de învăţământ înaintează către ISMB nota de fundamentare, însoţită de fişa de (auto)evaluare a unității de învăţământ, împreună cu portofoliul pentru fundamentarea organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv.

Potrivit procedurii, portofoliul cuprinde:

  • „copii „conform cu originalul” ale proceselor verbale ale şedinţelor consiliului profesoral şi consiliului de administraţie în care a fost dezbătută şi avizată, respectiv aprobată, organizarea de clase a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv clase a IX-а cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv;
  • analiza de nevoi privind constituirea de clase a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv clase a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv;
  • documentele care probează îndeplinirea condițiilor stipulate în fişa de (auto)evaluare pentru includerea de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, în proiectul planului de şcolarizare.

Toate documentele poartă număr de înregistrare la nivelul unității de învăţământ; se depun copii „conform cu originalul” pentru documentele cu acest regim.”

Comisia ISMB pentru aprobarea organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, analizează şi evaluează, în baza fişei de (auto)evaluare a unității de învăţământ, documentele depuse de unitatea de învăţământ în portofoliu, propunând CA (consiliului de administrație -n.red) al ISMB avizarea organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, de către unitatea de învăţământ respectivă.

Documentele depuse de fiecare unitate de învăţământ sunt evaluate de doi evaluatori şi de preşedintele comisiei, punctajul final fiind media aritmetică obţinută din punctajele acordate de către fiecare în parte. Punctajul final nu poate fi contestat.

CA al ISMB avizează organizarea de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, în unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile regulamentare cumulate.

Comisia ISMB pentru aprobarea organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, comunică, prin afişare pe site-ul ISMB, rezultatele evaluării şi avizării de către ISMB a organizării de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv.

Fișa de (auto)evaluare pentru gimnaziu:

Fișă de (auto)evaluare pentru liceu:

Procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultată mai jos:

Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Planurile-cadru de liceu pentru clasele cu predare a unei limbi străine în regim intensiv sau bilingv, Informatică intensiv și seral, pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027


2 comments
  1. Destul de transparent la București. Oare de ce nu apare această informație și pe site-urile ISJ din județe?
    Și care este marele câștig al unei clase intensive de gimnaziu când este interzis să împarți clasa pe grupe? Sau numai la unele școli? Numai în unele județe? E secret? Mai tăiem puțin tot din sistemul preuniversitar?

  2. Autoevaluarea lui pește prăjit ca „dovadă”….tot că inspectorii sa stea la inspectorat, in loc să facă teren în școli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte de Bacalaureat „care să nu mai fie bazate pe memorie”, anunțate spre pilotare de ministrul Educației pentru examenul din 2021 / Plus: Anisie anunță planuri-cadru noi începând de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului

„Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să…
Vezi articolul

Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Numele Elenei Ceaușescu persistă pe lucrări și volume de cercetare încă disponibile pe platformele unor mari edituri academice internaționale, fapt pentru care un grup de cercetători au lansat un apel…
Vezi articolul

Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat luni, 20 octombrie, în consultare publică proiectul de ordin care aprobă noile norme pentru organizarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri – și…
Vezi articolul