Organizația Națiunilor Unite, prin UNESCO, a trasat câteva linii majore spre care să se îndrepte toate țările. Se numesc, pompos, ”Obiective de Dezvoltare Durabilă”. Toate au fost puse într-o strategie și au fost adoptate inclusiv de către România, pe 9 decembrie 2018. Educația este a 4-a dimensiune a acestei strategii, iar potrivit UNESCO, produsul școlii românești din 2030 ar trebui să aibă un set de competențe sau abilități, care să-l definească în relația cu el, cu ceilalți, cu țara, cu societatea și cu viitorul.
Competențele definite de manualul UNESCO descriu atributele specifice de care au nevoie indivizii pentru a acţiona și a se auto-organiza în diferite contexte și situații complexe. Ele sunt o interacțiune dintre cunoștințe, capacități și aptitudini, motive și dispoziții afective.
Acest manual arată exact cum pot fi predate la clasă toate aceste teme strategice, oricunde în lume, folosind exemple de lectii, exemple de abordări, exemple practice pentru ca tinerii să înțeleagă, să-și explice mai bine și să vadă exact ce se întâmplă cu fiecare dintre aceste probleme. Conține și îndrumări pedagogice. În plus, există chiar exemple de bună practică, precum și sfaturi despre cum să fie atinse de câtre fiecare om în parte, obiectivele de dezvoltare durabilă.
Ceea ce nu poate fi predat, sunt chiar aceste competențe. Ele trebuie dezvoltate prin activități practice, prin fell în care se reflectă fiecare situație prin care un copil trece, în experiența, comportamentul și înțelegerea proprii.
Competențele cheie în schimb ar trebui deprinse în școală, ele sunt necesare tuturor elevilor și studenților de toate vârstele din toată lumea și se dezvoltă la diferite nivele adecvate vârstei. Ele sunt în plus față de competențele specifice, nu le înlocuiesc.
Ce competențe cheie ar trebui să aibă un elev român.
Gândire sistematică: abilitățile de a recunoaște și înțelege relaţiile; de a analiza sisteme complexe; de a gândi cum sunt incluse sistemele în diferite domenii și la diferite dimensiuni; și de a trata incertitudinea.
Anticipație: abilitățile de a înțelege și evalua viitoruri multiple – posibile, probabile și dezirabile; de a crea propria viziune pentru viitor; de a aplica principiul precauției; de a evalua consecințele acţiunilor; și de a trata riscurile și schimbările.
Competență normativă: abilitățile de a înțelege și reflecta asupra normelor și valorilor care subliniază acţiunile persoanei respective; și de a negocia valorile, principiile, țelurile și țintele sustenabilității într-un context de conflicte de interese și compromisuri, cunoștințe incerte și contradicții.
Competență strategică: abilitățile de a dezvolta și implementa colectiv acţiuni inovatoare care continuă
sustenabilitatea la nivel local și mai departe.
Competență de colaborare: abilitățile de a învăța de la alții; de a înțelege și respecta nevoile, perspectivele și
acţiunile altora (empatie); de a înțelege, relaționa cu și de a fi sensibil la alții (conducere empatică); de a trata conflictele într-un grup; și de a facilita rezolvarea problemelor prin colaborare și participare.
Competență de gândire critică: abilitatea de a pune sub semnul întrebării normele, practicile și opiniile; de a reflecta la propriile valori, percepții și acţiuni; și de a lua poziție în discursul sustenabilității.
Competență de auto-conștientizare: abilitatea de a reflecta la propriul rol în comunicația locală și în societate (global); de a evalua continuu și de a-și motiva în continuare acţiunile proprii; și de a trata cu propriile sentimente și dorințe.
Competență integrată de rezolvare a problemelor: abilitatea generală de a aplica diferite cadre de rezolvare la probleme complexe de sustenabilitate și de a dezvolta opțiuni de soluționare viabile, inclusive și echitabile care promovează dezvoltarea sustenabilă, integrând competențele menționate mai sus.
FOTO: pixabay.com
Redacția
Ștefan Lefter
Diana Ghimiși
1 comment