Cine este Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan

1.236 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto – Cătălina Păun
Mirabela Grădinaru are 41 de ani și este de mai bine de 20 de ani partenera de viață a lui Nicușor Dan, ales președintele României. Împreună au doi copii, o fetiță, Aheea, de 9 ani, și un băiețel, Antim, de 3 ani, și locuiesc într-un apartament închiriat din București.

Cu o prezență destul de discretă în mediul public, aproape inexistentă în spațiul online, Mirabela Grădinaru a acaparat puternic atenția publicului pe parcursul acestei campanii electorale, implicându-se activ în sprijinirea candidaturii lui Nicușor Dan, atât ea cât și familia ei, participând la dezbateri, podcasturi, oferind pe cont propriu interviuri sau scurte declarații de presă mai ales despre viața de familie, dar și argumente pentru mobilizarea electoratului la vot.

Mirabela Grădinaru este din Vaslui și a absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității București, secția Geografie-Franceză. Conform declarațiilor sale, deține de mai mulți ani o poziție de manager la o companie auto internațională, iar în trecut a fost implicată în mai multe activități civice.

Mirabela a relatat că l-a întâlnit pe Nicușor Dan în 2005, când era studentă, la o ieșire cu prietenii într-un club.

„Era sfârșit de sesiune, s-a întors o prietena din Franța, ea a vrut să mergem în club. Eu am zis  că nu, aveam tren, însă m-am lăsat convinsă. Eram în club și la un moment dat m-a invita Nicușor la dans. Cânta Phoenix: În umbra marelui urs. Nu a fost dragoste la prima vedere, a fost chimie. M-a invitat la un meci de hockey. De obicei eram invitată la teatru, la o cafea…”, a relatat Mirabela, iar Nicușor Dan a spus că el a făcut primul pas, cerându-i numărul de telefon.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației: 7069 de elevi au lipsit la proba scrisă de limba română la Evaluarea Națională 2024, număr similar cu cel de anul trecut / Un singur elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat

La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul…
Vezi articolul

10 olimpiade școlare județene în finalul de săptămână 23-24 martie, printre care la Chimie, Limba Engleză – oral, Limba franceză și limbile romanice / Elevii pot folosi calculatoare neprogramabile la Chimie și încep proba la 9:30

Al doilea final de săptămână din anul 2024 cu mai multe olimpiade naționale școlare – fazele județene este 23-24 martie, când au loc olimpiadele de Limba engleză – oral, Chimie,…
Vezi articolul

BREAKING Inspectoratul Școlar București mușamalizează nedreptatea făcută pentru 70 de elevi la bacalaureat, la Colegiul Național „Șincai” și scrie sfidător, într-un răspuns dat părinților, că anularea lucrărilor în mijlocul probei de limba română a fost „o oportunitate” pentru tineri

Cei aproape 70 de candidați care au avut lucrări anulate la examenul de Bacalaureat din iunie la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Capitală ar trebui să privească decizia comisiei de examen…
Vezi articolul