Ce vor fi întrebați românii despre educația proprie, în recensământul populației – tipul și nivelul de educație absolvit, plus întrebarea scrisă, pentru cei fără școală: “Știți să scrieți și să citiți?”

7.699 de vizualizări
Foto: © Boarding1now | Dreamstime.com
Educația are un capitol dedicat în chestionarul pe care românii îl vor completa în cadrul Recensământului populației, care se va desfășura în prima jumătate a acestui an. Li se vor cere, între altele, informații despre cel mai înalt nivel de educație absolvit, despre tipul de educație și locul absolvirii, dacă urmează o formă de educație în prezent. Iar ultima dintre întrebările scrise din chestionar, adresată persoanelor fără nicio formă de studii, este: “Știți să scrieți și să citiți?”.

Recensământul populației a debutat oficial pe 1 februarie, cu o primă etapă în care sunt colectate date din surse administrative și este populată o bază de date inițială. Ulterior se va desfășura recensământul persoanelor, care va include o fază de autorecenzare, în perioada martie-mai, iar în final (mai-iulie) o fază de colectare a datelor de către recenzori – detalii.

Secțiunea pentru recenzarea persoanei din chestionarul de recensământ include șapte întrebări și șase subîntrebări, astfel:

  • Până la data de 1 decembrie 2021, ați absolvit o formă de educație? (Da/nu)
  • Care este cel mai înalt nivel de educație absolvit până la data de 1 decembrie 2021?
  • Unde ați absolvit nivelul de educație declarat anterior? (România/în străinătate)

Cu subîntrebările:

  • În ce perioadă ați absolvit nivelul de educație declarat anterior?
  • În ce localitate se află sediul central al instituției de învățământ?
  • Denumirea instituției de învățământ superior la care ați absolvit studiile?
  • Domeniul de studii absolvit/specializarea?
  • În ce țară se află instituția de învățământ?
  • Domeniul de studii absolvit în străinătate? (Ultimele două întrebări – pentru cei cu studii în străinătate)

Restul întrebărilor:

  • Ce tip de liceu ați absolvit? (Pentru cei cu studii liceale)
  • La data de 1 decembrie 2021, urmați vreo formă de învățământ?
  • Ce nivel de educație urmați la 1 decembrie 2021?
  • Pentru persoanele de cel puțin 14 ani care nu au absolvit nicio formă de educație și nici nu urmează vreuna: Știți să scrieți și să citiți? (Cu opțiuni de răspuns: Știu doar să citesc/Știu să scriu și să citesc/Am urmat doar cursuri de alfabetizare/Nu știu nici să scriu, nici să citesc)

Chestionarul mai include referitoare la caracteristici demografice, migrația internă și internațională, caracteristici etno-culturale, caracteristici economice, efectele pandemiei.

Chestionarul pentru recenzarea persoanei:

Foto © Boarding1now | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Ar mai fi o întrebare legata de :dacă va ajung bani ptr. Facturile cu sume de zece ori mai mari decit venitul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Nicio contestație nu a fost depusă la licitația pentru cele 3 loturi de tablete școlare, spune șefa ONAC. Pe 9 septembrie se poate semna contractul-cadru cu Orange – pe 10 este termenul contractual de livrare

Licitația câștigată de Orange România pentru 82.826 de tablete din trei loturi nu a fost contestată până la momentul publicării acestei știri, data limită la care puteau fi depuse contestațiile.…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru de liceu să se aplice din septembrie 2027, cere Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, după ce profesorii sunt formați, pentru ca „impactul pe norme să fie minim”

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” propune ca noile planuri cadru să se aplice din septembrie 2027, după ce profesorii vor fi formați. Asta ar însemna cu generația de elevi…
Vezi articolul

Săptămâna „Școala altfel” din anul școlar 2025-2026 o să aibă două teme obligatorii, violența și consumul de substanțe, anunță ministrul Educației: Activitățile vor fi semi-structurate, adică vom spune cam ce ne dorim acolo

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Săptămâna „Școala altfel” din anul școlar 2025-2026 o să aibă două teme obligatorii, anunță ministrul…
Vezi articolul