GRAFIC Cea mai mare creștere a salariului mediu net din învățământ din ultimii 5 ani, în ianuarie 2019. Suma a trecut pentru prima dată peste 3 mii de lei

2.521 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Salariul mediu net în învățământ a fost în ianuarie 2019 3.239 de lei, potrivit celui mai recent comunicat de la Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact 5 ani, salariul mediu net al lunii ianuarie 2014 era de 1.470 de lei, potrivit datelor aceluiași Institut. Asta înseamnă că în ultimii 5 ani salariul mediu net din învățământ a crescut cu 1.796 de lei, adică 122%. În ultimul an, din ianuarie 2018 până în ianuarie 2017, se înregistrează și cea mai mare creștere (nominală și procentuală) a salariului mediu net din învățământ de 36%, adică 862 de lei.

În ianuarie 2019, față de ianuarie 2018, a avut loc cea mai mare creștere procentuală din ultimii 5 ani, potrivit datelor disponibile online din baza de date a Institutului Național de Statistică. Luna ianuarie 2019 a fost prima lună în care personalul din Educație a primit, ca întreg sectorul bugetar, o creștere salarială, reprezentând 25% din suma rămasă de plată până la grila salarială din 2022, prevăzută de Legea 153.

Tot din ianuarie 2019 personalul din Educație a primit și indemnizația de hrană în cuantum de două salarii minime brute pe economie, pe an, distribuită lunar.

În plus, față de ceilalți angajați, cadrele de predare din Învățământ au primit în ianuarie, pentru luna decembrie 2018, sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică conform art. 16 din legea 153.

Este pentru prima dată în ultimii ani când salariul mediu net din Educație trece de pragul de 3 mii de lei.

Citește și:


2 comments
  1. 2019 este bazat pe o singura luna. De verificat cum se plaseaza in media anului, pentru ca altfel s-ar putea ca statistica sa fie inselatoare.

    1. În articol este foarte clar precizat că vorbim doar despre o comparație a salariului mediu net în luna ianuarie din anii respectivi. Nu a comparat nimeni salariile din 2019, ci doar salariile medii nete din ianuarie 2019 cu cele din ianuarie 2018, ianuarie 2017, ianuarie 2016, ianuarie 2015 și ianuarie 2014. În ce sens statistica să fie înșelătoare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Directoarea Mihaela Florina Giurcă, despre profesorii din comisia de disciplină din școli: Un coleg de cancelarie niciodată nu va spune „da, n-ai făcut nimic la oră” / „Aceste comisii, care ne evaluează pe noi în situații extreme, să fie constituite din alte cadre didactice din afara școlii, avocați”, propune directoarea

Mihaela Florina Giurcă, directoarea Colegiului National „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, a declarat, referitor la profesorii din comisia de disciplină din școli, că „un coleg de cancelarie niciodată nu va…
Vezi articolul

DOCUMENT Controale de la inspectoratele școlare, în perioada următoare, în vederea respectării regulilor sanitare – instrucțiune oficială a Ministerului Educației, trimisă în toată țară

Inspectoratele școlare au primit instrucțiune de la Ministerul Educației să intensifice, în perioada următoare, acțiunile de control în vederea respectării tuturor regulilor de protecție sanitară în școli, împreună cu instituțiile…
Vezi articolul

Anchete ale poliției în ambele cazuri flagrante de scurgere a subiectelor de la Bacalaureat 2024, anunțate și de Ministerul Educației, care face apel de responsabilitate și la presă, pentru a nu mai publica subiectele în timpul probelor

Ministerul Educației reacționează după ce subiectele de la proba de limba română de la examenul de Bac 2024 s-au scurs în presă cu puțin timp după ce a început proba.…
Vezi articolul

Directorii școlilor și inspectoratele școlare verifică dacă se aplică planurile remediale la clasele terminale, spune ministrul Educației: Dacă există sesizări cu privire la nerespectarea planurilor, atunci sigur că și noi putem să verificăm

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat la TVR Info că directorii unităților de învățământ și inspectoratele școlare verifică sunt puse în aplicare planurile remediale la clasele terminale: „În primul rând,…
Vezi articolul

Ligia Deca anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii non-UE, fără nicio precizare despre întârzierea de 45 de zile la anunțarea rezultatelor pentru aplicanți

Ministra Educației, Ligia Deca, anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii din afara Uniunii Europene, fără nicio precizare despre întârzierea…
Vezi articolul