Cei mai mulți români cu studii superioare absolvite sunt în București, 35,2%. La polul opus este județul Vaslui cu 7,2%, care are și cea mai mare pondere a populației șomere – Recensământ

3.726 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cei mai mulți români cu studii superioare absolvite sunt în municipiul București și județele Ilfov, Cluj, Timișoara și Brașov. La polul opus sunt județele Vaslui, Călărași și Botoșani, unde ponderea populației cu studii superioare este mai mică de 8%, potrivit rezultatelor provizorii în profil teritorial ale recensământului publicate de Institutul Național de Statistică.

Din totalul populației rezidente în România, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior, potrivit datelor publicate de INS în decembrie. Doar 16% din populația țării a absolvit o facultate, adică 3 milioane de persoane.

Raportul nou cuprinde date despre nivelul de educație absolvit pe județe și regiuni de dezvoltare. Astfel, mai mult de o treime dintre locuitorii municipiului București (35,2%) și circa un sfert dintre cei din județele Ilfov (25,2%) și Cluj (24,6%) au studii superioare.

La polul opus se plasează județele Vaslui, Călărași și Botoșani unde ponderea populației cu studii superioare este mai mică de 8% (7,2%, 7,4% și, respectiv, 7,9%), potrivit datelor INS.

În municipiul București se regăsește cea mai mică pondere a populației cu nivel scăzut de educație (28,4%), iar la cealaltă extremă se regăsesc județele Giurgiu și Vaslui cu mai mult de jumătate dintre locuitori cu nivel scăzut de educație: 51,6%, respectiv 50,3%.

Județul Vaslui, cu o populație rezidentă de 374.700 de persoane.

Cel mai înalt nivel de educație absolvit: 

  • Ridicat – 2.7117
  • Mediu – 159.239
  • Scăzut – 188.344

Municipiul București are o populație rezidentă de 1.716.983 de persoane.

Cel mai înalt nivel de educație absolvit: 

  • Ridicat – 603.537
  • Mediu – 625.824
  • Scăzut – 625.824

Județul Ilfov are o populație rezidentă de 542.686 de persoane.

Cel mai înalt nivel de educație absolvit: 

  • Ridicat – 136.565
  • Mediu – 206.235
  • Scăzut – 199.886

În comunicatul INS se prezintă date și despre structura populației după statutul activității curente. Astfel, populația activă este de 8.185,0 mii persoane, fiind compusă din 7.689,2 mii persoane ocupate și din 495,8 mii șomeri.

Cel mai mare grad de ocupare îl are populația din județul Ilfov și din municipiul București unde lucrează mai mult de jumătate dintre locuitori: 52,2%, respectiv 50,8%. Cel mai mic grad de ocupare unde mai puțin de o treime dintre locuitori lucrează, se regăsește în județele Vrancea (31,6%) și Mehedinți (32,9%).

Cea mai mică pondere a populației șomere revine municipiului București (1,1%), iar alte trei județe au 1,3%: Cluj, Timiș și Ilfov. În schimb, în județul Vaslui se înregistrează cea mai mare pondere a populației șomere, de 5,1% din populația rezidentă a județului.

Populația inactivă cuprinde 10.868,8 mii persoane din care pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%)”.

Date generale

Populație rezidentă a României este de 19.053,8 mii persoane (19.053.815 persoane), în scădere cu 1,1 milioane locuitori (1067,8 mii persoane) față de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (9.808,3 mii, reprezentând 51,5%) și trăiește în mediul urban (9.941,2 mii, reprezentând 52,2%).

Precizări metodologice

RPL2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie și primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.

RPL2021 s-a realizat în conformitate cu recomandările Conferinței Statisticienilor Europeni pentru runda 2020 a recensămintelor populației și locuințelor2 și ale Regulamentului (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensământul populației și locuințelor. Prin regulamentele europene de implementare, pentru runda 2021, a Regulamentului nr. 763/2008 s-au actualizat aspecte precum: anul de referință al recensământului, programul datelor și metadatelor statistice, specificațiile subiectelor, dezagregările subiectelor, formatul tehnic al transmiterii datelor, modalitățile de realizare și structura raportului de calitate”, transmite Institutul.

Citește și 
În ultimii 10 ani a crescut cu 3% numărul celor care au absolvit studii superioare, potrivit datelor INS privind Recensământul Populației și Locuințelor 2021 / Doar 16% din populația țării a absolvit o facultate, adică 3 milioane de persoane
Populația de etnie romă are cel mai scăzut nivel de educație. Doar 2% au absolvit studii superioare, comparativ cu 16% dintre români și 13% dintre maghiari – Recensământ


1 comment
  1. Populatia cu facultate din respectivele judete din coada clasamentului este considerabil mai mare decat in statistici. Doar ca aceasta a „migrat” spre orasele mari sau Capitala. Nu va ganditi ca era vreun geniu printre bucurestenii „de bastina”. Vasluienii si botosanenii au plecat catre Iasi, giurgiuvenii catre Bucuresti, unde au plecat foarte multi alti absolventi cu studii superioare furati de mirajul banilor multi in timp putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Concursul de directori la București

Contradicţie: Preşedintele, Premierul şi ministrul Educaţiei anunţă profesionalizarea funcţiei publice, dar în contractele de mandat ale viitorilor inspectori şcolari este impusă în continuare „realizarea obiectivelor Programului de Guvernare”

Contractele de mandat care vor fi încheiate de viitorii inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi şi directori ai caselor corpului didactic menţin în obligaţiile noilor manageri angajaţi prin concurs…
Vezi articolul

UPDATE EXCLUSIV Acuzațiile de autoplagiat aduse rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan, „se confirmă” parțial, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai / Ivan scapă fără nicio sancțiune pentru că noua Lege a educației Deca-Iohannis a eliminat autoplagiatul dintre abaterile de la etica universitară, anunță UBB

Acuzațiile de autoplagiat formulate de ziarul Libertatea, în septembrie 2023, cu privire la Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode, „se confirmă” parțial,…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Cristian Preda, intră în grevă japoneză: „E inacceptabil să avem un ministru care a plagiat și care-i apără pe plagiatori”

Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București (FSPUB), a anunțat, marți, pe Facebook, că pe 3 octombrie, când începe anul universitar, că intra în grevă japoneză,…
Vezi articolul