În ultimii 10 ani a crescut cu 3% numărul celor care au absolvit studii superioare, potrivit datelor INS privind Recensământul Populației și Locuințelor 2021 / Doar 16% din populația țării a absolvit o facultate, adică 3 milioane de persoane

1.079 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Datele privind Recensământul Populației și Locuințelor din 2021, publicate vineri, 30 decembrie, de Institutul Național de Statistică, arată că doar 3% din populația României a absolvit studii superioare în ultimii 10 ani, de la ultimul Recensământ din 2011, adică cu 500.000 mai multe persoane. În total, în 2021, doar 16% din populația țării a absolvit o facultate, adică 3.048.610 de persoane, raportat la noile cifre ale recensământului, care arată că populația rezidentă a României a scăzut cu 1 milion, până la puțin peste 19 milioane de persoane.
  • Datele complete și finale (pe județe) vor fi făcute publice, etapizat, începând cu luna mai a anului viitor și până la finalul anului 2023.
  • Procentajul persoanelor care nu s-au recenzat (fie prin autorecenzare, fie prin intermediul recenzorului) până la finalul zilei de 31 iulie 2022, ultima zi de recenzare, a fost de 4,8% din totalul populației rezidente de 19.053.815 de persoane.

Datele provizorii ale recensământului populației și locuințelor 2021 indică o ușoară creștere de 3% a celor care au absolvit studii superioare, în ultimii 10 ani, comparativ cu recensământul populației din 2011. Astfel, în 2021, 16% din populație avea studii superioare, față de 12,9% în 2011, adică cu 3% mai mult.

16% din populația rezidentă de 19.053.815 de persoane înseamnă 3.048.610 de persoane cu studii superioare.

Raportat la ultimul recensământ când populația României era mai mare cu 1 milion de persoane (20.121.641 persoane), atunci 2.595.691 persoane aveau studii superioare.

Asta înseamnă că sunt cu 500.000 de oameni în plus care au absolvit o facultate în ultimii 10 ani.

Datele mai arată că sunt mai multe femei care au absolvit studii superioare decât bărbați, în ultimii 10 ani: 1.695.185 de femei față de 1.361.713 de bărbați, potrivit INS.

Date principale despre recensământ 2021

Populația activă este de 8.185.049 de persoane, față de 9.180.337 persoane în 2011.

Recensământul populației și locuințelor 2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie și primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.

Metodologie

Conform acestor recomandări, populația rezidentă a României include:

  • persoanele de cetățenie română, străină sau fără cetățenie cu reședința obișnuită în România;
  • persoanele cu cetățenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forțelor armate naționale staționate în restul lumii, personalul național al bazelor științifice naționale stabilite în afara teritoriului geografic al țării, persoanele de cetățenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave și platforme plutitoare operând parțial sau în întregime în afara teritoriului economic, scrie INS în comunicat.

Conform definiției internaționale, nu s-au cuprins în populația rezidentă a țării:

  • persoanele de cetățenie română, străină sau fără cetățenie cu domiciliul în România plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni sau cu intenția de a rămâne în străinătate o perioadă de cel puțin 12 luni: la lucru, în căutarea unui loc de muncă, la studii, în interes de afaceri etc. (persoane plecate pe perioadă îndelungată);
  • persoanele de cetățenie străină sau fără cetățenie venite în România pentru o perioadă mai mică de 12 luni (persoane temporar prezente).

Nu au făcut obiectul recensământului și nu au fost înregistrate la recensământ următoarele categorii de populație: persoanele care nu dețin cetățenie română din cadrul reprezentanțelor diplomatice, consulare și comerciale sau al reprezentanțelor organizațiilor internaționale și nici membrii familiilor lor, personalul forțelor armate străine, personalul flotei comerciale navale și aeriene – cetățeni străini, care la momentul de referință al recensământului se află temporar pe teritoriul țării.

Au făcut obiectul recensământului, dar nu au putut fi înregistrate în chestionarele individuale
următoarele categorii de persoane:

  • persoane care au refuzat explicit sau tacit recenzarea, care nu au vrut să se auto-recenzeze și nici să primească vizita recenzorului (populație necontactată).

Procentajul persoanelor care nu s-au recenzat (fie prin autorecenzare, fie prin intermediul recenzorului) până la finalul zilei de 31 iulie 2022, ultima zi de recenzare, a fost de 4,8% din totalul populației rezidente de 19,05 milioane persoane, transmite INS.

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După BAC 2025, mai avem o săptămână de școală când trebuie încheiate toate situațiile școlare, spune profesorul Marius Lobază: Ministerul nu a gândit deloc această situație, ca și cum cei de acolo n-au fost niciodată într-o școală

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat la TVR Timișoara că, după examenul național de BAC 2025, „mai avem o săptămână de școală când trebuie încheiate toate…
Vezi articolul

Școlile să nu mai acorde bursele de merit în funcție de o anumită medie, ci de un procent pe nivel de an de studiu, propune primarul Ciprian Ciucu / „În sectorul 6 am dat o hotărâre de consiliu local prin care am eliminat pragul și am introdus procentul”

Consiliul de administrație din fiecare școală să stabilească un procent, nu un prag de medie, pentru acordarea burselor, este propunerea primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, în privința proiectului Legii învățământului…
Vezi articolul

Regulile de funcționare a consiliilor de administrație ale școlilor, modificate în timpul anului școlar. Ședințele CA pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp, au loc și online. Pot fi membri și persoane condamnate pentru infracțiuni care nu sunt legate de exercitarea profesiei

Ședințele consiliilor de administrație ale școlilor pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp și pot avea loc și online, potrivit noii Metodologii-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație…
Vezi articolul