Cele 3 jaloane, obligatorii pe Educație până la 31 martie, au fost îndeplinite – Monitor PNRR

786 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Cele 3 jaloane obligatorii pe Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost îndeplinite până la data de 31 martie 2022, potrivit Raportului „MonitorPNRR”. Acestea sunt: publicarea listei cu școlile care vor primi bani pentru a reduce abandonul școlar, aprobarea unui ordin de ministru pentru asigurarea unor standarde privind echipamentele tehnice din școli și semnarea contractului de asistență tehnică cu Banca Mondială.

În privința jalonului referitor la „unități de învățământ cărora li s-a acordat un grant”, Ministerul Educației a publicat lista cu cele aproape 1.400 de școli care vor primi bani pentru reducerea abandonului școlar.

„Ministerul Educației a decis să acorde finanțare pentru 1391 de unități de învățământ (1114 din mediul rural și 277 din mediul urban), față de cele 750 propuse ca indicator de implementare pentru acest jalon”, conform sursei menționate.

Cel de-al doilea jalon îndeplinit face referire la asigurarea unor standarde privind echipamentele tehnice necesare școlilor pentru învățământul digital, printr-un ordin ministerial. Astfel, 5.300 de școli vor avea laboratoare informatice complete și 1.100 vor avea smart labs, conform raportului.

În raportul citat se arată că „Ministerul Educației a fost destul de opac în elaborare, nu a pus în consultare publică documentul, l-a adoptat în ultima zi și încă nu e publicat la data scrierii raportului. Din informațiile noastre a fost consultat cu Comisia Europeană”.

Sorin Cîmpeanu a declarat într-o conferință de presă, săptămâna trecută, că toate clasele vor fi dotate cu table inteligente, ceea ce presupune adoptarea, prin ordin de ministru, a „definiției standardelor tehnice de dotare a claselor din școlile românești și a laboratoarelor de informatică”, până la data de 31 martie 2022.

„O reformă pe care o apreciez ca fiind radicală este aceea a trecerii de la stilul clasic, cu creta pe tablă, la tabla inteligentă, interactivă. (…) Aceste table interactive pe care le dorim în fiecare clasă din școlile românești nu necesită un proces foarte complicat de utilizare și acele cadre didactice care sunt mai puțin familiarizate încă cu mediul digital vor putea să scrie normal pe acea tablă, exact așa cum scriu și cu creta, având avantajul că ceea ce predau la clasă se poate transfera, știți foarte bine, instantaneu, pe telefoane, tablete, laptopuri pe care le utilizează elevii”, a declarat ministrul Educației săptămâna trecută.

Al treilea jalon constă în semnarea contractului de asistență tehnică pentru Elaborarea planului de măsuri de reformare a guvernanței, inclusiv a programului de formare manageri și inspectori. În acest sens, a fost semnat un contract de consultanță cu Banca Mondială în ultima zi a lunii martie.

Platforma de monitorizare a jaloanelor și țintelor din PNRR – Monitor PNRR, a fost lansată de europarlamentarul Dragoș Pîslaru și fostul ministru USR Cristian Ghinea pe 10 ianuarie 2022, potrivit G4Media.ro.

Amintim că fostul secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Corina Atanasiu, a declarat în cadrul lansării proiectului MonitorPNRR, în luna ianuarie, că „Planul Național de Redresare și Reziliență dedică un capitol consistent educației (…), un capitol de 3.6 miliarde de euro. Acesta are 44 de jaloane și ținte care trebuie atinse până în 2026 și este construit pe patru mari priorități: învățământul antepreșcolar, diminuarea abandonului școlar, infrastructură – aici avem infrastructura atât pentru preuniversitar, cât și pentru învățământul universitar, învățământul profesional și tehnic, digitalizarea Educației”.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene. Cei șase piloni sunt: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

Citește și:
Trecerea de la cretă, la tabla inteligentă – „reformă radicală”, „aproape de a fi implementată”, anunțată de ministrul Educației, prin PNRR: Și acele cadre didactice care sunt mai puțin familiarizate, încă, cu mediul digital vor putea să scrie normal pe acea tablă, exact așa cum scriu și cu creta


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Piruetă pe tema burselor de merit a Consiliului Național al Elevilor, condus de Miruna Croitoru: Pragul de medie alături de procent asigură, în prezent, un echilibru între principiile echității și cele ale meritocrației / Mesajul vine după ce organizația susținea vehement versiunea propusă de Ministerul Educației și desființa pragul de 9,50, printr-un comunicat semnat săptămâna trecută de mai multe ONG-uri și companii

Schimbare de poziție din partea Consiliului Național al Elevilor, pe tema burselor de merit, de la o săptămână la alta. După ce aceasta a susținut vehement, pe 31 august, împreună…
Vezi articolul
Topul claselor de mate-info din București

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București limitează pilotarea doar la clasa a XII-a / Directoarea Ionela Neagoe: Din cauza modificărilor aduse prin legea 141, care prevăd creșterea normei didactice, nu mai putem aplica proiectul și pentru restul claselor

În anul școlar 2025-2026, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” va pilota pentru al cincilea an consecutiv un model educațional diferit față de cel clasic, însă doar pentru clasa a XII-a. Proiectul…
Vezi articolul

Desființarea unei clase nu este printre atribuțiile inspectoratului școlar, a motivat instanța în cazul elevului care a dat în judecată Inspectoratul Școlar Constanța pentru că a desființat o clasă de a IX-a de la Liceul Tehnologic I. C Brătianu, cu doar 2 săptămâni înainte să înceapă școala

„Printre atribuțiile unui inspectorat școlar județean nu se regăsește și cea de desființare a unor formațiuni de studiu”, motivează Tribunalul Constanța în decizia din 15 septembrie, când a suspendat hotărârea…
Vezi articolul

EXCLUSIV Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, îi numește „criminali de război” pe Putin și pe cei care au declanșat invazia din Ucraina: „Nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” / „Nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat pentru Edupedu.ro, despre războiul din Ucraina, că „nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” pentru invazia declanșată de Rusia,…
Vezi articolul