Cele mai mari 5 universități din România: Vom promova importanța vaccinării cadrelor didactice, a personalului, a studenților, astfel încât să putem decide revenirea în condiții sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine

1.917 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cele cinci mari universități românești care formează Consorțiul Universitaria au anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că „vor promova importanţa vaccinării cadrelor didactice, a studenţilor şi personalului didactic-auxiliar şi nedidactic din universităţi, astfel încât să poată decide revenirea în condiţii cât mai sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine”.

Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni online din 14 mai, la nivelul conducerilor extinse a organizației academice. Consorțiul Universitaria este format din Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara.

„În perspectiva pregătirii procesului didactic pentru anul universitar 2021-2022, membrii Consorţiului Universitaria reiterează şi vor promova importanţa vaccinării cadrelor didactice, a studenţilor şi personalului didactic-auxiliar şi nedidactic din universităţi, astfel încât să poată decide revenirea în condiţii cât mai sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine, etc. În acelaşi timp, cele cinci mari universităţi atrag atenţia asupra necesităţii adaptării legislaţiei privind modul de organizare a învăţământului superior la condiţiile post-pandemie, valorificând experienţele pozitive din perioada organizării online a activităţilor didactice”, se arată în comunicatul de presă al Consorțiului Universitaria.

Declarația vine după ce Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași, care nu este însă membră a Consorțiului Universitaria, a anunțat săptămâna trecută că a adoptat două decizii prin care studenții și profesorii pot să participe la sesiunea de examene din vară doar dacă prezintă dovada vaccinării, un test PCR sau antigen negative, ori adeverință că au trecut prin COVID-19 în urmă cu cel mult 90 de zile.

În legătură cu această decizie, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat pe 13 mai, la Antena 3, că „În învățământul universitar există autonomie universitară. Fiecare universitate își stabilește propriile reguli. Aceste reguli sunt adoptate în senatele universitare. În senatele universitare sunt reprezentați atât profesorii, cât și studenții. Depinde de fiecare universitate. Am prezentat acest lucru ca fiind o posibilă inițiativă a unei universități. În măsura în care această inițiativă va fi validată la acea universitate, ea va fi în perfectă siguranță, pentru că va reflecta dorința acelei universități, atât studenți, cât și profesori”.

Sursă foto: Pixabay

Citește și:
Studenții și profesorii de la Universitatea de Medicină Iași pot participa la sesiunea de examene doar dacă prezintă dovada vaccinării, teste negative PCR sau antigen, ori adeverință că au trecut prin boală
Universitatea de Medicină Iași va primi în sesiunea de examene din vară doar studenți vaccinați, cu test negativ ori adeverință că au făcut COVID-19, susține LS Iași / Purtătorul de cuvânt al UMF: Nu există o asemenea decizie, dar se poartă discuții pentru a vedea dacă e oportună
Cinci mari universități românești vor să stabilească programe de studiu comune, de la licență la doctorat, mai ales în domenii “hot topic” și clasice. Decizia Consorțiului Universitaria


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei colegii din Brașov îi încurajează să plece pe elevii de gimnaziu cu medii sub 8 la finalul fiecărui an. Inspectorul școlar: Sunt școli de masă, dar trebuie să ținem cont de istoricul și de rezultatele lor în competițiile școlare

Trei colegii din Brașov au stabilit în regulamentele școlare că elevii de gimnaziu care nu obțin la finalul fiecărui an media de minimum 8 sunt dați afară din școală, scrie…
Vezi articolul

Decizia privind deschiderea școlilor trebuie descentralizată. În rural, unde sunt mai puțini elevi la clasă, lecțiile se vor desfășura la școală – președintele Federației Părinților, după întâlnirea cu reprezentanții ministerelor Educației și Sănătății

Odată cu deschiderea școlilor în toamnă, atât instituțiile statului, la nivel central și local, cât și familiile, părinții și elevii vor trebui să împartă responsabilitatea unor reguli de prevenire a…
Vezi articolul

DOCUMENT Solicitările studenților ANOSR pentru viitorul președinte: Să respecte asumările care derivă din apartenența României la UE și NATO, să folosească educația ca principal instrument diplomatic în dezvoltarea politicii externe a statului, să elaboreze un plan de țară cu dezvoltarea învățământului superior ca prioritate

Federația studenților ANOSR lansează un set de propuneri și priorități pentru candidații la funcția de președinte al României. Solicitările sunt „de natură să îmbunătățească sistemul de învățământ superior din România…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i…
Vezi articolul

Franța pregătește încă de acum începutul de an școlar din 1 septembrie. Schimbări la grădiniță, fonduri descentralizate pentru formarea personalizată a profesorilor și reforme în liceele tehnologice pentru apropierea de realitatea socio-economică, printre măsuri

O școală a excelenței și a cunoașterii de concepte fundamentale, o școală a egalității și a diversității; o școală pentru bunăstarea elevilor – acestea sunt cele trei paliere pe care…
Vezi articolul