Centralizatorul disciplinelor pentru Titularizare 2026 și Definitivat 2026, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării

3.690 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Centralizatorul care conține disciplinele pentru Titularizare 2026 și Definitivat 2026 a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației și Cercetării pe 23 decembrie. Este vorba despre Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământului liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2026.

Prevederile Centralizatorului se aplică în cadrul:

  • „etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru stabilirea corectă a încadrării personalului pe posturi didactice/catedre;
  • concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar pentru stabilirea disciplinelor la care candidații susțin proba scrisă potrivit studiilor, conform programelor specifice pentru concurs, precum și pentru repartizarea candidaților pe posturi didactice/catedre;
  • examenului național de definitivare în învățământ pentru stabilirea disciplinelor la care candidații susțin proba scrisă.”

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail dgmrurs@edu.gov.ro, conform anunțului ministerului.

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Înscrierea candidaților se va face în perioada 6-18 mai 2026. În situația în care înscrierea se realizează online, dosarele se înregistrează în perioada 6-11 mai 2026.

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. 

Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Amintim că, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, examenul de Definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028.

Conform Calendarului mobilității profesorilor pentru anul școlar 2026-2027, până la data de 9 ianuarie 2026 se constituie comisia județeană/a municipiului București de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin decizia inspectorului școlar general. 

În perioada 13-30 ianuarie 2026 are loc constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic, soluționarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la nivelul unităților de învățământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi, conform prevederilor Metodologiei și soluționarea cererilor cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 28 alin. (1) şi (2) din Metodologie.

Centralizator 2026 – Cultură generală
Centralizator 2026 – Învățământ special
Centralizator 2026 – Discipline tehnologice
Centralizator 2026 – Instruire practică
Centralizator 2026 – Palate și cluburi

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii nu vor intra în grevă generală pe 10 ianuarie, anunță președintele FSLI: Pentru o asemenea acțiune este nevoie de mobilizare, iar oamenii au fost în concediu / În decembrie un sondaj arăta că 67,5% dintre respondenți susțin declanșarea grevei generale pe 10 ianuarie 2022

Profesorii nu vor intra în grevă generală pe 10 ianuarie, anunță președintele FSLI, Simion Hăncescu, citat de educatieprivata.ro. Liderul sindical susține că vrea să continue negocierile cu Guvernul și că…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Majorare cu până la 25% a sumelor pentru plata profesorilor la Evaluarea Națională și Bacalaureat, propusă de Ministerul Educației ca să atragă cadre didactice – proiect

Ministerul Educației face o mișcare importantă, după ce greva generală a fost suspendată – majorează cu până la 25% sumele pe care le vor primi profesorii care se vor implica…
Vezi articolul

Pentru a implementa începând cu 1 septembrie o reformă în sistem, cred că e bine să avem directori cu concurs, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. „S-ar putea să fie mai potrivit un expert în drept sau în economie să conducă școala administrativ”

Autoritățile pregătesc implementarea unei reforme de la începutul anului școlar viitor, potrivit declarațiilor făcute azi de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion. Acesta a spus, la dezbaterea despre…
Vezi articolul

Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024

Liderii sindicatelor din Educație au avut o întâlnire luni, la ora 14.15, la Guvern, cu premierul Ciolacu pentru a discuta pe tema proiectului Legii salarizării unitare. Înainte de a intra…
Vezi articolul