Cercetătoarea Thea Ionescu: S-au scos tezele, din păcate. Dacă eu nu mai fac niciodată până la examen ceea ce am făcut în modulul 1, de unde să mai știe copilul? Lucrurile trebuie repetate în contexte variate destul de mult, pentru a se fixa

Eliminarea tezelor școlare obligatorii în gimnaziu și liceu privează elevii de repetarea în contexte variate, „destul de mult”, a informațiilor care le sunt predate, avertizează cercetătoarea specializată în cogniţie ancorată și în formarea conceptelor Thea Ionescu. „Din păcate, s-au scos tezele. Unii ar zice că e bine. Da, profesorii care fixează și repetă informația fără teze, că nu-mi trebuia teza în sine, fac bine lucrurile. Dar dacă eu nu mai fac ce am făcut în modulul 1 niciodată până la examen, de unde să mai știe copilul?”, a avertizat aceasta.

Coordonatoarea grupului Flexibilitate şi Cogniţie Ancorată, în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și doctor în psihologie, titlu obținut cu distincția Summa Cum Laudae, Thea Ionescu a vorbit în cadrul unei conferințe organizate la București de Școala Privată Aletheea despre responsabilitățile profesorilor și ale părinților în comunitatea de învățare pe care o reprezintă școala.

Cercetătoarea Thea Ionescu a atras atenția că „lucrurile trebuie repetate în contexte variate, destul de mult, tocmai pentru a se fixa. Acum nu atât de mult încât într-una să avem numai culegeri și repetăm informația, că nu e contextul cel mai potrivit. Ar trebui să ne păstrăm undeva la mijloc, cu repetiția și gândirea de context în care noi să vedem competențele copiilor”.

Aceasta a declarat că este „riscant câteodată să le zici [copiilor]: nu trebuie să înveți pe de rost! Și atunci cum știi în memorie, dacă nu-i pe de rost? Ideea este că nu trebuie să înveți pe de rost fără să înțelegi. Atunci e degeaba și nu te ajută. Dar dacă ai înțeles, este pe de rost. Adică este în mintea ta și tu spui fără un suport scris în față. Ai voie să pui alte cuvinte care exprimă același lucru, nu-mi trebuie exact cu virgula și cu toate celelalte. Dar e nevoie să învăț pe de rost. Și cum văd mai bine dacă tu știi sau nu știi: dacă știi și să faci ceva cu ceea ce știi pe de rost. Dacă doar știi pe de rost și nu repeți lunar, se dezactivează. Studiile spun că din memorie nu dispare nimic. Avem o memorie extraordinară. Doar că se dezactivează și nu ne amintim. Hai să dăm acum un test de chimie clasa a VII-a! […]” 


„Deci dacă învăț să știu pe de rost, trebuie să tot repet ca să mențin pe de rost. Și este un mecanism important de învățare. Dar dincolo de acesta, ca să pot utiliza informația, mi-ar trebui contexte în care-mi arăți ce pot să fac cu acea informație. Aici se lărgește paleta și am putea să nu mai dăm doar teste, ci să avem situații în care noi evaluăm cât știe copilul respectiv astfel încât să vedem că a învățat, cum aplică și să reluăm. Asta este important și din păcate, s-au scos tezele. Unii ar zice că e bine. Da, profesorii care fixează și repetă informația fără teze, că nu-mi trebuia teza în sine, fac bine lucrurile. Dar dacă eu nu mai fac ce am făcut în modulul 1 niciodată până la examen, de unde să mai știe copilul? Deci lucrurile trebuie repetate în contexte variate, destul de mult, tocmai pentru a se fixa. Acum nu atât de mult încât într-una să avem numai culegeri și repetăm informația, că nu e contextul cel mai potrivit. Ar trebui să ne păstrăm undeva la mijloc, cu repetiția și gândirea de context în care noi să vedem competențele copiilor”, a explicat cercetătoarea Thea Ionescu, conferenţiar universitar, membră a Departamentului de Psihologie al Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).

Exemplu de evaluare ancorată, oferit de cercetătoarea Thea Ionescu:

„Sunt descrieri ale profesorilor asiatici care așa fac și predarea, nu doar evaluarea. De exemplu, astăzi facem perimetrul și începem să măsurăm sala de clasă, fără să avem titlu și ajungem la formule și la toate celelalte. Și atunci problemele pentru testare vor fi tot situații în care tu îl pui pe elev să aplice. Și se pare că de aceea sunt cam întotdeauna pe locul 1 la testele la matematică. Pentru că întotdeauna profesorul încearcă să creeze contextele pentru ca prima dată să vadă copiii, să extragă informația și apoi să o aplice.

Sunt sigură că se întâmplă și la noi, la variate ore, poate nu în locul testelor, că îți trebuie nota pe ceva obiectiv și vine și-ți cere cel care te evaluează pe tine, dar sunt sigură că se creează situații din acestea.

Cred că ar fi util să se iasă mai mult în natură și acolo să aplici ce ai învățat. Sau să aplici, de exemplu, în comunicarea între copii. Acum, când mă gândesc, învățătoarea la care era fiul meu i-a dus la poștă să pună o scrisoare. Și a fost uimit să vadă timbrul și au pus toți scrisori, unul pentru altul, pentru prietenii din clasă. Trebuia să scrie adresa, să se întrebe. 

Ar trebui să formalizăm și așa evaluarea și atunci cred că și mai mulți ar face și s-ar gândi la astfel de contexte”.

„În psihologia dezvoltării, rezultatul învățării este dezvoltarea copilului. Adică ar trebui să avem indivizi autonomi la 18-19 ani, autonomi însemnând că pot să ia decizii singuri, pot să-și regleze emoțiile singuri, pot să nu mai fie influențați de grup, dar se pot și integra în grup. Deci autonomia nu înseamnă că mă izolez; știu cum să mă integrez în grup. Și îl lăsăm să-și ia zborul. Acesta este și rolul școlii. Nu să ia Evaluarea Națională sau Bacul sau să intre la facultate sau să termine o facultate. Acestea sunt consecințe civilizaționale, pentru că în secolul XV trăiam bine-mersi fără Bac; n-am zis că trăiam mai bine, nu știu cum trăiam, dar am putea și unii zic că putem trei fără Bac și acum și teoretic se poate și atunci n-ar trebui pus accentul pe un scor. A, că acum scorul acela devine important pentru că mă duc la anumite școli nu este nimic rău în asta. Doar că nu trebuie să devină focusul principal. Trebuie să rămână consecință. Așa cum și toate notele copiilor sunt consecințe. Dacă ne gândim la cogniția și învățarea ancorate, ele rămân expresii ale funcționarii lui la matematică, joi la testul de la 10. Nu-mi spune nimic despre el ca și copil, despre el ca viitor om. Este cum a funcționat joi la 10 în test. A, că tu ca părinte îți dorești să îmbunătățești acest lucru, da, sunt exerciții, sunt contexte foarte bine, poate chiar va deveni matematician. Dar poate să devină matematician și dacă ia 2, joi, la 10:00 la testul de mate. Ideea este cum anume toate materiile contribuie la această dezvoltare a copilului. 

Și dacă vă uitați în legile învățământului, dintotdeauna idealul educațional este dezvoltarea armonioasă a personalității copilului. Așa de frumos scrie în toate și așa de frumos nu atingem… Deci de asta fac matematică, de asta fac istorie, de asta fac sport, de asta fac muzică, ca să dezvolți toate palierele. Trebuie experții în domeniu să-mi spună cam cât aici, cam cât aici, unde trebuie să ajung ca obiective, dar trebuie să nu uit niciodată scopul, care este dezvoltarea copilului. Și atunci rezultatele în sine le văd la final, când văd că se descurcă singur, plecând de acasă, și nu mă mai sună pentru orice problemă, că știe mate, că nu știe matematică. Gândirea logico-matematică mă ajută să analizez problemele mai în profunzime, într-un alt fel decât, de exemplu, gândirea literară care și aceea este bună pentru că îmi oferă perspective multiple. Ele sunt complementare. Și muzica mă ajută, pentru că sunt studii pe dislexie – care este o tulburare în învățarea cititului – care arată că este de fapt o perturbare a ritmicității activării corticale, care nu se mai activează sincron. Metode muzicale prin care îi învățăm pe copii să bată pe ritm ceva, fie cu mișcarea corpului, fie cu instrumente, îi ajută să citească mai bine. Deci muzica mă ajută, dacă o fac cum trebuie, să mi se dezvolte creierul, deci să mă dezvolt eu ca individ. Și atunci toate acestea ar trebui să mă ducă la a vedea rezultatele învățării. Acum, dacă le luăm punctual, firește că la o materie sau alta ne trebuie și o evaluare, ca să știu dacă la sfârșitul clasei a VII-a știe română de clasa a VII-a de nivelul 8, ceea ce este satisfăcător și știu ce să fac în anul viitor. […] Deci îmi trebuie acele evaluări, dar acelea nu sunt scopuri, cel puțin din perspectiva dezvoltării noastre.”

Cine este Thea Ionescu

Thea Ionescu este conferenţiar universitar, membră a Departamentului de Psihologie al Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Specializată în cogniţie ancorată (Embodied/Grounded Cognition), în formarea conceptelor, Thea Ionescu coordonează grupul Flexibilitate şi Cogniţie Ancorată, în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al UBB.

A obținut în 2000, ca șefă de promoție, licenţa în Psihologie la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, a urmat apoi masteratul în Consiliere Psihologică la aceeași universitate, iar în 2006 a obținut titlul de doctor cu distincția Summa Cum Laudae cu teza cu titlul „Flexibilitatea în categorizare la copii”, avându-l coordonator ştiinţific pe profesorul Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. Vezi aici CV Thea Ionescu

Domeniile sale de interes în cercetare sunt „Patternul variabilitate-stabilitate-flexibilitate in dezvoltare“, „Dezvoltarea categorizării; Formarea conceptelor“, „Cogniţie ancorată (Embodied/Grounded Cognition) – implicaţii pentru dezvoltare şi educaţie“, „Supradotare şi fenomenul de insight în rezolvarea creativă de probleme“.

Are stagii de cercetare la Department of Psychology – Indiana University SUA și a condus Grantul Fulbright Senior „Mechanisms of Flexible Categorization“.

Este autoarea următoarelor volume:

Copiii altfel: Trasee specifice de dezvoltare cognitivă. O analiză critică

Copiii şi oamenii mari: căi pentru optimizarea dezvoltării umane

Citește și:

Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat

Cercetătoarea Thea Ionescu: Știu învățătoare care din clasa a III-a le interzic copiilor să numere pe degete. Dar trebuie să-i lași să-și folosească mâinile și degetele

Cercetătoarea Thea Ionescu, despre cum învață specia umană: Să nu forțăm abstractizarea prin conținuturi abstracte, de exemplu fișe la grădiniță. Așa m-aș bucura să dispară!