Profesor în sănătate publică: Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel au compromis moral măsurile pe care le-au susținut, prin candidatura la Parlament pe listele unui partid

2.019 vizualizări
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila si Adrian Streinu Cercel / Colaj foto: Caspa.ro și Salvati Delta
Profesor universitar la Universitatea Iowa în SUA şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde conduce departamentul de sănătate publică, Răzvan Cherecheș îi acuză de imoralitate pe cei mai noi candidați din partea PSD la alegerile parlamentare: profesorul universitar Adrian Streinu-Cercel, care este director al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, și Alexandru Rafila – preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

„Lupta cu pandemia COVID-19 a implicat măsuri nepopulare și cu implicații pentru procesul politic și electoral – faptul că principalele voci din partea lumii științifice aveau o agendă politică ascunsă compromite toate afirmațiile lor, le mânjește cu interesul propriu”, spune specialistul în sănătate publică Răzvan Cherecheș.

Răzvan Cherecheș – textul publicat pe pagina sa de Facebook:
Razvan Chereches / Foto: Arhiva personala

Faptul că cei doi profesori de primă imagine în pandemie – Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel – candidează pentru parlament pe listele unui partid politic este IMORAL!

Lupta cu pandemia COVID-19 a implicat măsuri nepopulare și cu implicații pentru procesul politic și electoral – faptul că principalele voci din partea lumii științifice aveau o agendă politică ascunsă compromite toate afirmațiile lor, le mânjește cu interesul propriu.

Exact la fel cum în lumea sănătății publice trebuie să declari dacă ai un conflict de interese (de exemplu, finanțare de la o firmă de farmaceutice), cei doi ar fi trebuit să își declare conflictul de interese anterior oricăror declarații profesionale!

Încrederea populației în lumea științifică va scădea și mai mult și va crește probabilitatea alunecării către știri conspiraționiste false.

Și mie mi s-a propus intrarea pe loc eligibil pe lista unui partid și am refuzat imediat – este un conflict de interese evident.

Partea tristă este că Alexandru Rafila a avut mesaje coerente și bazate pe dovezi, care acum sunt puse sub semnul întrebării.

Ca cercetător și profesor în sănătate publică, opinia mea profesională este că Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel au adus deservicii majore comunicării cu populația în timpul pandemiei COVID-19, au compromis din punct de vedere moral măsurile susținute de către ei și violează etica profesională”.


2 comments
  1. Rafila și Cercel au rolul de a compromite și ceea ce a mai rămas necompromis din PSD, dacă exista asa ceva.
    România nu are nici PUTERE și nici OPOZIȚIE. Uitați-vă la Ciolacu sau la Orban…sa nu mai spun de „Globaliști”.
    O țară în care nu ai pe cine sa votezi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

Mircea Miclea: Cultura pupatului inelului, a oportunismului nu va produce un viitor mai bun în universități. Să trecem la o cultură a curajului / Universitățile tehnice să facă presiune pe SRI, SIE, Ministerul de Externe să faciliteze acordarea de vize studenților din alte părți ale lumii pentru ca să permită internaționalizarea învățământului

Învățământul academic din România are nevoie de profesori care să iasă din cultura complianței, „a pupatului inelului, a supunerii, a oportunismului” și să treacă la cultura curajului de a lua…
Vezi articolul

Măndița Baias, profesor de fizică, despre scenariul învățării exclusiv online, din toamnă: E nevoie ca directorul școlii să imprime ritmul de lucru, să încurajeze colegii să experimenteze, să găsească oamenii „locomotivă”

Opinie semnată de Măndița Baias, profesor de fizică la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Baia Mare: Cursuri exclusiv online În cele ce urmează voi încerca…
Vezi articolul

Situația în căminele studențești din România: o mașină de spălat pentru 58 de studenți, un loc de preparare a hranei pentru fiecare 75 de studenți, curățenie zilnică în doar 6% dintre căminele universităților participante la o analiză pe această temă – ANOSR

În doar 6,3% dintre căminele celor aproape 40 de universități românești participante la o analiză a Alianței organizațiilor studențești (ANOSR) se desfășoară zilnic servicii de curățenie. Tot în cămine, o…
Vezi articolul

Ministerul Educației, despre rezultatele TIMSS 2023: Competențele elevilor de clasa a VIII-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 4 ani la matematică și au avut un regres la științe / La clasa a IV-a rezultatele semnificativ îmbunătățite în ultimii 12 ani / Ligia Deca: Trebuie să investim mai mult în educația matematică și științifică la gimnaziu

Progresul semnificativ al elevilor români la matematică, conform rezultatelor raportului internațional TIMSS 2023, este salutat de Ministerul Educației într-un comunicat publicat miercuri seara, pe 4 decembrie. Instituția subliniază că sunt necesare…
Vezi articolul