Cercetătorul Virgil Iordache: Planul național de investiții în reziliență sufletească

205 vizualizări
relansarea universităților publice
Virgil Iordache / Foto: Arhiva personală
Cultura e locul manifestării discernământului, miezul unei țări. Cultura e materia organică din solul fertil în care trăiesc toate viețuitoarele.

Transformarea urii de sine și vrajbei acumulate în țara noastră în reziliență comunitară necesită investiții în ceea ce numim popular suflet, iar aceasta se face prin cultură. Fabrici și uzine am mai avut și nu au rezolvat singure nici măcar problemele statului. Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci și cu cuvântul lui Dumnezeu, cu educație, cultură înaltă, cultură de mase, ceva ce ne ține împreună printr-un mod de viață desprins de animalitate. Nu găsim nimic din toate acestea în Planul Național pentru Redresare și Reziliență. De ce?

Nu găsim mai nimic nici despre aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, nimic serios despre natura fără de care viețile noastre sunt de neconceput. Nimic serios despre serviciile publice pentru menținerea capitalului social, natural, cultural al țării, despre instituțiile care contribuie la perpetuarea lor. Nu are nimeni nevoie să fie dus de mână de către stat, dar nici nu e acceptabil ca statul să fie centrat numai și numai în jurul banilor și să submineze valorile perene. Una e ce fac persoanele, inevitabil egoiste într-o anumită măsură, alta e misiunea organizațională declarată. Planul Național pentru Redresare și Reziliență trebuie să reflecte interesele națiunii, misiunea organizațională, nu ale persoanelor care l-au scris sau ale intereselor de grup pe care le reflectă.

Există un corp de cunoaștere științifică în spatele abordării europene a rezilienței. Una dintre dimensiunile cheie ale rezilienței este reziliența comunitară. În contextul european și atlantic reziliența instituțională a Bisericii la scara de timp a mileniilor și capacitatea de refacere după comunism sunt evidente. Indiferent de modul de raportare la credință externalitățile pozitive ale instituțiilor creștine în ce privește reziliența sunt recunoscute. Peste tot în lume instituțiile religioase au un rol cheie în recuperarea după dezastre. Capitalurile cultural, spiritual și simbolic, au contribuții decisive la buna funcționare a unei țări.

Situația pe termen scurt, cel mult mediu, a efortului de instrumentalizare a credinței dominante statistic în România în jocul geopolitic nu trebuie să ducă la subminarea producției de beneficii pe termen lung prin care Biserica susține reziliența comunitară. Comunitatea umană e cea care permite apariția și dezvoltarea existenței statului, nu invers. Nu există posibilitatea de construi de la zero comunități prin educație seculară de stat. Procesul de schimbare în sens iluminist se poate face numai din mers, trans-generațional, așa cum se repara din mers corabia lui Tezeu. Situația viitoare a identității unei țări nu poate fi anticipată, nici proiectată, ea trebui întreținută pas cu pas în funcție de ce nu merge bine. Când ceva merge bine nu schimbi.

Așa stând lucrurile, e foarte curios că nu sunt bani publici și pentru instituțiile care susțin cultura în planul pentru reziliență: edituri, biblioteci, librării, platforme electronice de acces la cultură, muzee, restaurarea monumentelor istorice, caselor memoriale, alte asemenea. Acestea contribuie foarte mult în UE și România la creșterea rezilienței prin înscrierea dinamicii statelor și societăților în atractorul unui comportament public cu unele note de moralitate, mediind transferul către toți cetățenii țării a externalităților pozitive produse Biserică de-a lungul istoriei. Mecanismul este fie prin imitarea directă de către o parte din cetățeni, a celor care urmează în măsură mai mare pe Hristos, aceștia fiind din familiile lor, fie prin consumarea unor produse culturale de interes general care pot fi produse în formele lor specifice numai într-o civilizație creștină.

Separarea Biserică – stat în democrațiile liberale este foarte bună câtă vreme continuă să existe acest cuplaj cultural între procese cu scară de timp milenară spirituale și cele cu scară de timp de zeci de ani (cam cât durează o anumită formă a statului). Este specific creștinismului că nu vrea teologic vorbind să aducă funcționarea statului la scara de timp a proceselor spirituale, așa cum vor alte religii. Modelul bizantin bicefal este contingent.

Trebuie spus explicit că acest text nu este o pledoarie pentru finanțarea Bisericii de către stat, ci pentru complementaritatea dintre cele două entități și finanțarea serioasă a sectorului cultural ca loc unde spațiul secular și cel al credinței se întrepătrund în mod natural, cu valoare adăugată pentru ambele părți. Nu avem nevoie de un plan național de investiții în reziliența sufletească, ea există deja, altfel am fi dispărut până acum de pe hartă. Statul nu are nici un merit în asta, din contră, prin falsificarea comunistă a istoriei oficiale a subminat-o. Unei falsificări nu i se opune o altă falsificarea, ci numai adevărul, situația reală a istoriei României, inclusiv a Bisericii, trebuie să fie transparentă. Această istorie reală și alte bunuri esențiale ale gândirii și sufletului sunt în planul culturii cu discernământ, având ca public țintă pe toți cetățenii. Aici e spațiul adevărului nemilitant, nemisionar și fără propagandă, adevărul dialogal al lui John Stuart Mill, al gândirii libere, aici se nasc opiniile singulare împotriva cursului aperent al istoriei dintre care toți cetățenii aleg liber ce să consume și cum să interpreteze și schimbă istoria. E spațiul unor cărți minunate ca Isus al meu, al unor traduceri seculare din Psalmi, e spațiul popularizării științei și poeziei, artelor de toate felurile. Fără acest spațiu al culturii vii, al dialogului și punților neproiectate rațional între mentalități, o țară nu poate fi rezilientă.

Ne e suficient ca decidenții să livreze servicii publice reale în mod corect, echilibrat, acoperind ce e necesar la scara de timp a unui ciclu electoral ca investiții în toate formele de capital, cu toată atenția pentru viața culturală.

Cultura e locul manifestării discernământului, miezul unei țări. Cultura e materia organică din solul fertil în care trăiesc toate viețuitoarele.

___

Notă: text publicat și pe blogul autorului la http://virgiliordache.blogspot.com/2020/11/planul-national-de-investitii-in.html

Despre autor:

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Calificativ „Foarte bine” dat de Ministerul Educației Marcelei Mrejeru, fosta inspectoare școlară generală din Gorj, consilier județean PSD, dată afară tot de ministru „pentru abateri grave” și „încălcarea legii”

Fosta inspectoare școlară generală din Gorj, Marcela Mrejeru, a fost evaluată cu calificativul „foarte bine” de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru activitatea depusă de aceasta în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale din Franța. Profesorii corectează pe calculatoare personale și nu sunt toți formați pentru acest tip de corectare nici în 2022 după 6 ani de folosire / Ce fac cadrele didactice în aplicația specială de evaluare – VIDEO

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale este o realitate în alte state europene, așa cum se desfășoară efectiv sesiunile de Bacalaureat din Franța. Pentru a analiza un proces…
Vezi articolul

Numeroase manuale de Limba și literatura română „riscă să devină obstacole în calea învățării”: abordează „haotic” competențele de scriere, „au prea multe cuvinte și prea puțină claritate” – susțin printr-o serie de analize cercetători în lingvistică de la Universitatea de Vest din Timișoara

Manualele școlare „riscă să devină obstacole în calea învățării”, avertizează un grup de cercetători de la Universitatea de Vest din Timișoara, pe baza unei serii de analize și articole științifice…
Vezi articolul

Caragiale trăiește. ”O scrisoare pierdută”, varianta 2023. Ministerul Educației susține că sentința referitoare la premierul Ciucă, pe care trebuia să o atace cu recurs la Înalta Curte în termen de 5 zile de la primire, ar fi fost luată de o anonimă „d-na VB”, care nu e angajată a instituției, plicul cu sentința ajungând oficial la cabinet fix cinci zile mai târziu

Ministerul Educației (ME) susține, printr-un punct de vedere hilar transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată ME, că a…
Vezi articolul