CFR Călători se răzgândește și acordă studenților reducerea de 90% pe tren, de marți, 5 septembrie, așa cum prevede legea educației în vigoare de două zile

3.936 de vizualizări
Foto: Razvan-Victor Preda / CFR Călători
Studenților li se vor acorda reducere de 90% la biletele de tren la CFR călători, anunță operatorul de transport feroviar persoane într-un comunicat de luni seară, 4 septembrie. Anunțul companiei de stat vine după ce sâmbătă, 2 septembrie, cu câteva ore înainte să intre în vigoare noile legi ale educației, a anunțat că nu mai acordă nicio reducere studenților până nu sunt gata regulile de transport pe noul cadru legislativ.

„CFR Călători informează că facilitățile aferente studenților la transportul pe calea ferată conform noilor acte legislative vor fi acordate începând cu data de 5 septembrie 2023”, a scris compania în informare.

„Astfel, începând cu data de 5 septembrie 2023, se vor elibera legitimații de călătorie pentru elevi și studenți cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată conform legilor: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023”, a continuat CFR, în comunicatul de pe site-ul oficial.

Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR): Reducerea de 90% la transportul studenților devine realitate

Imediat după anunțul CFR, a reacționat și alianța organizațiilor studențești – ANOSR care susține în poziția sa că ”Acest comunicat (n. red. al CFR Călători) confirmă, de asemenea, corectitudinea interpretării juridice avute încă de la început de federație și de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Suntem convinși că, în perioada imediat următoare, atât ceilalți operatori feroviari, cât și operatorii de transport în comun de la nivel local și METROREX vor veni cu comunicate similare. 

Pe această cale, ANOSR marchează unul dintre cele mai mari succese în materia drepturilor studenților, având în vedere faptul că reducerea de 90% la transport a reprezentat inițiativa și o prioritate a federației încă de la punerea în dezbatere a Legii Învățământului Superior, prioritate pe care a susținut-o la fiecare întâlnire cu decidenții din luna iulie a anului 2022 și până la promulgarea Legii nr. 199/2023 și pe care ne bucurăm să o vedem, începând de mâine, devenită realitate”.

Mai devreme tot astăzi, luni, 4 septembrie, ANOSR solicita Guvernului „să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii”.

Când ar putea fi adoptate normele care sunt așteptate de operatori

Setul de reguli privind transportul studenților este programat să fie adoptat prin Hotărâre de Guvern până cel târziu 15 septembrie, după cum se arată în calendarul oficial cu termenele de aprobare a legislației subsecvente a noilor legi ale Educației. La acest moment, această hotărâre de guvern este în stadiul de proiect și de dezbatere publică.

În ceea ce privește transportul elevilor, Hotărârea de Guvern separată cu regulile pentru învățământul preuniversitar ar urma să fie adoptată până pe 8 septembrie, cu două zile înainte să înceapă cursurile anului școlar, conform aceluiași calendar oficial anunțat recent. Și acest document este încă în dezbatere. Gratuitățile se mențin pentru elevi la transport, acesta fiind și motivul pentru care pentru ei se aplică în continuare, fără nicio sistare de acordare, cum se întâmplă în cazul studenților.

Citește și:
Alianța studenților: Solicităm Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii
Uniunea Națională a Studenților din România: Situația absurdă în care studenții nu mai au reducere la tarifele de transport se datorează incompetenței Ministerului Educației / CFR Călători a ales să încalce legea
Noile reguli de transport pentru studenți cu 90% reducere la călătorii și abonamente ar putea fi adoptate joi, 7 septembrie, de Guvern. Până atunci, mai mulți operatori feroviari refuză aplicarea legii educației intrată în vigoare
Studenții vor plăti integral abonamentele STB de transport în București până când noile reguli cu reducerile de 90% sunt publicate, cel târziu pe 15 septembrie / Elevii au în continuare abonament gratuit prin aplicația YouthTB
CFR Călători anunță că din 3 septembrie nu mai acordă nicio reducere studenților pe tren, deși Autoritatea Feroviară anunța că reducerile actuale vor fi acordate chiar și după intrarea în vigoare a noilor legi ale Educației, până la aprobarea normelor de aplicare cu noile facilități, de către Guvern
Alianța studenților reacționează, după anunțul CFR și al Softrans că studenții nu vor mai primi nicio reducere din 3 septembrie până la aprobarea noilor norme de aplicare a legilor Educației: Companiile încalcă legea
Studenții și elevii vor avea reducerile și gratuitățile prevăzute de legile educației din 3 septembrie, dar după mecanismul din normele de aplicare vechi, până la intrarea în vigoare a noilor norme, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară
Călătoriile cu trenul, gratuite pentru elevi din septembrie, pe orice distanță. Biletele cu reducere 100% se acordă pe baza carnetului elev valabil – proiectul de Hotărâre cu regulile de transport școlar
Transportul cu metroul, gratuit pentru elevii care locuiesc ori învață în București sau județul Ilfov, pe baza carnetului de elev și a unui act de identitate – proiectul de Hotărâre cu noile reguli de transport
Transport redus cu 90% pentru studenți și vârsta beneficiarilor majorată până la 30 de ani – măsuri din noua lege a învățământului superior, cu aplicare din septembrie / Impactul financiar este de 200 milioane lei pe an
Reducerile de 90% la călătoriile cu Metrorex și STB, pentru studenții care învață în București-Ilfov, intră în vigoare începând din 3 septembrie. Se va circula cu 8 lei pe lună


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

O nouă actualizare a aplicației pentru salarizarea personalului din învățământ, după ce au fost sesizări că scad salariile directorilor de școli / Sporurile de zone izolate nu au fost remediate

Programul de salarizare, pentru angajații din sistemul de învățământ, a fost actualizat vineri, 10 februarie, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Au fost corectate erorile în cazul profesorilor cu fracțiuni de…
Vezi articolul

VIDEO Roxana Mînzatu, audiată în Parlamentul European. Întrebări despre legile anti-justiție ale PSD Dragnea, despre casa din Brașov și despre atașamentul față de statul de drept. „Am dormit în același pat cu mama mea până la 17 ani”

Roxana Mînzatu, propusă comisar european de guvernul Ciolacu și desemnată de Ursula von der Leyen vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene cu portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire”, a fost audiată marți…
Vezi articolul

INS: Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora. Absolvenții de licență și masterat aveau în anul 2022 salarii cu 45%, respectiv 65% mai mari decât media pe economie

Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora, potrivit unui publicației statistice anuale a Institutului Național de Statistică (INS). Absolvenții de studii de studii de doctorat câștigau…
Vezi articolul