Cheltuielile unei familii cu Educaţia au crescut cu peste 25% în 2019, faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Cele cu taxele şi impozitele, cu 33%

802 vizualizări
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani
Foto: Freepik.com
Cheltuielile unei familii cu educaţia s-au majorat în trimestrul I din 2019 cu 25,37%, faţă de trimestrul I din anul precedent, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. Cu toate acestea procentul alocat acestui capitol, în totalul cheltuielilor de consum ale unei gospodării rămâne cel mai mic dintre toate grupele analizate, de doar 0,5%.

O familie a cheltuit în primele 3 luni ale anului o sumă de 11,81 lei pe lună, în medie. Creşterea faţă de cheltuiala medie lunară de anul trecut a fost de 2,39 de lei, adică 25,37%.

Cele mai mari cheltuieli, în sumă nominală, au fost cele pentru alimente, în valoare de 779 de lei pe lună, urmate de cele pentru facturi şi întreţinere – 435 de lei şi alcool şi tutun, 190 de lei pe lună.

Cea mai mare creştere procentuală şi nominală în structura cheltuielilor unei gospodării a fost, potrivit datelor INS, cea pentru Impozite, contribuţii şi taxe. Concret, faţă de trimestrul I din anul trecut, când suma era de 965 de lei pe lună, un an mai târziu suma a crescut cu 316 lei. Procentual, creşterea este de 32,78%.

Cheltuielile totale de consum înseamnă ansamblul cheltuielilor efectuate de populaţie pentru necesităţile
de consum curent (produse alimentare, mărfuri nealimentare, servicii) şi intrate în consum, contravaloarea consumului uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale gospodăriei.

Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe înseamnă ansamblul cheltuielilor băneşti destinate plăţilor cu caracter
obligatoriu către sistemul fiscal (impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe), potrivit metodologiei INS.

FOTO: Freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul ministru Daniel Funeriu, reacție dură la decizia CCR privind titlurile de doctor obținute prin plagiat: Curtea Constituțională a definitivat disoluția morală a statului român. Cine e de vină? Cei care au obligația să medieze între stat și societate

Fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu, vine cu explicații privind decizia CCR legată de retragerea titlului de doctor. Potrivit deciziei, acesta poate fi retras doar dacă ”nu a intrat în…
Vezi articolul

OFICIAL Regulile de supraveghere video în școli intră în vigoare în modulul 5 al acestui an școlar. Pentru a instala camere, școala are nevoie de votul majorității părinților, elevilor majori și angajaților, prin acord scris

După un an de la controverse și modificări legislative, Ministerul Educației a oficializat procedura care permite instalarea camerelor audio-video în sălile de clasă și alte spații școlare. Noua reglementare, publicată…
Vezi articolul