China a inaugurat o universitate destinată exclusiv persoanelor peste 50 de ani. Le este pusă la dispoziție o platformă cu peste 400 de mii de cursuri

558 de vizualizări
Foto: Freepik.com
China a inaugurat recent Seniors University of China (SUC), o universitate destinată exclusiv persoanelor de peste 50 de ani şi care are ca obiectiv ”promovarea formării permanente” a populaţiei chineze, care se confruntă cu o îmbătrânire rapidă, relatează marţi presa oficială de la Beijing, preluată de EFE, conform Agerpres.

La inaugurare, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, a participat ministrul Educaţiei, Huai Jinpeng, care a declarat că ţara sa ”va avansa în construcţia unei societăţi bazate pe învăţare şi va oferi persoanelor în vârstă oportunităţi de dezvoltare a propriilor iniţiative şi studii”, informează agenţia Xinhua.

În jurul anului 2035, în China vor fi peste 400 de milioane de persoane de peste 60 de ani, reprezentând peste 30% din populaţie.

Autorităţile au avertizat că îmbătrânirea populaţiei creează numeroase provocări în ce priveşte furnizarea de servicii publice şi sustenabilitatea securităţii sociale.

Sub coordonarea SUC, care va oferi cursuri cu prezenţă şi online pentru toată ţara începând din această primăvară, a fost creată o platformă de educaţie pentru seniori, cu 407.000 cursuri şi un total de 3,9 milioane de minute de conţinut didactic, potrivit Agerpres.

”China cere universităţilor şi centrelor de formare să ofere cursuri specializate pentru seniori”, a declarat ministrul, adăugând că ţara sa ”încurajează şcolile primare şi secundare să sprijine aceste proiecte prin împrumutul bazelor sportive şi culturale de care dispun”.

Faţă de finalul lui 2021, China a înregistrat în 2022 o scădere a populaţiei cu 850.000, numărul total de locuitori fiind, la sfârşitul anului, 1.411.750.000, potrivit sursei citate.

Experţii internaţionali au prognozat că ţara vecină, India, cu o populaţie de circa 1,38 miliarde de locuitori în prezent, va depăşi China într-un viitor apropiat şi va deveni ţara cea mai populată de pe planetă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Școala să fie ultima închisă, cum se întâmplă în Franța sau în Anglia. Am fost și eu de acord cu scenariul galben pentru școli când municipiul a intrat în roșu – inspectorul școlar din județul care a decis în premieră menținerea deschisă a școlilor la atingerea incindenței de 3 la mie

„Atunci când Bistrița a intrat în scenariul roșu, am fost și eu de acord cu scenariul galben pentru școli fiindcă informațiile venite de la conducerea Direcției de Sănătate Publică arătau…
Vezi articolul

Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă

De Ziua Învățătorului, Nicolae Ciucă a transmis că „în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în…
Vezi articolul

BREAKING Viabilitatea posturilor de profesori nu se mai stabilește la școală, ci de către inspectorate, iar profesorii care se titularizează în vara 2024 vor fi obligați să predea în școala în care au luat postul cel puțin un an școlar

Reguli noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția anunță că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, trimis spre publicare în Monitorul…
Vezi articolul

Directorii adjuncți vor avea norma de predare 12 ore pe săptămână / Cea mai mare normă de predare, 16 ore, este pentru directorii adjuncți ai Centrelor județene de resurse și asistență educațională și ai unităților de educație extrașcolară – proiect

Directorii adjuncți vor avea o normă de predare de 12 ore pe săptămână, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern privind degrevarea de normă didactică de predare pentru personalul didactic cu funcții de…
Vezi articolul

Impactul noilor planuri-cadru asupra profesorilor. Daniel David: Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați / Gabriel Vrînceanu: Abia de la clasele XI-XII să apară schimbări. Există posibilitatea de a face o recalificare, o formare care să-ți asigure un supliment de ore

Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre organizarea orelor…
Vezi articolul