China denunță „politizarea” învățământului din SUA după interzicerea străinilor la Universitatea Harvard. Fiica lui Xi Jinping a studiat acolo

170 de vizualizări
Foto: © Danflcreativo | Dreamstime.com
Beijingul a denunţat vineri „politizarea” educaţiei după ce administraţia americană a retras Universităţii Harvard dreptul de a înscrie studenţi străini, în condiţiile în care chinezii sunt cel mai mare grup de studenţi străini de la Harvard, relatează AFP, transmite News.ro, potrivit G4Media.

„China s-a opus întotdeauna politizării cooperării educaţionale”, a declarat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă. „Demersul părţii americane nu va face decât să afecteze imaginea şi reputaţia internaţională a Statelor Unite”, a precizat ea.

Ca răspuns la decizia administraţiei Trump, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a declarat vineri că China va proteja drepturile şi interesele legitime ale studenţilor şi profesorilor săi din străinătate.

Mao Ning a mai spus că acţiunile Statelor Unite vor afecta fără îndoială imaginea şi credibilitatea ţării.

Cooperarea educaţională dintre China şi Statele Unite este benefică pentru ambele părţi, a adăugat ea.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Foto: © Danflcreativo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele îi întreabă pe profesori și angajații din școli dacă acceptă să închidă greva generală din Învățământ pentru voucherele anuale și pentru promisiunea de creștere salarială în anul viitor, solicitări făcute de sindicate și acceptate de Guvern / Condiția impusă de Executivul Ciucă – duminică la 9 să anunțe încheierea grevei

Sindicatele își întreabă oamenii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile pentru membrii, în așa fel încât greva generală să fie închisă. Guvernul ar fi…
Vezi articolul

Florian Bichir, conferențiar de la Universitatea de Apărare, a postat pe Facebook un selfie în care apare imaginea lui Ion Antonescu. Institutul ”Elie Wiesel”: ”Postarea reprezintă o provocare la adresa instituțiilor statului”

Un cadru didactic de la universitatea care pregătește viitorii șefi ai Armatei a ales să-și exprime, pe Facebook, solidaritatea cu cei care stau acasă în perioada Stării de Urgență postând…
Vezi articolul

EXCLUSIV Dan Timotin, Institutul de Matematică al Academiei: Președintele Nicușor Dan are contractul suspendat din 2016. Postul său nu blochează angajarea nimănui, nu este ca în învățământ. Decizia pe care o poate lua ar fi să își dea demisia

Președintele Nicușor Dan are contractul suspendat din 2016 la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române și nu blochează niciun post sau angajarea unui alt cercetător pe poziția sa,…
Vezi articolul

DOCUMENT Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public nesemnat. Cîmpeanu: Îl vom putea semna când CNSU va abilita cei doi miniștri pentru asta

Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor prevăzute de ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății au fost făcute publice. Ministerul Educației a pus documentul oficial la dispoziția presei. Ministrul Educației…
Vezi articolul