China denunță „politizarea” învățământului din SUA după interzicerea străinilor la Universitatea Harvard. Fiica lui Xi Jinping a studiat acolo

170 de vizualizări
Foto: © Danflcreativo | Dreamstime.com
Beijingul a denunţat vineri „politizarea” educaţiei după ce administraţia americană a retras Universităţii Harvard dreptul de a înscrie studenţi străini, în condiţiile în care chinezii sunt cel mai mare grup de studenţi străini de la Harvard, relatează AFP, transmite News.ro, potrivit G4Media.

„China s-a opus întotdeauna politizării cooperării educaţionale”, a declarat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă. „Demersul părţii americane nu va face decât să afecteze imaginea şi reputaţia internaţională a Statelor Unite”, a precizat ea.

Ca răspuns la decizia administraţiei Trump, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a declarat vineri că China va proteja drepturile şi interesele legitime ale studenţilor şi profesorilor săi din străinătate.

Mao Ning a mai spus că acţiunile Statelor Unite vor afecta fără îndoială imaginea şi credibilitatea ţării.

Cooperarea educaţională dintre China şi Statele Unite este benefică pentru ambele părţi, a adăugat ea.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Foto: © Danflcreativo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii ar putea primi punctaje în loc de coduri și la Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, în 2025, anunță Ligia Deca: Să poată fi traduse mai ușor în progresul elevului / Ministra ia în calcul corectarea digitalizată și pentru acestea

Ministra Educației, Ligia Deca, a anunțat că de anul școlar viitor elevii ar putea primi punctaje în loc de coduri la Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a…
Vezi articolul

Un elev președinte de consiliu județean al elevilor ar fi profitat de funcție pentru a chiuli excesiv de la școală: „La mine în liceu toată implicarea civică nu este neapărat văzută bine” / Directoare: El la un moment dat a început să și profite. Unele activități nu au avut niciun fel de justificare

Președintele Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Prahova ar fi profitat de funcție pentru a chiuli excesiv de la școală și a fost demis de conducerea Consiliului Național (CNE). Acesta a…
Vezi articolul

Inspectorii școlari și directorii să fie aleși prin concurs – campanie Declic cu peste 1.500 de semnături: „Detașarea trebuie să fie o excepție, nu regulă, așa cum dictează acum partidele” / Toți inspectorii școlari și 1.300 de directori sunt puși din pix

Peste 1.500 de persoane cer încetarea numirilor politice pentru inspectorii școlari și directorii de școli, printr-o petiție adresată ministrei Educației, Ligia Deca, lansată de platforma Declic. „Detașarea [în funcție –…
Vezi articolul