Chirurgul Irinel Popescu, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, a fost ales membru titular al Academiei Române. Statul român vrea să recupereze 8 milioane de euro de la Popescu

420 de vizualizări
Irinel Popescu / Foto: Universitatea Titu Maiorescu
Chirurgul Irinel Popescu, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, a fost ales miercuri membru titular al Academiei Române prin vot secret, potrivit unui comunicat al instituției conduse de Ioan Aurel Pop. Irinel Popescu era deja membru corespondent al Academiei Române din anul 2013, scrie G4Media.ro.

În februarie 2023, ministrul Cercetării de la acel moment, Sebastian Burduja, îl numise pe chirurgul Irinel Popescu în componența Consiliului Național al Cercetării Științifice, cel mai înalt organism național din domeniu.

După declanșarea unui scandal public legat de numire, ministrul Burduja a emis un alt ordin prin care persoanele care au calitatea de inculpat sau care au o condamnare penală definitivă nu pot face parte din organismele consultative ale Ministerului Cercetării.

În decembrie 2021, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Irinel Popescu, director al Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din Institutului Clinic Fundeni pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii medaliați la competiția internațională Gimnaziada 2025, care au fost susținuți de părinți, nu primesc premii în țară, ci doar cei înscriși de Minister, semnalează un părinte: Ambele fiice au luat medalii de aur, dar numai una va primi premiu, așa că am decis să împart premiul în două pentru că amândouă au muncit

Părintele a două fete gemene, eleve în clasa a IX-a, spune pentru că se află într-o situație inedită: ambele fetele au câștigat medalii de aur la competiția sportivă Gimnaziada 2025,…
Vezi articolul

Etapele managementului cazurilor ușoare de violență între elevi. În ce situații se aplică, ce trebuie să facă părinții, profesorii și directorul școlii – proiect al ministerului Educației

Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și personalului școlii a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației. Aceasta contine responsabilitățile părinților, profesorilor, directorilor în sesizarea,…
Vezi articolul