DOCUMENT Cîmpeanu a prezentat Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență care aprobă scenariile de redeschidere a școlilor: În învățământul tehnologic, profesional și postliceal stagiile de practică vor fi cu prezență fizică

10.547 de vizualizări
Scenariile de redeschidere a școlilor au fost aprobate de CNCSU prin Hotărâre, potrivit ministrului Educației. Cîmpeanu a prezentat în conferința de presă de la Guvern conținutul acestei decizii.

Redăm cele mai importante declarații:

„Rata de infectare mai mică sau egală cu 1 la mie, vor fi deschise cu prezență fizică școlile:
creșe, grădinițe, elevi primar, gimnazial, liceal, la rata de infectare mai mică sau egală cu 1.

Rată mai mică sau egală cu 3 la mie: creșă, grădiniță, primar merg la școală, la fel și elevii din clasele terminale.

Al treilea scenariu, peste 3 la mie, mai mică de 6 la mie: creșă, grădinițe și primar merg la școală.

Se recomandă participarea cu prezență fizică elevilor de la învățământ tehnologic, profesional, postliceal pentru activitatea de stagiu practic cu respectarea condițiilor impuse de organizatorii de practică.

Universitățile civile și militare au autonomie și decizia va fi luată de conducerile acestor universități”

Ce prevede Hotărârea CNCSU:

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 – (1) Se propune reluarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, după următoarele scenarii:

a) Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari;

b) Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;

c) Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

(2) Se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

(3) Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

(4) La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

(5) În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

Art.2 – Se propune ca activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

Art.3 – Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Atașăm documentul CNCSU:

Articolul este în curs de actualizare

Foto: gov.ro


2 comments
  1. Dl. Ministru nu a aflat că stagiile au fost online. În orice instruire trebuie ca ucenicul să facă instruire practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grupe de pregătire suplimentară pentru elevii de gimnaziu și liceu din Sibiu, organizate la Centrul Județean de Excelență – înscrieri deschise până pe 29 septembrie / Profesorii cu performanțe pot aplica să predea

Circa 25 de grupe de pregătire suplimentară pentru olimpiade și concursuri școlare sau pentru dezvoltarea de competențe vor fi organizate la Centrul Județean de Excelență din Sibiu, conform anunțului cu…
Vezi articolul

Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie, rata de infectare, a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, anunță ministrul Educației

Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei…
Vezi articolul

Emilia Șercan anunță că dosarul penal care îl vizează pe Adrian Cioroianu a trecut de camera preliminară și poate intra pe fond / Directorul Bibliotecii Naționale a făcut public faptul că jurnalista analiza doctoratul lui Mircea Geoană într-o sală a instituției 

Jurnalista Emilia Șercan a anunțat luni că dosarul penal care îl vizează pe Adrian Cioroianu a trecut de camera preliminară și poate intra pe fondul cauzei. Directorul Bibliotecii Naționale a…
Vezi articolul