Cîmpeanu: Am solicitat în bugetul învățământului 530 de milioane de lei pentru bursele școlare

3.108 vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a cerut 530 de milioane de lei în bugetul învăţământului pentru bursele şcolare din 2021, potrivit unei declarații pe care a făcut-o în cadrul Forumului Bunei Guvernări Locale în Educație.

 „Hotărârea de Guvern din decembrie privind cuantumul minim al burselor pentru elevi de 100 de lei este binevenită și necesară. Însă, nu este deloc îndeajuns, pentru că în anul 2020 cuantumul total al acestor burse la nivel naţional a fost de 270 de milioane de lei. Împărţiţi cele 270 de milioane de lei la 9 luni, asta înseamnă 30 de milioane. Împărţiţi la cei aproape 3 milioane de elevi şi o să vedeţi că veţi obţine un cuantum de 10 lei pe lună/elev.

Am insistat ca aceste sume, de data aceasta 530 de milioane de lei, să fie cuprinse în buget, să se plătească prin autorităţile locale, dar să vină din buget. Am cerut 530 de milioane de lei pentru bursele şcolare la care se adaugă o creştere absolut necesară pentru costul standard per elev destinat cheltuielilor materiale.

Această creştere trebuie să fie semnificativă şi trebuie să fie acoperită. Este mult mai importantă creşterea acestei componente destinate cheltuielilor materiale decât cea destinată creşterilor salariale, fără să neglijez importanţa creşterilor salariale. Această sumă ar trebui să fie de aproape 600 de milioane de lei şi să fie distribuită prin bugetele autorităţilor locale”, a declarat Cîmpeanu.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
VIDEO Cîmpeanu: Nu sunt de acord cu forma planurilor-cadru pentru liceu propuse pentru profilul teoretic
BREAKING Reducerea la 26 a numărului maxim de elevi dintr-o clasă de liceu, filiera teoretică și la 24 pentru tehnologică, școală profesională și liceu vocațional, decisă de ministrul Educației. Până acum clasele se constituiau cu 28 de elevi / Inspectoratele trebuie să refacă cifrele de școlarizare până la 1 februarie


1 comment
  1. Hristos a înviat! Cred ca este în lucru bun. Trebuie înlăturată inechitatea dintre sectoare. Nu este deloc corect pt un copil din S6 cu aceeași medie ca a unui copil dinS1 sa aibă o bursa de 4ori mai mica. În caz contrar avem și noi soluții. O sa ne mutam toți la școlile din S1. Nu ar fi echitabil? Bursele trebuie acordate din bugetul ME, la care ar trebui sa participa cu o anumita suma, fiecare primărie. Sa numai existe „” Bursă primarui”, asa cum o numește cel din S6, de parca ar da din buzunarul personal. Sper ca intentia sa nu rămână la stadiul de propunere, ci sa și se materializeze. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul

Mediatorul școlar înregistrează săptămânal absențele elevilor și organizează periodic ședințe cu părinții. Ce trebuie să conțină rapoartele de activitate – document publicat de ISJ Iași

Mediatorul școlar va înregistra săptămânal absențele elevilor, va organiza periodic ședințe cu părinții și trebuie să dețină informații corecte și exacte nu numai despre drepturile și serviciile educaționale disponibile, ci…
Vezi articolul

Profesorii din școli și universități protestează miercuri, 18 iunie, pe întreaga durată a programului de lucru / Liderul sindical Marius Nistor, după întâlnirea de marți cu Daniel David: Nu se renunță la protest, pentru că nu este un protest îndreptat împotriva Ministerului Educației. Mesajul este pentru partidele politice

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Europa FM, că „nu se renunță” la protestul de miercuri, „pentru că nu este un protest îndreptat împotriva…
Vezi articolul

Dosar penal după ce o elevă de 11 ani a fost lovită de alte două fete de 12 și 13 ani în curtea unui liceu din Hunedoara / Șefa inspectoratului școlar: Nu o să rămânem pasivi la aces caz. Vom oferi servicii de sprijin, în primul rând, fetiței care a fost agresată, dar și celor care au agresat copila

Pe 4 septembrie, o elevă de 11 ani a fost lovită de alte două fete de 12 și 13 ani, în curtea unui liceu din Hunedoara, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul