Ministrul Educației: E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o propunere de revenire la școală a tuturor elevilor

20.333 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației ar putea realiza peste două săptămâni „o fotografie de moment” în urma căreia să înainteze propunerea de întoarcere la școală a tuturor elevilor înainte de încheierea crizei sanitare, a declarat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unui interviu la Hotnews Live.

„Înainte de a încheia criza sanitară vom putea înainta o propunere să se analizeze revenirea la școală a tuturor elevilor. Nu Ministerul Educației e în măsură să se pronunțe. E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o astfel de propunere. Care să-i vizeze pe cei din clasele V, VI, VII și a IX-a, a X-a și a XI-a”, a declarat Cîmpeanu la Hotnews.

Președintele Klaus Iohannis a postat pe 23 aprilie pe Facebook că un efect al vaccinării va fi că „Toți copiii se reîntorc în clase”. Șeful statului a menționat patru efecte ale unei campanii de vaccinare de succes și este pentru prima dată când Președintele a arătat direct un beneficiu al vaccinării legat de Educație.

“Vaccinarea oprește pandemia! Să revenim cât mai curând la normalitate!

  • Toți copiii se reîntorc în clase
  • Îi revedem pe cei dragi
  • Ne bucurăm de vacanțe în siguranță
  • Mergem din nou la concerte și spectacole

Ne vaccinăm, reușim împreună!”

Potrivit premierului Florin Cîțu, revenirea la normalitate ar fi trebuit să aibă loc de la 1 iunie, dacă ținta de vaccinare era atinsă.

Amintim că în disputa dintre Sorin Cîmpeanu și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu în privința testelor pe bază de salivă, atât Vlad Voiculescu cât și fostul secretar de stat Andreea Moldovan au spus pe rând că „nu reprezintă un filtru atât e bun” și că „nu sunt suficient de bune”. Cîmpeanu a reacționat și a spus – „Dacă Ministerul Sănătății care, repet, are deplină competență să se pronunțe, spune că (n. red. testele) sunt neconcludente, atunci noi la Ministerul Educației luăm act de acest lucru și eliminăm această condiție, care este strict o condiție sanitară, nu ține de educație. Pentru educație este important să reluăm activitate în școli cu prezență fizică”.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


9 comments
  1. ….dl ministru a citit despre Rodin si tehnica ,,fotografiei de moment”. Sublim, dar cultura de moment se vede ca e de moment, pe moment…Dl campeanu e dovedeste, asadar, succesorul marcant al doamnei pepsiglas. Sa ne traiasca, il meritam….dupa cum o meritam si pe anisie senatoare. Asa tara, asa demnitari.

  2. Aham…, deci realizati o „fotografie de moment”. S-o puneti intre aia in care ati fotografiat in trecut si cea in care veti fotografia in viitor.
    Ce sa mai zici? „Decat” un ministru. Al educatiei cica! „Ocupatiunea lui mintala” n-are egal!

  3. Mare e grădina Domnului! :)) Ne minunam pe zi ce trece. Sa sperăm ca trece pandemia și scăpăm de toți……

    1. Fotografia va contine un Campeanu in pragul demiterii. Iubim arta fotografica si abia asteptam vernisajele de acest gen. 🙂

    2. Ce legătură are pandemia cu cine e în fruntea ministerului? Indiferent cine ar fi fost și ce ar fi făcut tot s-ar fi găsit nemulțumiți… Sa scăpăm de toți… Cum ziceți d-voastră trebuia făcut cu mult timp în urma sau mai bine zis nu trebuia sa permitem ca timp de 30 de ani sa se prinde prin fruntea ministerului persoane agreate politic în funcție de partidul de guvernământ. Cat timp educația va fi politizat nu se va schimba nimic, va fi mereu aceeași Marie cu alta pălărie.

    3. Oricum se descurca maibine decât mulți alții de dinaintea dumnealui. Nu ca ar fi suficient dar totuși…. Sa scapi și sa vina cine și pentru cât timp? Asa chiar ca va întra în colaps total educația.Perioada aceasta este extrem de dificila și foarte greu de gestionat.

  4. Acest ministru nu are somn, nu are liniște, nu are zi și nici noapte, pana nu provoacă și valuil 4 al. Pandemiei.
    Ia în brate și speculează orice declarație, orice district din vreo tara în care merg toți voiosi la scoala.
    Valul al treilea tot acest ministru l-a provocat aducând în februarie 2021 elevii la scoala. Pe dumnealui nu îl interesează sa ii depisteze prin testare obligatorie pe elevii infectati si asimptomatici. Se tot eschivează ca ba nu bot părinții, ba nu are cine sa le ia cu un bețișor prețioasă saliva etc
    Iar acei elevi ii contamineaza pe colegii lor vulnerabili, pe profesori, pe părinți și pe cei din comunitate, pe unde se perinda elevii mari în grupuri prin mall sau prin parcuri, când ies de la scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății, despre testarea în școli: Elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv, să continue învățământul online timp de 14 zile / Se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, în condițiile în care rezultatele acestor teste sunt negative

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat cum se va desfășura testarea în școli în conferința de presă comună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Dacă un elev dintr-o clasă este pozitiv,…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Statistică 2024-2025. Elevii vor susține două testări, echivalente cu etapa județeană și națională și una internațională – înscrieri deschise până pe 20 decembrie / Calendarul și Regulamentul de organizare și desfășurare a ONS

Olimpiada Națională de Statistică are loc pentru prima dată în România în anul școlar 2024-2025 și este organizată în cadrul Competiției Europene de Statistică, de Institutul Național de Statistică și…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea: Unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să învețe. Un elev de 17 ani mi-a spus că vrea să dea un tun și să se retragă. Noi în școală oferim modele, dar părinții nu ne lasă să ne facem treaba

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, spune într-un interviu acordat TVR2, în emisiunea Educația la putere, că „unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să…
Vezi articolul