Cineva minte sau cum să fardezi minciuna încât să pară adevăr – profesorul anonim

5.841 de vizualizări
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
A fost o vară cum nu ne-am fi dorit-o. Cu măsuri care vizau „salvarea țării”, Educația fiind singurul domeniu în care s-au luat măsuri de reducere a veniturilor. Nu știu dacă Operațiunea Girofarul a reușit, dar în cazul în care nu, sper să o mai putem salva și la anul. Poate cu ducerea normei de predare la 24 de ore/săptămână, poate cu eliminarea gradației de merit, a sporului de dirigenție etc.

Măsurile luate au generat dispariția a peste 14000 de posturi. Am tot căutat să găsesc un răspuns la întrebarea: posturi= persoane? Pentru că nu m-a putut lămuri nimeni, m-am decis să adresez, în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, o cerere oficială Ministerului Educației și Cercetării prin care rugam să mi se comunice care este numărul total de cadre didactice (în special suplinitori calificați) care și-au pierdut locurile de muncă în contextul aplicării Legii 141/2025. 

Am primit răspunsul înregistrat cu nr. 76.649/9 octombrie 2025. Și mi se spune cam așa: „cadrele didactice titulare (angajate pe perioadă nedeterminată) nu sunt afectate de disponibilizare”. Răspunsul ajunge și în zona de maxim interes a cererii. „În ceea ce privește cadrele didactice repartizate pentru angajare pe perioadă determinată (suplinitorii), acestea au contractele individuale de muncă încheiate cu unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea didactică pe perioada unui singur an școlar. Astfel, pentru cadrele didactice angajate pe perioadă determinată în anul școlar 2024-2025, repartizate pe posturi vacante, contractele individuale de muncă au fost încheiate pâna la 31 august 2025”.

Bănuiți încotro merge răspunsul, nu? „Întrucât, pentru cadrele didactice încadrate în anul 2024-2025, fie pe perioadă determinată, fie în regim de plata cu ora, contractele individuale de muncă se încheie anual și încetează de drept înainte de începerea unui nou an școlar, faptul că acestea nu mai sunt angajate în anul școlar 2025-2026 pe perioadă detreminată de un an /în regim de plata cu ora nu poate fi interpretată ca o situație de pierdere a locului de muncă”.

Vina era la mine, îmi dau seama, am interpretat greșit, dar ministerul m-a lămurit. Niciun coleg nu a rămas fără loc de muncă în urma aplicării Legii 141/2025. În continuare cred ca nu e așa, drept care  reformulez întrebarea: câți profesori, (în special suplinitori calificați) nu au mai putut fi angajați pentru că, din cauza aplicării Legii 141/2025, nu mai erau  ore? Ore care până atunci existau. Ore care, în unele cazuri, au fost împărțite unor titulari fără pregătire în domeniu, apărând varianta „titularului necalificat”.

Așa că rămâne dilema: este sau nu este o situație de pierdere a locului de muncă?

  • Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. 14 000 de suplinitori.
    Calificați mare parte din ei.
    Adică 14 000 de posibili titulari .
    Să explice cineva habarnistului Daniel că titularul este un suplinitor avansat.
    Nu se naște titular, face niste cursuri, dă examen dar pleacă din suplinitor…

  2. Să le fie rușine pentru ce răspuns au putut să ofere Ministerul Educatie! Cinic! Așadar suplinitorii calificați își terminaseră perioada contractuală! Au organizat concurul de titularizare pentru cei care vroiau să muncească în învățământ și după le-au trântit ușa în nas în cârdășie cu guvernul! Și-au bătut joc și de tinerii suplinitori și de copii! Austeritate numai în educatie! De parcă din zona educației ne-am ales cu deficitul ăsta uriaș! Acolo.unde trebuie sa taie, să reducă deficitul, stau ca țațele la piață și se ceartă, oferind un spectacol grotesc, de care ne-am săturat! Daca era un adevărat ministru al educației își dădea demisia înainte de adoptarea acestei legi absurde, adoptate în vacanță, inainte de terminarea mobilității personalului didactic! În România, la tăieri, primii sunt profesorii si la măriri ultimii! Să le fie rușine tuturor care au permis ca această lege să fie pusă în aplicare!

  3. Având în vedere faptul că profesorii suplinitori calificați puteau să beneficieze de continuitate pentru următorul an școlar, în cadrul unității/unităților de învățământ unde erau încadrați în cursul anului școlar 2024-2025, atunci cu siguranță putem să vorbim despre o situație a pierderii locului de muncă, începând cu data de 01.09.2025, în cazul acelor cadre didactice care ar fi putut să beneficieze, în continuare, de acest drept, în baza rezultatelor foarte bune obținute la evaluările profesionale – realizate atât la finalul anului școlar 2024-2025, precum și pe parcursul acestuia.

  4. David…un ministru o slugă libidinoasa un arogant tupeist penibil…sa fie dat afara judecat pentru faptele sale

  5. Verificati in Revisal- Reges cate contracte de munca pe durata determinata au fost in 2024-2025 si cate sunt anul acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Secretarul de stat Bogdan Cristescu, către profesori: Avem încredere în voi, propuneți opționale într-o marjă clară. Noi venim cu oferta națională, aducem și instrumente de formare, ca să vă susținem. Vom avea și instrumente de monitorizare, inclusiv pentru colegii directori

„Pentru prima oară după foarte, foarte mult timp, ministerul vine și spune avem încredere în voi”, a afirmat secretarul de stat, Bogdan Cristescu, în emisiunea InfoEdu de la TVR Info,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Eveniment fizic pentru profesori, la Iași, pe 21 octombrie, de la ora 11:00 – profesori din mai multe județe prezintă lecții interdisciplinare gata de aplicat la clasele primare, în gimnaziu și liceu, create în programul LifeLab.ro / Înscrieri deschise

Profesorii sunt invitați să participe la un nou eveniment LifeLab, pe 21 octombrie 2025, la Iași. Găzduite de ZBOR Hub Iași și organizate în parteneriat cu Școala de Bani –…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației a anunțat școlile în seara zilei de salariu, când banii au fost deja virați în conturile oamenilor, că a actualizat aplicația de salarizare și că ar fi reparat o parte din erorile care luau din banii profesorilor și angajaților din Învățământ

Vineri seara, după ora 22:00, în ziua când deja au fost plătite salariile din Învățământ, Ministerul Educație a transmis în școli versiunea actualizată a programului de salarizare. Potrivit surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul