Circa 100.000 de absolvenți de liceu din acest an s-au înscris la Bacalaureat 2025 / Sorin Ion, secretar de stat MEC: În liceele unde sunt și profesori implicați atât în examen, cât și mai ales în procesul de evaluare, evident că trebuie să adaptăm și programul școlar în funcție de asta și am aprobat cursuri online

2.399 de vizualizări
Sprin Ion - Inspecțiile pentru Titularizare
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Centrele de examen pentru Bacalaureat reprezintă circa 30% dintre liceele de la nivel național, a declarat joi seara, la Radio România Actualități (RRA), Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației și Cercetării. Acesta a spus că acolo unde școlile au solicitat, ministerul a aprobat desfășurarea cursurilor în sistem online. Reamintim, pentru prima dată în istoria recentă a Bacalaureatului, probele scrise au loc în timpul școlii și încep cu 10 zile înaintea terminării cursurilor din acest an școlar pentru liceenii din clasele IX-XI.

Potrivit Radio România Actualități, din promoția curentă s-au înscris la probele scrise ale Bacalaureatului circa 100.000 de absolvenți. Reamintim că aceasta generația este prima care a făcut clasa pregătitoare și care a traversat parțial reforma curriculară începută în 2012 și terminată brusc, prin decizii politice succesive ale guvernelor, în 2021, când au întrat în liceu și au învățat după manuale și curriculum aprobate în anii 2002-2004, înainte de a se fi născut.

La simularea probelor scrise de la Bac Ministerul susținea că sunt 123.000 de elevi înscriși în ultimul an de liceu. La acele simulări 20% din această cohortă nu s-a prezentat. Dacă numărul de înscriși este similar, se conturează o situație similară. De regulă cifrele de înscrieri sunt anunțate de MEC cu o zi înaintea primei probe scrise, adică luni, pe 9 iunie, în acest caz.

„Acolo unde ni s-a solicitat evident că am aprobat ca în aceste unități de învățământ cursurile să se desfășoare așa cum au considerat că este mai eficient, inclusiv în sistem online. (…) Pentru că acolo unde sunt și profesori implicați atât în examen, cât și mai ales în procesul de evaluare, evident că trebuie să adaptăm și programul școlar în funcție de asta. Or asta nu se putea face decât prin online, asincron”, a declarat Sorin Ion.

  • Este vorba de cea mai mică generație de elevi ca număr de înscriși la școală, cu un parcurs școlar marcat de abandon, stagnare curriculară și lipsa de coerență a reformelor educaționale. Deși au început școala cu un curriculum nou, centrat pe competențe, acești elevi nu au beneficiat de continuitate în liceu, din cauza blocării reformei planurilor-cadru de către politicienii care au pus liniștea funcției mai presus de elevi.
  • Nu au avut manuale la timp, au experimentat manualele unice în clasa a VI-a, nu au avut profesori abilitați curricular să le predea conform curriculumului de gimnaziu nou, iar evaluarea de la clasa a VIII-a a fost, ca în anii 2000, tot la două discipline, nu transdisciplinară și pe competențe, așa cum prevedea legea 1/2011 în varianta ei inițială. Evident, scuza politicienilor care s-au împotrivit reformei a fost că predarea se face mono-disciplinar.
  • În plus, datele oficiale arată pierderi constante de elevi de la un an la altul. Ajunși la liceu, manualele după care au învățat erau din anii 2000 și ele, înaintea nașterii acestor elevi, predarea s-a făcut pe conținuturi, nu pe competențe, iar reglajele între gimnaziu și materia de liceu au fost făcute prin „repere curriculare” – niște ghiduri făcute an de an de profesori pentru colegii lor, ca să reușească unele corelații. Detalii mai jos în articol.
Calendarul pentru probele scrise de la Bacalaureat 2025 este următorul:
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Probele de competențe au fost susținute în februarie 2025.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce educația riscă să intre în colaps fără salarii mărite: veniturile sunt umilitoare, absolvenții buni fug de catedră, profesorii sunt îmbătrâniți, în școli sunt sute de pensionari sau necalificați

Rezultatele sistemului de educație din România sunt catastrofale, cu analfabetism și scădere dramatică la matematică. Una dintre principalele cauze este resursa umană: cu salariul de intrare în profesie de 2.400…
Vezi articolul

Ministerul Educației a refăcut calculele privind costurile programului de educație parentală prevăzut pentru anii următori: circa 21 milioane de lei, anual, pentru pregătirea părinților / Versiunea inițială a Strategiei de educație parentală menționa cheltuieli bazate pe calcule confuze

Aproximativ 21 de milioane de lei ar urma să coste, anual, pregătirea părinților în cadrul cursurilor de educație parentală ce urmează să fie lansate în anii următori, conform proiectului de…
Vezi articolul

Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune ca orele să se desfășoare online, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern. Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online

„În învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică…
Vezi articolul

Lingvistul Alexandru Nicolae, unul dintre autorii programei de română: Proiectul, elaborat sub presiunea unui termen de numai două luni, prezintă o coerență nu imediat perceptibilă în acest moment / Despre coerența nevăzută a tabelelor

Proiectul noii programe de liceu la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a – 2026, pus în dezbatere publică la sfârșitul lunii noiembrie, a fost „elaborat sub presiunea unui…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 11 septembrie și se încheie pe 21 iunie. Elevii vor avea o vacanță de Paștele ortodox și alte 4 între module

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 11 septembrie, potrivit structurii anului școlar 2023-2024, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr.…
Vezi articolul