Cîțu, despre inadvertențele sesizate în CV-ul său: Deși cursurile programului doctoral au fost completate, nu am mai susținut disertația / Am terminat programul de master în cadrul Iowa State University

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
După informațiile apărute în Libertatea, preluate și de G4Media, privind unele inadvertențe în CV-ul premierului Florin Cîțu cu privire la masterul și titlul de doctor pe care susține că le-a obținut la Iowa State University, cabinetul Premierului a transmis unele clarificări, scrie G4Media.ro.

Mai precis, premierul subliniază că și-a terminat anii de studiu și că a continuat cu școala doctorală, în cadrul Iowa State University. A încheiat programul doctoral, dar nu a susținut niciodată disertația. În schimb, pentru că în timpul doctoratului a devenit eligibil pentru diploma de master, a obținut-o pe aceasta.

Potrivit informațiilor apărute în Libertatea, Cîțu a scris în CV-ul oficial că între 1997-1999 a făcut un masterat la Universitatea de Stat din Iowa și că până în 2002 a studiat la aceeași universitate un doctorat, însă „fără dizertație”. Potrivit răspunsurilor de la universitatea americană, publicate de Libertatea, Cîțu a obținut un Master of Science în Economie pe 11 mai 2002, nu în 1999, iar din răspuns nu figurează că a obținut vreun titlu de doctor, așa cum se sugerează în CV.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

2 comments
  1. Lucrarea de cercetare cu care se incheie studiile dictorale se numește „teză”, nu dizertație! Măcar atâta lucru ar fi trebuit să știe domnul premier!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru: Ministerul Educației a ales cea mai bună soluție pentru toate părțile implicate – părinți, elevi și profesori / Mai mulți membri ai organizației au făcut parte din comisiile pentru planurile-cadru

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială. Reprezentanții organizației susțin că Ministerul Educației „a ales cea mai bună soluție pentru…
Vezi articolul
transportul gratuit al elevilor

Elevi navetiști sunt lăsați în stații dimineața și îngheață câte două ore și nu ajung la timp la școală – reclamații ale părinților față de cum se aplică „gratuitatea“ transportului pe noua lege a Educației

„În continuare, elevii liceeni care fac naveta către oraș sunt lăsați în stații dimineața sau îngheață câte două ore și nu reușesc să ajungă la timp la cursuri”, spune Ionela…
Vezi articolul

Radu Gologan: Un profesor, în ziua de astăzi, nu are timp să își facă teste pentru copii care să se potrivească, pentru că trebuie toată ziua să facă hârtii / „Profesorii foarte buni sunt tot mai puțini”, spune vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh

Profesorul Radu Gologan a declarat, la TVR Info, că un cadru didactic de matematică, în ziua de azi, „nu are timp să pregătească suficient, să discute problemele învățământului matematic, să…
Vezi articolul