Cîțu, întrebat ce se va întâmpla cu profesorii dacă nu își vor primi salariile, în lipsa unei rectificări bugetare, cum reclamă ministrul Educației: Să nu mai vorbim. Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispoziția Guvernului

4.642 de vizualizări
Foto: gov.ro
Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispoziția Guvernului, a declarat premierul demis Florin Cîțu, întrebat joi, 28 octombrie, ce se va întâmpla cu profesorii dacă nu își vor primi banii. Întrebarea a venit ca urmare a faptului că ministrul Educației a anunțat public că pentru luna decembrie nu vor fi bani pentru salariilor profesorilor, dacă nu se va face o rectificare bugetară.

Reporter: Spunea domnul Cîmpeanu că pentru luna decembrie, apropo de rectificarea bugetară – și profit de faptul că domnul Vîlceanu este aici – un guvern interimar nu poate face rectificare bugetară. Practic, ce se va întâmpla cu profesorii dacă nu își vor primi banii?

Florin Cîțu: Să nu mai vorbim, să nu mai vorbim. Bineînțeles că se pot face, se pot aloca resursele, că rectificarea bugetară înseamnă de fapt să se aloce resurse dintr-o parte în alta. Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispoziția Guvernului…

Reporter: Care e aproape gol, din câte știm?

Florin Cîțu: Se pot aloca resursele, Fondul se poate umple cu resurse din alte ministere. Nu asta este problema.

Reporter: De unde anume, de la ce ministere?

Florin Cîțu: Nu asta este problema. Vom face când va fi nevoie. Deci dacă va fi nevoie și dacă vom ajunge în acea situație, vă spun că nimeni nu va suferi și vor fi resurse în continuare. Putem să stăm… Și știți foarte bine că și anul trecut bugetul a fost adoptat în februarie, deci nu este o problemă să nu ai buget, avem buget care a fost trecut anul trecut, vom merge pe 1/12, sunt lucruri care se pot face. Dar nu este optim, de aceea este nevoie ca și PSD și USR se arate că vor cu adevărat să trecem peste această criză, nu doar să schimbe în fiecare zi și să vină cu alte soluții.”

„Vom avea o problemă cu plata salariilor” în luna decembrie, dacă nu se va putea face rectificare bugetară, a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Oficialul a declarat că are o execuție bugetară mai bună „din păcate”.

Salariile plătite de Ministerul Educației sunt pentru toți cei aproape 290 de mii de angajați din sistemul de învățământ, majoritatea fiind profesori, învățători și educatori.

Reamintim că Guvernul a făcut rectificare bugetară în luna august. La acel moment, salariile profesorilor erau cunoscute, neexistând nicio creștere între timp a acestor cheltuieli. Bugetul Statului este construit și rectificat pe legile aflate în vigoare, inclusiv Legea salarizării unice, în care sunt prevăzute salariile personalului din Educație.

Ministerul Educației a primit un plus de 210 milioane de lei la rectificarea bugetară din august, crescând astfel bugetul ministerului de la 28,48 miliarde de lei la 28,69 miliarde de lei, conform Ministerului Finanțelor. 


5 comments
  1. Dom’ Catu, de unde luati banii daca nu pot fi luati de la alte ministere prin rectificare bugetara? De la alte ministere. :)) Pai nu aveti cum. Ii luam de la fondul de rezerva. Pai fondul de rezerva e gol. Il alimentam de la alte ministere. Pai cum il alinentati daca nu se poate face rectificare bugetara? Nu va faceti griji! :))). Premierul Catu, un munte de inteligenta si de profesionalism. 🙂

    1. @tatiana
      Esti in eroare. Salariile aferente lunii decembrie se platesc in decembrie. Anul financiar se inchide la 31 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grade didactice, an școlar 2024-2025. Inspecțiile curente pentru profesorii care au depus dosar/cerere de înscriere și repartizarea metodiștilor au fost publicate de Inspectoratul Școlar Mureș

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat lista profesorilor care au depus dosar/cerere de înscrierea pentru efectuarea inspecțiilor pentru gradele didactice, precum și repartizare metodiștilor. Este vorba despre 595 de cadre…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

ANALIZĂ Criteriile de acordare a gradației de merit 2020: Sunt punctate suplimentar rezultatele la olimpiade, participarea la comisii și simpozioane; depunctate rezultatele cu elevii dezavantajați sau crearea de resurse e-learning – proiect

Criteriile de acordare a gradației de merit în Sesiunea 2020 se modifică, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Comparativ cu criteriile din sesiunea 2019, sunt punctate…
Vezi articolul