CNATDCU, reacție dură după decizia CCR privind plagiatele: Activitatea noastră este subminată fundamental. Anularea titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic. De neconceput și neacceptat impostura academică

765 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), organismul consultativ al Ministerului Educației, a transmis, luni seară, un comunicat prin care și-a exprimat punctul de vedere în urma deciziei Curții Constituționale de la începutul lunii iunie privind retragerea titlului de doctor.

CCR a decis în 8 iunie că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Vezi detalii aici. 

CNATDCU, instituția care verifica și propunea spre retragere titlurile de doctor în cazul suspiciunii de plagiat, dezaprobă vehement decizia CCR, spunând că activitatea instituției în acest domeniu este ”subminată fundamental” și transformată ”într-un exercițiu inutil, în condițiile în care dreptul de a promova acțiunea în anulare a titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic”, se arată în comunicatul transmis de Comitetul General al CNATDCU.

G4Media a arătat aici cum a fost direcționat dosarul premierului Nicolae Ciucă prin metoda ”coperta” către judecătorul Marius Iosif, care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat ale prim-ministrului.

Comunicatul integral al CNADTCU:

„Întruniți în ședința ordinară din data de 22 iunie a.c., membrii Consiliului General (CG) al CNATDCU au luat la cunoștință cu îngrijorare de unele decizii recente, emise de instanțe judecătorești din România. Acestea au vizat competențele CNATDCU, precum și unele decizii luate de acest for academic:

1) prin sentința civilă nr. 1043/30.06.2021, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a anulat în parte (ca insuficient motivată) decizia Consiliului General al CNATDCU din 16.12.2020, prin care nu i se acordase unui candidat atestatul de abilitare. În continuare, instanța a dispus obligarea Ministerului Educației la acordarea atestatului de abilitare!

2) prin decizia sa nr. 3058 din 8 iunie 2022, Curtea Constituțională a schimbat modalitatea de retragere a titlurilor de doctor, în situațiile în care se probează, dincolo de orice dubiu rezonabil, existența unui plagiat. În esență, Ministrul Educației nu va mai putea, la propunerea CG al CNATDCU, să decidă retragerea titlului de doctor al unui plagiator dovedit, dacă procedura a fost inițiată după intrarea titlului în circuitul civil.

La prima vedere, aceste decizii ar putea să pară că nu au vreo legătură între ele. Din punctul nostru de vedere, soluțiile exemplificate denotă cel puțin două atitudini și tipuri de abordări din partea instanțelor judecătorești din România, de care membrii CG al CNATDCU se disociază și pe care le dezavuează fără nici o rezervă, socotindu-le pernicioase pentru consolidarea unui mediu educațional și de cercetare, bazat pe reguli clare ale eticii cercetării științifice, ale onestității academice și competenței științifice

Poziția noastră se bazează pe următoarele considerente:

1) Decizia Curții de Apel București constituie o depășire flagrantă a competențelor instanței de contencios administrativ, fiind dată cu încălcarea competențelor CNATDCU.

Art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 conferă instanței de contencios administrativ prerogativa de a verifica legalitatea unui act administrativ. În urma verificării, instanța poate dispune anularea acestuia, dacă nu sunt întrunite condițiile de legalitate internă și externă (competență, formă, procedură, obiect și cauză). Dar, în exercitarea controlului asupra actului administrativ, instanța nu are NICIDECUM posibilitatea să se substituie organului administrativ, prin exercitarea atribuțiilor și a puterii de apreciere acordate de către legiuitor exclusiv în beneficiul administrației.

Or, prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus nu numai anularea unei decizii a  CG al CNATDCU, dar și obligarea Ministerului Educației la emiterea Ordinului de acordare a atestatului de abilitare, chiar dacă, pentru acordarea acestui atestat, se impunea să fie analizate anumite condiții de fond, care pot fi verificate exclusiv de către CNATDCU. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ nu putea să dispună în mod direct obligarea la emiterea atestatului, ci NUMAI obligarea pârâților la recalcularea punctajului obținut de către reclamant. S-a deschis astfel posibilitatea inacceptabilă, în care s-a impus (și se va putea impune) formal judiciar acordarea unor titluri academice acelora care, prin lucrările și activitatea lor, nu probează calitatea științifică și valoarea care să-i îndreptățească la abilitare, în vederea conducerii de doctorat și accesului la titlul de profesor universitar. 

Prin urmare, CG al CNATDCU își exprimă public dezavuarea față de această imixtiune a puterii judecătorești în domeniul de competență al CNATDCU

2) Prin schimbarea, de către Curtea Constituțională, a condițiilor de retragere a titlurilor de doctor în caz de plagiat real și probat, activitatea CNATDCU în acest domeniu este subminată fundamental. Aceasta este transformată într-un exercițiu inutil, în condițiile în care dreptul de a promova acțiunea în anulare a titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic.

În deplin acord cu poziția exprimată de comunitatea academică a UBB, în chestiunea pericolelor imixtiunii factorilor și deciziilor inspirate de motive de natură politică în activitatea CNATDCU, membrii CG ai CNATDCU își declară profunda dezamăgire și îngrijorare față de decizia Curții Constituționale și resping fără nici o rezervă încercările de a apăra ceea ce este DE NECONCEPUT ȘI DE NEACCEPTAT că ar putea fi apărat: impostura academică și obținerea titlurilor de doctor și de abilitare prin fraudă, plagiat sau prin lucrări a căror calitate și valoare nu satisfac standardele minime acceptate de către comunitatea academică din România și reglementate prin actele normative adoptate de către CNATDCU.

Consiliul General al CNATDCU”

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Tezele de doctorat au tot fost verificate de catre comisiile ministerului (care au avut diverse nume – ultimul fiind acesta CNA*** … , care imi este greu sa il scriu; tot timpul trebuie ca caut pe net sa vad daca nu mi-a scapat vreo litera :))) Nu stiu cine a avut „inspiratia” sa il denumeasca asa).

    Asa ca povestea cu „reacție dură … Activitatea noastră este subminată fundamental” o credeti doar voi. Adevarul este ca v-ati subminat siguri activitatea cand ati acceptat teze slabe si fara rezultate/publicatii importante. E la mintea cocosului ca o teza fara publicatii serioase in spate nu poate sa fie originala. Eventual a fost trecuta printr-un soft, si vai cat de originala e daca coeficientii aia de similitudine sunt mici! O comisie serioasa nu masoara originalitatea prin coeficienti de similitudine! Incetati cu „reactiile dure”, si treceti la treaba, adica puneti niste conditii serioase la sustinere, pentru ca sa nu mai avem teze maculatura si doctori de carton! O teza inseamna in primul rand cercetare (publicatii/brevete), nu doar o lucrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației primește amendamente la proiectele noi ale legilor Educației, deși acestea nu sunt publice. Președintele Federației Părinților: Am avut un scurt dialog cu doamna ministru, i-am înaintat câteva propuneri de amendamente formulate de către Federație

Ministerul Educației primește amendamentele la cele două proiecte de legi, Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior, deși acestea nu au fost făcute publice. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a…
Vezi articolul

900 de directori vor fi dați afară din funcții prin comasarea școlilor în unități mai mari cu personalitate juridică, conform ministrului Daniel David: Ei nu rămân pe drumuri, că sunt profesori și se întorc la predare

Peste 900 de directori de școală, alături de contabilii, administratorii de patrimoniu și secretarele din acele școli, urmează să-și piardă posturile de conducere/administrative în urma comasării unităților de învățământ prevăzute…
Vezi articolul
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020

Aproape 58 de milioane de lei, proiect cu fonduri europene, pentru standardele de evaluare în educație până la finalul anului viitor. Ministerul Educației: Va asigura o evaluare unitară la nivel național atât pentru evaluările curente și sumative, cât și pentru examene

Ministerul Educației demarează implementarea proiectului „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar – STANDEV”, anunță instituția într-un comunicat. Semnarea contractului de finanțare între Ministerul Educației (prin Centrul Național…
Vezi articolul

Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023, potrivit Legii Învățământului preuniversitar. Apare bursa tehnologică și dispar actualele burse de performanță și studiu. Care sunt criteriile de acordare

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit…
Vezi articolul

Concursul pentru desemnarea comisiei care va evalua organizațiile de cercetare, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, a fost lansat / Dosarele pentru cele 28 de posturi pot fi depuse până pe 7 mai

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat, săptămâna aceasta, concursul pentru selectarea a 28 de membri care vor face parte din Comisia care va evalua performanța organizațiilor de cercetare, în…
Vezi articolul