CNSAS: Profesor de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, candidat la Senat pe listele S.O.S. România, a fost lucrător al Securității comuniste

[jp_post_view]
Alexandru Amititeloaie / Foto: captură Youtube.com
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat joi că Alexandru Amititeloaie, candidat la Senat pe listele partidului S.O.S. România, a fost lucrător al Securităţii comuniste, transmite Agerpres.

Alexandru Amititeloaie este conferenţiar universitar la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, el având şi o pensie specială de la MAI, în cuantum de 72.400 lei anual, conform declaraţiei de avere depusă în luna septembrie.

Cu privire la verificarea candidaţilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie, CNSAS susţine că a primit de la Birourile Electorale Judeţe listele integrale de candidaţi, conţinând date despre 8.288 de persoane.

Dintre acestea, un număr de 5.242 de persoane nu fac obiectul verificărilor prevăzute de art.2 lit. b din OUG 24/2008, fiind născute după data de 22 decembrie 1973.

În schimb, CNSAS a identificat o persoană care a lucrat pentru fosta Securitate, respectiv Alexandru Amititeloaie, candidat la Senat din partea partidului S.O.S. România, condus de Diana Şoşoacă, mai transmite Agerpres.

„Ca urmare a verificărilor finalizate până în prezent, în rândul candidaţilor a fost identificată o persoană care a avut calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul prevăzut de art.2 lit a din OUG 24/2008, respectiv, ‘… în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului’, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 3590/29.10.2009 a Curţii de Apel Bucureşti”, spune CNSAS.

Conform documentelor de la CNSAS, Alexandru Amititeloaie a avut gradul de căpitan şi funcţia de şef Birou Contrainformaţii la UM 02910 – Rădăuţi din cadrul Direcţiei a IV- a (1986, 1987), iar în această calitate el a probat deschiderea urmăririi informative a unui ofiţer semnalat că sora sa a rămas ilegal în străinatate.

În acest sens, Alexandru Amititeloaie a aprobat următoarele măsuri informativ – operative:

  • încadrarea informativă obiectivului cu sursele „JAR GHEORGHE” şi „VANEA” pentru a stabili: comentarii pe care le face obiectivul referitor la rudele rămase ilegal în străinătate, concepţiile morale, politice şi modul în care acestea interpretează anumite evenimente politice interne sau internaţionale, semnalarea persoanelor din mediul de relaţii al obiectivului şi familia acestuia, dacă obiectivul audiază şi colportează ştirile transmise de posturile de radio străine;
  • încadrarea informativă a soţiei obiectivului la locul de muncă;
  • interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice.

În baza acestor probe prezentate în instanţă de CNSAS, Curtea de Apel Bucureşti a decis în octombrie 2009 că Alexandru Amititeloaie a fost lucrător al Securităţii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florin Cîțu spune că, pentru Ministerul Cercetării și Digitalizării, nu știe dacă Boloș va fi nominalizat: El nu e nici cercetător, nici expert în digitalizare / Aștept să vină colegii cu o propunere, două și cu o fundamentare și vom supune la vot

Președintele PNL, Florin Cîțu, a fost întrebat joi seară într-o emisiune la Antena3 dacă Marcel Boloș este cel care va fi propus ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, având în…
Vezi articolul

Volumul publicat postum al lui Gabriel Garcia Marquez, „Ne vedem în august”, lansat în librăriile din lume. Ediția a fost deja tradusă în limba română, cea în engleză apare marți, 12 martie

Un roman nepublicat până acum de Gabriel Garcia Marquez, autorul care a popularizat genul literar al „realismului magic” latino-american, a ajuns de miercuri în librării, parţial împotriva dorinţelor scriitorului decedat…
Vezi articolul

Transferul elevilor care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea face peste numărul maxim de copii și fără aprobarea inspectoratului, potrivit unui proiect adoptat de Senat / Proiectul a fost trimis în dezbatere la Camera Deputaților

Elevii care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea transfera la o altă școală peste numărul maxim de copii într-o clasă și fără aprobarea inspectoratului școlar, potrivit unui proiect adoptat…
Vezi articolul

Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară

Bursele elevilor întârzie din nou în cel puțin câteva zeci de localități din țară, potrivit răspunsurile transmise de elevi și părinți pe pagina EduPedu.ro, la un chestionar făcut la o…
Vezi articolul

Hotărâre a Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Ministerul Educației să creeze locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități în universități. Asztalos: Ele sunt dezavantajate în accesul la educație la orice nivel, ca atare statul are obligația de a adopta și astfel de măsuri

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a luat o hotărâre (nr. 561 din 21.07.2021) în premieră în care cere Ministerului Educației să stabilească locuri la universitățile de stat pentru studenții…
Vezi articolul