Daniel David revine în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai, după ce și-a dat demisia din postul de ministru al Educației

1.845 de vizualizări
Foto: UBB
Daniel David a revenit în funcția de rector al Universității Babeș Bolyai din Cluj, după demisia de la conducerea ministerului Educației, din 22 decembrie 2025. David apare menționat în funcția de rector al universității pe site-ul instituției. El s-a suspendat din funcție în urmă cu un an, când a fost numit ministru al Educației.
  • Amintim, ministerul Educației încă nu are un ministru desemnat, iar abia pe 14 ianuarie anul acesta, la peste 23 de zile de la depunerea demisiei, președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care ia act de demisie și îl numește ministru interimar pe premierul Ilie Bolojan.

Daniel David a revenit în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai, funcție din care s-a suspendat atunci când a devenit ministru al Educației, în decembrie 2024.

Acum el apare din nou în funcția de rector al UBB, pe site-ul instituției din Cluj.

Conducerea UBB Cluj-Napoca a fost preluată interimar, pe perioada mandatului de ministru, de către Adrian Petrușel, actual prorector în structura de conducere a universității.

Daniel David este rector aflat la al doilea mandat de conducere a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, unde din 2007 este profesor de științe cognitive clinice.

David este rector din 2020, mandat preluat de la cel care a cumulat și șefia UBB, și funcția de președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Din 2022, Daniel David este membru corespondent al Academiei Române. 

  • Daniel David a anunțat public în 22 decembrie că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării și a confirmat că aceasta a fost înregistrată la cabinetul premierului Ilie Bolojan. Ulterior, a publicat un mesaj intitulat „Mesaj la sfârșit de mandat”, în care vorbește explicit despre încheierea mandatului său.
Citește și:
Profesorul Adrian Petrușel va fi rectorul interimar al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada mandatului de ministru al lui Daniel David
UPDATE Decretul prin care se oficializează demisia lui Daniel David și cel prin care Ilie Bolojan este numit interimar la Ministerul Educației și Cercetării au fost semnate de președintele Nicușor Dan


5 comments
  1. Ca ministru a fost un adevărat dezastru! Din păcate așa rămâne în memoria tuturor cadrelor didactice. A făcut jocurile mizerabile și a distrus învățământul….. Atât timp cât a acceptat să facă parte dintr-un guvern al cărui șef nu avea nici măcar bacalaureatul, apoi sub conducerea unui tirist, spune tot!
    Rușinică!!!!

  2. Ar fi interesant de vazut cate nu face acest rectoras in doar 12 ore pe zi…
    Verificati anul viitor veniturile, si va veti minuna.

  3. Oare a luat-o și pe Izebel înapoi la Cluj sau a a lăsat-o singurică prin București? E cam frig acum, să nu cumva să răcească sărăcuța singură în pat 🙂

  4. Quod in potestate fuit, factum est! (Ce a fost în puterea mea s-a făcut) – filosofia lui Epictet ! Traducere improprie, deși o figură retorică de final al unui discurs nu se referă la fapte personale (ar fi fost necesar un ”mea” – adjectiv posesiv – deci ”mea potestate” corect, dar inexistent în citat), e generală : ” Ceea ce a putut fi făcut, a fost făcut”! Am onoarea !

    1. Pardon, ceea ce s a putut strica , s -a stricat. De restul , ce mai mișcă , se ocupă Ilie.
      Am oroarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Istoria și Geografia, eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, pentru elevii de la uman, real și tehnologic / Aceștia vor studia obligatoriu în clasele finale Istoria comunismului și Istoria evreilor, Holocaustul

Pentru elevii de la uman, real și tehnologic, disciplinele „Geografie” și „Istorie” au fost eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, potrivit proiectului de planuri-cadru de…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA anunță că și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale și protestează față de numărul mare de semnături cerut de lege, criteriu pe care nu l-a îndeplinit. Susține că niciun candidat înscris nu va rezolva criza politică actuală, ci o va adânci

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, anunţă, sâmbătă seară, că a decis, „după o matură chibzuinţă” să îşi depună candidatura pentru alegerile prezidenţiale. „Dosarul meu…
Vezi articolul

Profesorii necalificați și unii debutanți de Informatică și TIC au dificultăți în înțelegerea și aplicarea programelor școlare, potrivit unui raport al ISJ Buzău

Profesorii necalificați și unii debutanți de Informatică și TIC întâmpină dificultăți în înțelegerea și aplicarea programelor școlare, potrivit raportului cu Starea învățământului buzoian în anul școlar 2023-2024. Un alt punct slab se…
Vezi articolul

România, zonă albă în privința folosirii reglementate a inteligenței artificiale în școli. Raport European Schoolnet: AI este prioritate publică în 20 din 23 de sisteme educaționale europene, iar formarea profesorilor este obiectivul principal în aproape toate statele analizate

Majoritatea sistemelor educaționale europene au introdus deja reguli explicite privind utilizarea inteligenței artificiale în școli, arată un raport European Schoolnet publicat în decembrie 2025. România nu a participat la acest…
Vezi articolul

Lista posturilor pentru profesori 2024-2025, actualizată luni seară pentru fiecare județ. Marți și miercuri, 20-21 august, sunt ședințele pentru suplinitori, cu note peste 7 la Titularizare și fără post – calendar

Lista posturilor vacante/rezervate pentru profesori au fost reactualizate luni după ora 22:00, de către Ministerul Educației. De acum trei săptămâni, candidații de la concursul național de Titularizare 2024 au intrat…
Vezi articolul