Colegiul Național Gheorghe Șincai din București rămâne fără director și după etapa a II-a a concursului. Cele trei candidate au luat note între 2,50 și 4,60 la interviu, deși la alte școli au avut 8,50 și 7,40

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / Ilona Andrei
Proba de interviu pentru postul de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai“ din București a avut loc vineri, 18 martie. Au fost trei candidați înscriși, care au trecut proba scrisă. Toți trei au picat, însă, proba orală, potrivit rezultatelor publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
  • Potrivit surselor Edupedu.ro ar fi vorba despre trei profesoare, una de chimie, una de matematică și o profesoară pentru învățământul preșcolar (educatoare).

Postul de director al Colegiului Național Gheorghe Șincai a rămas vacant după o adevărată telenovelă cu scandal care a avut loc în etapa I a concursului pentru directori 2021. Edupedu.ro a scris atunci în exclusivitate cum concursul a fost suspendat după ce un membru al comisiei s-a retras în timpul interviurilor. Inspectoratul București a anulat o notă acordată de comisie, pe motiv că a fost pusă „dintr-o eroare” și a înlocuit peste noapte „concurs suspendat” cu „reprogramat” (detalii aici)

Astfel că în etapa a doua a concursului de directori s-au înscris pentru acest post al unui dintre cele mai mari colegii din Capitală, 3 profesoare.

Rezultatele acestora, de la proba scrisă, au fost următoarele, potrivit ISMB:

  • Profesoara 1 – 7,60
  • Profesoara 2 – 7,20
  • Profesoara 3 – 7,40

Vineri, 18 martie, la interviu, rezultatele publicate de ISMB au fost următoarele:

  • Profesoara 1 – 2,50
  • Profesoara 2 – 4,60
  • Profesoara 3 – 3,40
Foto: captura ISMB

Condiția de promovare a concursului de directori este ca la ambele probe nota să fie peste 7.

Cu toate acestea, profesoarele care au luat note foarte mici la Șincai au fost admise cu note foarte mari pe posturile de directori la alte interviuri, în aceeași zi. De exemplu, Profesoara 1 a fost admisă cu nota 8,50 la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Sector 1, București, deși la Șincai a luat 2,50.

Profesoara 3 a luat nota 7,40 în aceeași zi la interviul de la Școala Gimnazială Nr. 108, fiind admisă pentru acel post de director.

Colegiul Național „Gheorghe Șincai” este unul dintre liceele cu tradiție din București, înființat în 1890, acum 132 de ani. În istoria sa a avut 29 de directori, dintre care 6 în ultimii doi ani. Acum este director interimar profesorul de fizică Iulian Stancu, potrivit site-ului instituției.

Pe 11 septembrie 2017 deschidea anul școlar de aici chiar președintele Klaus Iohannis. Director era atunci Silvia Mușătoiu, cea care a devenit în 2020 consilierul ministrului Educației, Monica Anisie.

În mandatul acesteia, Colegiul Șincai a fost ținta mai multor încercări de „renovare forțată” din partea primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, după cum a acuzat conducerea școlii. Primarul a cerut în instanță începerea lucrărilor, însă până acum situația nu a fost clarificată, instanța respingând cererea edilului. Inclusiv în 2021 au fost proteste ale elevilor și profesorilor față de planurile primăriei.

Intervenția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a stârnit reacția corpului profesoral, care în februarie 2021 a trimis o scrisoare președintelui Iohannis în care cadrele didactice scriau că „nu credem că proiectul de țară România educată este în mâinile potrivite”.


4 comments
  1. Doamnele sa se inscrie urgent in PNL si va creste nota ca Fat-Frumos peste noapte. Chiar ma si mir ca au avut curajul si tupeul sa se inscrie la proba de interviu( singura ce nu poate fi contestata) fara sa aiba carnet de membru de partid. Nesimtire crasa. Sau…inconstienta?:)

    1. In cazul acestui tip de examen metodologia stipuleaza ca ȘI proba de interviu poate fi contestată. Citiți,
      că nu urzică, vorba cronicarului !

  2. Despre conscursurile ,,uitate ”din CMBRAE/CJRAE -urilor …unde au fost puși/puse politic managerii ,,intermiari,, pe cand un reportaj de investigartie cu aceast subiect ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

MANIFEST 12 elevi navetiști i-au scris ministrului Educației ce înseamnă pentru ei drumul până la școală: sute de lei pe lună, nedecontați, ore pierdute, condiții proaste, trenuri și autobuze murdare, cu „indivizi dubioși„. Elevii cer abrogarea a două acte normative

„Solicitările Consiliului Național al Elevilor continuă să fie ignorate de ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie”, susțin reprezentanții elevilor într-un comunicat trimis Edupedu.ro. Aceștia spun că au trimis un…
Vezi articolul

DOCUMENT Directorul poate cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru elevii cu afecțiuni, pentru una sau mai multe clase sau pentru toată școala, după ce posibilitatea legală a fost introdusă în ROFUIP – Regulamentul de funcționare a școlilor

Ministerul Educației a decis ca directorii să poată cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru unul sau mai mulți elevi, pentru una sau mai multe clase, sau chiar a școlii,…
Vezi articolul

ROSE Cel mai amplu și mai scump proiect din Educație bate pasul pe loc în evaluarea Băncii Mondiale. S-au cumpărat o mașină, laptopuri, echipamente. Efectele promise asupra celor 1,6 milioane de elevi și studenți – ZERO

Doar 6,76 de milioane de dolari (2,8%) au fost ”trase” de Proiectul ROSE, din octombrie 2015 până în luna iulie 2018, din cele 243,1 milioane de dolari cât este valoarea…
Vezi articolul

Prag de medie pentru bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10, în anul școlar anterior, conform datelor inspectoratelor școlare cerute de Ministerul Educației pentru „estimarea bugetului pentru plata burselor” / Sunt cuprinse și mediile elevilor din clasa a VIII-a, pentru cei care au intrat acum la liceu

Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul