Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna, cea mai mare școală cu predare în limba română din oraș, nu va organiza festivități în prima zi de școală / Din cauza reabilitărilor, 16 clase învață în containere

2.041 de vizualizări
Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com
Elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna, cea mai mare școală cu predare în limba română din oraș, vor începe anul școlar 2025-2026 fără tradiționala festivitate de deschidere și cu o soluție de compromis: 16 clase vor învăța în containere modulare, potrivit Agerpres. Acestea au fost instalate în curtea liceului, pe fondul lucrărilor de reabilitare începute acum 5 ani și care aveau inițial un termen de finalizare de 6 luni.

Măsura cu cele 16 containere a fost luată de Primăria Sfântu Gheorghe, în contextul în care lucrările de reabilitare a clădirilor din incinta colegiului, începute în urmă cu aproape cinci ani, nu au fost încă finalizate, iar o parte dintre elevi erau nevoiți să învețe prin alte școli din oraș.

Directoarea colegiului, Luminiţa Costea, afirmă că aceste containere sunt dotate corespunzător şi chiar arată mai bine decât unele dintre sălile de clasă convenţionale.

„Din păcate, corpul A este încă neterminat, internatul este închis, iar cursurile se vor desfăşura doar în corpul B şi în aceste 16 containere. Dar, important este că ne-am adunat cu toţii acasă”, a declarat Luminiţa Costea, potrivit sursei citate.

Aceasta a precizat că în containere vor fi repartizaţi elevii din clasele gimnaziale şi liceale, întrucât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu a dat aviz favorabil pentru funcţionarea în aceste spaţii a claselor primare.

„Clasele primare vor funcţiona în corpul B al şcolii, la etajele superioare, pentru că jos avem direcţiunea şi secretariatul. Ideal ar fi fost ca aceste clase să funcţioneze în noile containere, însă ISU a dat aviz doar pentru clasele mari, de la clasa a V-a în sus”, a mai spus Luminiţa Costea.

Aceasta a mai menţionat că noul an şcolar va începe pe 8 septembrie la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, dar deschiderea nu va fi marcată prin festivităţi.

Lucrările de reabilitare la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” au început în anul 2020, cu un termen iniţial de finalizare de şase luni, dar acestea au fost blocate în 2023 în urma unui litigiu între Primărie şi constructor, aflat pe rolul instanţelor de judecată.

Elevii, părinţii şi cadrele didactice nemultumite de situație au organizat un protest în luna mai în faţa Primăriei Sfântu Gheorghe. La acea dată, autorităţile locale au promis că vor rezolva problema spaţiilor și începând din luna septembrie, toţi elevii vor putea învăţa în incinta colegiului.

Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții să nu trimită la scoală copilul atunci când are simptome de viroză respiratorie și dureri în gât, iar profesorii să stea și ei acasă dacă au semne de gripă – recomandările Ministerului Sănătății pentru începutul cursurilor

Ministerul Sănătății oferă aceleași recomandări la început de an școlar pe care le transmite dintotdeauna. Oficialii au luat recomandările din anii trecuți și le-au mai publicat încă o dată, potrivit…
Vezi articolul

„Țară, țară, vrem testare”, cer reprezentanții elevilor. Silviu Morcan, președintele CNE: „Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise și așteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres”

Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să asigure testarea elevilor așa cum au promis, înainte să se închidă din nou școala. „Nu este posibil ca, după ce testele au fost…
Vezi articolul

Elevul real este absent din această programă, spune profesoara Florentina Sâmihăian despre programa de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere: Excluderea textelor nonliterare e cu adevărat riscantă, pentru că elevii rămân vulnerabili la manipulare și dezinformare

Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București (UB), atrage atenția că programa propusă nu se adresează elevului real, iar lipsa educației media și a analizei discursului…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul

BREAKING Cîmpeanu propune public unei companii private să îi testeze pe toți elevii din clasele I-XI, fără cei de-a VIII-a, la limba română, matematică și istorie, cerându-le partenerilor sociali să discute în câteva ore ordinul de ministru care prevede asta. Testarea „pilot” s-ar face prin parteneriat, nu prin licitație publică, în perioada 30 mai-10 iunie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu o propunere pentru evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele…
Vezi articolul