Spectacole de teatru de improvizaţie pentru copii, cu scopul de a atrage atenţia asupra rolului gândirii critice în combaterea dezinformării online, anunțate de Organizația Salvați Copiii

194 de vizualizări
Reprezentanţii Salvaţi Copiii România şi ai unui dezvoltator de proprietăţi comerciale vor organiza, până la finalul lunii mai, spectacole de teatru de improvizaţie pentru copii, cu scopul de a atrage atenţia asupra rolului gândirii critice în combaterea dezinformării online, a anunţat marţi preşedintele executiv al acestei organizaţii, Gabriela Alexandrescu, la evenimentul online Cum le vorbim copiilor despre fake news?.

„Vor fi niște spectacole foarte interesante, gratuite, invităm părinții să-și aducă copiii pentru a învăța lucruri foarte interesante pentru ei”, a spus Alexandrescu.

Aproape 80% dintre copiii cu vârsta între 8 şi 17 ani utilizează internetul zilnic, timp de cel puţin trei ore, în afara orelor de şcoală, procentul celor care petrec între una şi două ore pe zi fiind de 19%. Paginile web găsite folosind Google şi paginile de ştiri sunt principalele surse de informare a copiilor, urmate de discuţiile cu prietenii sau reţelele sociale. Aproape 50% dintre copii afirmă că informaţia este adevărată când corespunde cu ce ştiu deja. Această situaţie este mai întâlnită în rândul adolescenţilor şi al copiilor din mediul urban, conform rezultatelor relevate de o cercetare sociologică realizată de Salvaţi Copiii privind folosirea internetului de către copii şi adolescenţi.

Mediul online reprezintă principala sursă de informare pentru copii şi, de multe ori, ştirile care apar pe diferite site-uri, bloguri sau reţele de socializare sunt false sau contrafăcute, cu scopul de a induce în eroare cititorii, de a genera anxietate, teamă sau reacţii şi comportamente care să fie în interesul celor care le produc şi lansează. Mai mult decât atât, 22% dintre copii şi tineri cred că la televizor sau în publicaţiile de ştiri nu pot fi difuzate ştiri false.

„Tehnologia oferă numeroase oportunităţi de cunoaştere, dezvoltare, dar şi o serie de riscuri, cum ar fi protecţia datelor personale, comunicarea cu persoane necunoscute, distribuirea conţinutului negativ în mediul online, citirea sau accesarea unor materiale cu conţinut dăunător, dar şi această dificultate de a deosebi informaţiile reale de cele contrafăcute”, a atras atenţia Gabriela Alexandrescu, la o conferinţă.

Ea a adăugat că părintele trebuie să-l ghideze pe copil în mediul online.

Organizația Salvați Copiii și NEPI RockCastle lansează o serie de activități interactive gratuite, pentru părinți și copii, prin conferința „Cum le vorbim copiilor despre Fake News?”, care a fost transmisă LIVE pe paginile de Facebook „Salvați Copiii România” și Ora de Net.

Studiul Salvați Copiii din februarie 2022 arată că 84% dintre copii și adolescenți utilizează Internetul pentru a urmări conținut postat de alți utilizatori, 70% dintre ei îl folosesc pentru a se juca, 67% pentru a folosi rețelele sociale, în timp ce 46 % accesează internetul pentru a se informa despre situații și fenomene de actualitate.

Pentru a contribui la o informare corectă și pentru ca elevii să învețe despre rolul gândirii critice în combaterea dezinformării, concomitent cu dezvoltarea abilităților de a căuta și filtra corect informația, Organizația Salvați Copiii lansează și un pachet de resurse ce conține: ghiduri pentru cadrele didactice, planuri de lecție, prezentări, fișe de lucru pentru elevi și materiale video explicative. Acestea pot fi descărcate de pe Ora de Net și au rolul să sprijine cadrele didactice și elevii din învățământul preuniversitar din România în derularea activităților propuse în cadrul inițiativei educaționale “Rolul gândirii critice în combaterea dezinformării online”, ce are loc în perioada 9 mai – 9 iunie 2022.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează în această seară din funcția de premier / România va avea atât guvern interimar, cât și președinte interimar / Predoiu: Miniștrii PNL rămân în guvern

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, după ședința conducerii partidului, că luni seara își vadepune demisia din funcția de premier, potrivit G4Media.ro. Prin demisia premierului, Guvernul devine unui interimar, la…
Vezi articolul

Consorțiul de universități europene Civica, din care face parte și SNSPA, condamnă încălcarea flagrantă a libertății de exprimare în Iran: „Universitățile nu ar trebui să interzică accesul femeilor la anumite domenii academice, ci să ofere aceleași condiții de studiu pentru toți”

Consorțiul Universitatea Europeană de Științe Sociale, numit și alianța CIVICA, lansează, într-o declarație comună, un apel la comunitatea internațională pentru a condamna brutalitatea și agresiunea forțelor guvernamentale împotriva protestatarilor din…
Vezi articolul

VIDEO Un europarlamentar român anunță „Yo! – Rezoluția pentru Tineri”, într-un clip nonconformist cu “trompete” și cu explicații despre ce înseamnă și cum a fost experiența lui ca raportor în acest domeniu

Investiții în sprijinul “generației lockdown”, și politici pentru integrarea pe piața muncii și dezvoltarea competențelor pentru viitor sunt sprijinite printr-o “Rezoluție pentru Tineri”, propusă și coordonată de europarlamentarul român Dragoș…
Vezi articolul

Simulare BAC 2024. Proba de Limba și literatura română începe luni la ora 9. Candidații intră în săli până la 8.30 pe baza unui act de identitate și pot tăia pe lucrare cu o linie simplă dacă greșesc – procedura de desfășurare

Elevii din ultimul an de liceu susțin luni, 4 martie, prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat (BAC) 2024, cea de Limba și literatura română, potrivit calendarului simulării. Accesul…
Vezi articolul