Concurs de creativitate pe tema primăverii pentru copii de grădiniță și elevi, dar și pentru cadre didactice. Participanții pot trimite materiale și pot înscrie școala ca parteneră până pe 30 aprilie

9.070 de vizualizări
Foto: Kansitang Pittayanon | Dreamstime.com
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Liceul cu program sportiv din Alba Iulia, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță cea de-a treia ediție a concursului național cu participare indirectă „Raze de soare pline de culoare”. O invitație la participarea activă în expoziția inocenței, concursul propune atât copiilor, cât și profesorilor îndrumători, să se bucure împreună, anul acesta, de Primăvara ca anotimpul bucuriei.

Potrivit cuvântării de aici, printre obiectivele proiectului se numără promovarea frumosului și cooperării între copii la realizarea unei expoziții, stimularea comunicării dintre cadre didactice aflate în diverse regiuni ale țării și realizarea de creații proprii, folosind culoarea potrivită sau cuvântul potrivit unei teme date. Rezultatele așteptate sunt o implicare activă a cadrelor didactice, dar și creșterea potențialului artistic-creativ al copiilor prin activitatea extra-curriculară.

Un cadru didactic poate participa cu cel mult 3 copii/elevi dintr-o clasă, un copil la o categorie.

Secțiuni
  1. Creație literară (doar copii de învățământ primar): compuneri, eseuri, poezii – ex.: De vorbă cu Zâna Primăvară, Scrisoare către Iepuraș etc. | maximum o pagină, format A4.
    – scanate, nu pozate, în format imagine (.bmp / .jpeg / .jpg), dacă se trimit pe mail.
    – originale, dacă se trimit prin poștă.
  2. Creație artistică (aici participă atât copii de grădiniță, cât și de învățământ primar): desene, picturi, colaje, ornamente, mărțișoare de 8 martie, felicitări | recomandat format A4.
    – scanate, nu pozate, în format imagine (.bmp / .jpeg / .jpg), dacă se trimit pe mail.
    – originale, dacă se trimit prin poștă.
  3. Lucrări cadre didactice (secțiune obligatorie, odată ce se înscrie în copil): lucrare la alegere, nu neapărat pe tema concursului (acestea nu se jurizează, nu se premiază): eseu, referat, proză scurtă, poezie, scenetă, aplicație didactică inovativă, nu se acceptă proiecte de lecție | minimum o pagină, format A4.
    – redactare: în Word (.doc / .docx), font Times New Roman, mărime 12, spațiere de un rând, margini de 2 centimetri sus-jos și stânga-dreapta. Lucrările eligibile se pot afișa pe site aici, conform regulamentului.
Foto: anunț oficial
Calendarul activităților
  1. Înscrierea în concurs prin trimiterea lucrărilor și documentelor specificate la adresa dată: 01.03.2021 – 30.04.2021
  2. Jurizarea materialelor: 24.05.2021 – 28.05.2021
  3. Premierea câștigătorilor: 02.06.2021 – 18.06.2021
Înscrierea și trimiterea materialelor în concurs

Documentele necesare înscrierii se descarcă de aici. Acestea, alături de materialele / lucrările copiilor, se pot trimite în două moduri, fie pe mail, fie prin poștă.

  • pe mail:
    • creațiile în format imagine (copii),
    • lucrări în format Word (profesor),
    • documentele semnate în format .pdf (școală, părinte)
  • modul în care fișierele trebuie denumite este următorul:
Foto: captură site oficial
  • prin poștă: documente înscriere + lucrări la adresa Școala Gimnazială Micești, str. Scărișoara, nr. 17, localitatea Alba Iulia, județ Alba.
    • pe fiecare lucrare (desen, compunere etc.) se scrie pe verso: numele elevului, clasa, titlul lucrării, școala, județul, profesorul îndrumător;
    • pe plic se va menționa „Concursul ‘Raze de soare, pline de culoare’. Profesori: Vlădău Alexandrina Marina și Gaița Sorina Elena”

Nu se acceptă documente scanate cu telefonul sau procesate prin aplicații software / fotografii. De asemenea, în concurs se iau în considerare doar lucrările menționate pe fișa de activități.
Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune și nivel, respectiv premiile I, II și III.
Se vor elibera diplome de participare pentru toți participanții la concurs, elevi / copii și învățători / educatori, fiind trimise exclusiv pe mail.
Nu se admit contestații.

Citește și:
Școala în Suedia, din martie 2020 și până acum, explicată de o elevă din Göteborg: Sistemul online funcționează bine, dar cu toții suntem nerăbdători să ne întoarcem la școală deoarece vrem să ne revedem colegii
Olimpiada digitală de matematică Brio Challenge. Filip Dolejan, finalist la clasa a VIII-a: Finala se va organiza în fața calculatorului, cu o cameră video spre foaie și una spre noi, să se vadă că nu copiem
Concurs de creație literară organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Elevii, adolescenții și adulții pot trimite lucrări până pe 20 martie

Foto: Kansitang Pittayanon | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DEZBATERE Ce șanse are noul plan de acțiune pentru siguranța în școli să îi scape pe tineri de consumul de droguri: „Este un cadru foarte general care, în lipsa unor acțiuni concrete, se va transforma într-o simplă hârtie”, spun specialiștii

Mai mulți specialiști în problema consumului de droguri au comentat pentru G4Media noul Plan naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying, publicat marți…
Vezi articolul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională, la alegerea lor, se pot înscrie la liceu până la data de 1 septembrie, anunță Sorin Cîmpeanu / Avantajul este că ei sunt înmatriculați peste numărul maxim de elevi în clasă, deci nu iau locul nimănui, spune ministrul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională 2022 se pot înscrie la liceu prin depunerea unui dosar la inspectoratul școlar până la data de 1 septembrie, anunță ministrul Educației,…
Vezi articolul

Daniel David, despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului

Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, rector UBB, spune că ne aflăm „într-un moment de decizie, dacă vrem să facem ceva”, după ce au fost publicate…
Vezi articolul