Concurs de debut literar “Primul roman”: scriitorii aflați la început de drum pot să-și înscrie prima creație până pe 15 iulie 2023 / Volumul câștigător primește un tiraj de 1.000 de exemplare

1.810 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Scriitorii aflați la început de drum sunt încurajați să-și înscrie romanele nepublicate până pe 15 iulie într-un concurs prin care pot câștiga apariția volumului lor într-un tiraj de 1.000 de exemplare, anunță Editura Litera, organizatorul competiției. Data limită de înscriere este 15 iulie. Fișa de înscriere, detalii despre calendar și regulament sunt mai jos în articol.

Pot participa la concurs persoanele fizice cu cetățenie română, „cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte”, potrivit organizatorilor.

„Textul înscris în concurs va putea aborda orice temă și va respecta canoanele speciei literare (roman). Va conține minimum 60.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, editate în Word, cu diacritice și cu ortografia în vigoare. Fontul folosit va fi Arial, de mărimea 12, la 1,5 rânduri (spațiul între rânduri va fi de 1,5).

Creațiile literare se vor trimite pe e-mail, în format doc. (ca atașament), la adresa primulroman@litera.ro (între 15 iunie și 15 iulie) și vor fi însoțite în mod obligatoriu de Fișa de participare, cu următoarele date personale: nume, prenume, vârsta, adresa poștală, adresa de e-mail, număr de telefon, titlul romanului înscris în concurs, o scurtă descriere a acestuia (max. 150 de cuvinte), numărul de cuvinte”, mai transmit organizatorii.

Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția „Biblioteca de proză contemporană“. Din juriu fac parte: Cristina Bogdan, conf. univ. dr., decana Facultății de Litere de la Universitatea din București; Ligia Pârvulescu, scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I; Emanuela Ilie, conf. univ. dr., Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iași, și Doina Ruști, scriitoare, președinta juriului și coordonatoarea colecției, potrivit anunțului.

Foto: Facebook.com
Calendarul concursurilor. Premierea este în octombrie

Concursul se desfășoară în perioada 15 iunie – 20 octombrie 2023 și include 4 etape:

  • Etapa 1: 15 iunie – 15 iulie – Înscriere
  • Etapa 2: 20 iulie – 15 octombrie – Jurizare
  • Etapa 3: 15 – 20 octombrie – Anunțarea câștigătorilor
  • Etapa 4: octombrie 2023 – Festivitate de premiere

DOCUMENT Descarcă de mai jos regulamentul complet:

DOCUMENT Descarcă de mai jos fișa de participare:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară din Bistrița-Năsăud, fost deputat USR – pe cale să devină inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, instituție pe care o dorea desființată. Explicațiile ei pentru presa locală

Profesoara Cristina Iurișniți, fost deputat din partea USR Bistrița-Năsăud, urmează să preia din 1 septembrie poziția de inspector de limbi moderne, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean bistrițean, după cum a…
Vezi articolul

Ministrul Cercetării și Inovării, Sebastian Burduja: „Cred că țara asta are cea mai importantă materie pe care o dorește orice țară: materia cenușie. Românii din diaspora înseamnă posibilitatea de a avea acces la aceste valori”

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a vorbit despre „valoarea minților românești” în cadrul Conferinței „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”, care are…
Vezi articolul

100.000 de elevi nu vor mai primi tichete educaționale în acest an. Programul nu e gata nici acum, deși fostul ministru al Fondurilor europene, Marcel Boloș, promitea un mecanism mai simplu din timp, pentru vouchere la începutul anului școlar

Pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile, după cum se arată într-un răspuns…
Vezi articolul

EXCLUSIV Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45 care ar fi copiat la examen, va fi reprimit la cursuri după ce Tribunalul Constanța a suspendat decizia Universității București în cazul său. Decanul facultății: E o decizie provizorie

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a studentului Florin Alexandru Cartoafă, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro. Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie…
Vezi articolul