Concurs directori 2021 – Proba scrisă începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore. Candidații intră în sală până la 9:00 și pot folosi doar pix de culoare albastră sau neagră, care nu se șterge. Model de foaie de concurs

[jp_post_view]
Foto: captură model foaie examen – Concurs directori de școli 2021
Proba scrisă pentru concursul național de directori de școli și directori adjuncți începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore, potrivit procedurii trimise de Ministerul Educației inspectoratelor școlare. Intrarea în sală a candidaților are loc dimineața, până la cel târziu ora 9:00. După acel moment, cine nu este în sală la deschiderea subiectelor, este eliminat din concurs.

S-au înscris la concurs peste 9.200 de candidați pentru cele peste 8.600 de locuri. Modelele de teste au fost publicate săptămâna aceasta de Ministerul Educației.

Pregătirea comisiei de examen și a supraveghetorilor

Membrii comisiei de organizare, inclusiv responsabili de sală, precum și supraveghetorii se vor prezenta cel târziu la 8:00 la centrele speciale la care au fost repartizați. Centrele de examen, adică școlile în care se susține proba scrisă, au fost decise și trimise la minister vineri de către inspectoratele școlare.

Pentru fiecare sală în care se desfășoară proba scrisă, în dimineața zilei de concurs, pe 15 octombrie, coordonatorul fiecărui centru special repartizează, prin tragere la sorți, responsabilul de sală și câte doi supraveghetori, după cum prevede regulamentul de concurs.

Prin aceeași procedură sunt repartizați supraveghetorii pentru holuri și pentru sălile de depozitare a obiectelor personale ale candidaților sau ale altor supraveghetori.

La repartizarea supraveghetorilor, coordonatorilor li se recomandă să țină cont ca aceștia să nu desfășoare activitatea în sălile în care, printre candidați, se află persoane din unitatea de învățământ din care provin, cu excepția cazului în care proba scrisă se susține într-o singură sală, în centrul special.

Intrarea candidaților

În dimineața zilei de concurs, până cel târziu la ora 8:50, coordonatorul centrului special efectuează instructajul responsabililor de sală și al supraveghetorilor.

Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 10:00 și durează maximum 120 de minute. Coordonatorul centrului special va asigura repartizarea candidaților în săli în ordine alfabetică. Accesul candidaților în săli se va face în intervalul orar 9:00-9:30.

Responsabilul de sală va efectua instructajul candidaților în intervalul orar 9:30-9:50.

Membrii comisiei de evaluare a probei scrise și persoanele desemnate ca observator se vor prezenta la centrele speciale la 11:30. În toate centrele vor fi amenajate spații/ săli corespunzătoare pentru primirea acestora.

Desfășurarea probei scrise

Candidaților, responsabililor de sală și supraveghetorilor le este interzis accesul în sală cu genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, notițe sau alte materiale documentare, mijloace electronice, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanță.

Materialele interzise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala în care se desfășoară proba scrisă.

Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită sau să schimbe între ei ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Încălcarea prevederilor anterioare va fi considerată tentativă de fraudă sau fraudă. Pedeapsa pentru tentativă de fraudă sau frauda este eliminarea candidatului din concurs și pierderea dreptului acestuia de a ocupa o funcție de conducere, îndrumare și control învățământul preuniversitar, pentru o perioadă egală cu aceea a două mandate (8 ani).

La nivelul fiecărui centru special, repartizarea candidaților în săli se realizează tot în ordine alfabetică. În fiecare sală de concurs se distribuie foi tipizate (foi de concurs) în număr dublu față de numărul candidaților repartizați în sala respectivă. Responsabilul de sală are și responsabilitatea menținerii unei evidenței stricte a tuturor foilor repartizate, atât a celor utilizate de candidați cât și a celor neutilizate.

Fiecărui candidat i se va distribui o singură foaie tipizată de concurs.

Foile de concurs rămase nerepartizate se utilizează, în timpul probei, de către candidații care solicită înlocuirea acestora. În această situație, foaia de concurs înlocuită se anulează de către responsabilul de sală și se va consemna în procesul verbal de predare-primire al mapei sălii numărul de foi de concurs anulate la finalul probei.

Candidații și supraveghetorii, inclusiv responsabilul de sală, completează informațiile din chenarul existent pe pagina a treia a foii de concurs, înainte de distribuirea în sală a testului standardizat. Pagina respectivă nu se sigilează sau secretizată.

După preluarea, de către persoana autorizată, a arhivei care conține testul standardizat, coordonatorul centrului special va asigura multiplicarea foilor conținând itemi prin care să evalueze capacități cognitive și competențe de management și leadership în număr egal cu numărul candidaților repartizați pentru susținerea probei scrise în centru special respectiv.

Pentru fiecare sală de concurs se pregătește un plic în care se introduce un număr de teste egal cu numărul candidaților din sala respectivă. Acel plic e sigilat și ștampilat pe zona de lipire cu ștampila „Concurs 2021”.

Coordonatorul Centrului special distribuie plicurile cu testele multiplicate, în fiecare sală, predându-le responsabilului de sală în prezența candidaților și a supraveghetorilor.

La ora 10:00, responsabilul de sală deschide plicurile și asigură, împreună cu supraveghetorii, distribuirea către fiecare candidat a testului standardizat (foile conținând itemii, capsate).

Candidații care nu sunt prezenți în sala de concurs la momentul deschiderii plicurilor cu subiecte pierd dreptul de a participa la concurs.

Modelul de foaie de concurs este următorul:

Candidații vor primi 50 de itemi:

Fiecare item are un singur răspuns corect.

Pentru fiecare item, răspunsul considerat corect de către candidat va fi marcat prin umplerea pătratului corespunzător – după exemplul: a)◼️ b)◻️ c)◻️ d)◻️

Candidații vor utiliza doar pix de culoare albastră sau neagră, care nu se șterge.

După finalizarea rezolvării testul standardizat, dar nu mai târziu de 120 de minute, fiecare candidat predă foaia de concurs și ciorna responsabilului de sală pe baza unui borderou tipizat.

După ce se semnează în borderoul de predare-primire, candidatul rămâne în sală în vederea participării la etapa de evaluare a testului. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre supraveghetori până la înapoierea în sala de examen.

În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit. Candidatul care se retrage din propria inițiativă poate solicita anularea textului, pe baza unei declarații, predă testul și părăsește sala după cel puțin o oră de la deschidere a plicului cu subiecte. În acest caz testul grilă nu este evaluat, iar candidatul respectiv este considerat retras.

Persoanele care furnizează soluții ale subiectelor de concurs, falsifică rezolvările testului, tolerează sau iau parte la acțiuni sau intenții de fraude ale candidaților manifeste neglijență în îndeplinirea atribuțiilor răspund disciplinar, în conformitate cu prevederile articolului 280 – 282 din Legea educației nr. 1/2011 sau cu ale Legii 53/2003 – Codul Muncii, republicată.

Articolul este în curs de actualizare


4 comments
  1. Scrieti corect: Daca infectarile raman asa in Bucuresti 50 de candidati intra din care se scad membrii comisiei. Si se va da in ture pana se termina candidatii. Ca altfel e penal pentru toti de la organizator pana la candidati, a se vedea ordinul prefectului de ieri, nu are nimeni derogare peste 50 de persoane.

  2. Tot acest concurs este de fata lumii. Atata timp cat inspectoratele judetene sunt guvernate de oameni politici, inspectori generali pusi de sistem, care la randul lor si-au capusat toate scolile cu pikeke si relatiile si apropiatii lor, nu se va schimba absolut nimic! Acest concurs este o mizeri ca si cel de acum 6 ani, cand rezultatele la grila scrisa s-au dat dupa 48 de ore!!!!
    Hello, Romania…. Trezeste-te!!!!!!
    Am supt prea mult lapte ca sa mai cred in mascarada asta, mai ales in acest context politic si social!!!!!!

    1. Neluțule! Ești puțin dezinformat și îi derutezi și pe alții! Acum 6 ani, era un guvern tehnocrat și nu avea niciun interes să masluiasca examenul. Eu am dat atunci examen si am avut 4 supraveghetori in sală si camere de supraveghere, iar evaluarea s-a făcut în sală de față cu candidații si cu un membru din comisia de examen, astfel după maximum 1 oră, am primit, transparent, rezultatul! Deci ești aurolac!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor

Legea 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de…
Vezi articolul
Salariul unui profesor debutant

Profesorul anonim: În mod normal, dacă ai luat peste 9,40 la titularizare, n-ar fi trebuit să ai emoții în privința încadrării într-o profesie pe care o practici cu pasiune și devotament

Mâine va avea loc repartizarea candidaților pentru posturile titularizabile (profesori angajați pe perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ). Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie…
Vezi articolul

Mai multe asociaţii ale elevilor spun că nu au fost chemate la discuţii: Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a opri greva

„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei…
Vezi articolul

Aproape 40% din directorii de școli din Statele Unite intenționează să renunțe la funcție în următorii 3 ani, potrivit unui sondaj național. Printre principalele cauze – stresul, timpul prea mare alocat treburilor administrative / 42% au spus că au avut parte de atacuri în mediul online din partea elevilor și părinților

Aproape 40% din directorii de școli gimnaziale și licee din Statele Unite ale Americii vor să renunțe la această funcție în următorii trei ani, iar 14% ar vrea să demisioneze…
Vezi articolul