Concurs organizat de Institutul Francez despre biodiversitate, în luna francofoniei. Elevii și studenții pot trimite lucrări, video-uri sau benzi desenate până pe 14 martie

2.871 de vizualizări
Foto: captură afiș oficial
Pentru a conștientiza problematica protejării mediului înconjurător și îngrijirea biodiversității, Institutul Francez din România anunță concursul de creație artistică „Generația biodiversitate” / „Génération biodiversité” care promovează creativitatea în serviciul viziunilor despre natură.

Tinerii din România se pot înscrie la eveniment după următoarele categorii:

1. în funcție de vârstă:

  • Școala primară: 5-10 ani
  • Gimnaziu: 11-14 ani
  • Liceu/Universitate: 15-25 ani

2. în funcție de tipul creației artistice:

  1. Benzi desenate pe tema biodiversității sau
  2. O creație artistică (video, performance, cântec, poem etc.) de conștientizare asupra unei tematici ecologice sau
  3. O mărturie despre o acțiune civică eco-responsabilă realizată (descriere și fotografie).

O persoană sau o echipă, formată din maximum 5 persoane, va trimite un proiect, înscriindu-se la o singură categorie din cele mai sus.

Afiș oficial

Limba în care se pot construi materialele/ lucrările participanților este fie limba franceză, fie limba română.

Organizatorii menționează că premiile variază de la o categorie la alta:

  • Premiul I pentru școala primară: un microscop;
  • Premiul I pentru gimnaziu: un aparat foto vintage;
  • Premiul I pentru liceu/universitate: o bicicletă sau o trotinetă electrică;

Alte premii pot fi: benzi desenate, kit-uri zero waste, lămpi solare, jocuri de societate și multe alte surprize.

Conform regulamentului, juriul va fi constituit din:

  • Monica Tănase, managerul proiectului ecOprovocarea, Asociația Viitor Plus;
  • Geta Rîșnoveanu, directoarea Școlii Doctorale de Ecologie, Universitatea din București;
  • Alice Iliescu, lector universitar doctor în cadrul programului de studii arte plastice – grafică al UAD Cluj-Napoca;
  • Alexandru Mircea, student la Facultatea de Litere, Universitatea din București;
  • Roxana Bucur, Institutul Francez din România la Timișoara;

În aprecierea și evaluarea lucrărilor primite, juriul are în vedere:

  • încadrarea în tematica biodiversității;
  • calitatea actului artistic (format, impact vizual/sonor, atractivitate);
  • abordarea inovatoare, creativă, originală;
  • calitățile redacționale sau de exprimare (lectură plăcută, emfază, sintaxă, intonație etc.);
  • capacitatea de persuasiune/conștientizare;
  • eforturile suplimentare pentru o creație compusă în limba franceză.

Organizatorii primesc materialele până duminică, 14 martie, la miezul nopții. Pentru înscriere, materialele/ lucrările, însoțite de fișa de înscriere completată și scanată (în .pdf) descărcabilă de aici, se trimit la gouvernance@institutfrancais.ro.

Vezi regulamentul și precizările complete aici.
Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Teste de antrenament și bareme de rezolvare la Informatică pentru Bacalaureat 2025, profil Real, specializarea Matematică-Informatică, publicate de ISJ Constanța

Elevii de la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică au la dispoziție pentru pregătirea examenului de Bacalaureatul 2025 testele de antrenament publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța. Un model de test…
Vezi articolul

Copiii vor folosi inteligența artificială oricum, mai bine îi ajuți să o folosească în mod corect, nu să o folosească pe post de psiholog / Copiii noștri am dorit să fie nativi digital, acum dorim să fie nativi AI – Toomas Hendrik Ilves, fost președinte al Estoniei, țară care mizează pe folosirea noilor tehnologii în educație

Inteligența artificială reprezintă „un alt salt” pentru educația din Estonia, după cel realizat începând din anii ’90, când această țară și-a asumat un rol de pionierat pentru folosirea instrumentelor digitale…
Vezi articolul