Concursuri școlare 2024. Calendarele de desfășurare pentru activitățile educative regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației / Sunt peste 2.000 de concursuri

20.833 de vizualizări
Școala Europeană din Bergen, Olanda / Foto: esbergen.eu
Calendarele de desfășurare pentru peste 2.000 de concursuri incluse în listele proiectelor de educație extrașcolară regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației marți, 6 februarie.

Mai exact, este vorba de fostele calendare cunoscute drept CAEN și CAER care, de anul acesta, au alte denumiri și, implicit, alte acronime:

  • CPEENI – Calendarul proiectelor educative extrașcolare naționale și internaționale (o listă cu cele finanțate de Ministerul Educației și o listă cu cele nefinanțate de ME)
  • CPEERI – Calendarul proiectelor educative extrașcolare regionale și interjudețene.

Amintim că, în ceea ce privește olimpiadele școlare Ministerul Educației a început să publice regulamentele specifice de organizare, actualizate, pentru mai multe competiții – fizică și chimie, franceză și limbi romanice, dar și pentru matematică, pedagogie și OLAV (liceu). Edupedu.ro va publica regulamentele actualizate ale olimpiadelor școlare 2024 pe măsură ce sunt anunțate de Ministerul Educației.

În anul școlar curent (2023-2024), pe lângă distincțiile de la olimpiadele școlare și sportive și la concursurile școlare naționale obținute în anul școlar precedent, elevii au putut primi burse în funcție de premiul obținut, potrivit metodologiei, și pentru concursurile din listele CAEN – activități educative naționale și internaționale organizate în anul școlar 2022-2023.

FOTO DOCUMENT Calendarul proiectelor educative extrașcolare naționale și internaționale (CPEENI) 2024 – cu finanțare ME:

FOTO DOCUMENT Calendarul proiectelor educative extrașcolare naționale și internaționale 2024 (CPEENI) – fără finanțare ME:

DOCUMENT Calendarul proiectelor educative extrașcolare regionale și interjudețene (CPEERI) 2024:

Amintim că peste 40 de concursuri școlare naționale au fost eliminate de o comisie a Ministerului Educației din listele și calendarele competiționale pentru anul școlar 2023-2024, față de anul școlar trecut, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza listelor și calendarelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie.

Din lista activităților educative naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2023-2024, fără finanțare din partea Ministerului Educației, au dispărut 22 de competiții față de anul școlar trecut.

Din lista activităților educative naționale și internaționale din anul școlar 2023-2024, desfășurate cu finanțare din partea Ministerului Educației, 17 competiții nu se mai regăsesc, la o comparație cu lista din anul școlar 2022-2023.

În același timp, sunt cu 160 mai multe concursuri regionale și interjudețene în acest an școlar decât anul școlar trecut, potrivit listelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie.

Citește și:
Peste 40 de concursuri școlare naționale au fost tăiate din calendarele Ministerului Educației, în acest an. Cine a făcut parte din comisia de tăiat concursuri – listă
Concursuri școlare 2024. Listele activităților educative interjudețene, regionale, naționale și internaționale, publicate de Ministerul Educației – descarcă
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin etapele naționale în 2024


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sprijinul financiar oferit de Comisia Europeană nu înlocuiește responsabilitatea Guvernului de a aloca de la buget un fond de burse „ancorat la nevoile reale ale studenților”, avertizează Alianța organizațiilor studențești

Guvernul trebuie să asigure de la buget, pentru anul 2026, un fond de burse studențești „ancorat la nevoile rele ale studenților”, întrucât sprijinul de 60 de milioane de euro anunțat…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva

„Capacitatea sistemului de a atrage cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă și de a aduce la conducere cele mai competente persoane în cele mai dificile…
Vezi articolul