Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească asociațiile reprezentative ale elevilor: să aibă membri doar elevi din școlile românești, să nu facă propagandă politică sau religioasă, să-și declare scopul de reprezentare / Asociațiile județene trebuie să raporteze anual respectarea Statutului Elevului în fiecare școală din județ

[jp_post_view]
Foto: ASAP/ The Institute
Asociațiile reprezentative ale elevilor sunt cele care, prin statutul propriu, își declară scopul de a reprezenta interesele și drepturile elevilor. Alte două condiții pentru reprezentativitate sunt neimplicarea în propaganda politică sau religioasă și membri provenind exclusiv din sistemul preuniversitar românesc, potrivit prevederilor din noul Statut al Elevului.
  • Noul Statut al Elevilor a fost publicat astăzi, 12 august, în Monitorul Oficial. Acesta poate fi consultat în documentul de mai jos. Introducerea sălii de detenție, a interdicției de a folosi telefoanele mobile în timpul orelor de curs și creșterea numărului de absențe la care elevii sunt sancționați cu scăderea unui punct la purtare sunt câteva dintre măsurile prevăzute.

Potrivit articolului. 38, alin. 1 din Statut, asociațiile reprezentative ale elevilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

Art. 38. — (1) Sunt considerate asociații reprezentative ale elevilor organizațiile neguvernamentale, înființate în baza prevederilor legale în vigoare, care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:

„a) au statut propriu, în care au declarat ca scop reprezentarea intereselor și drepturilor elevilor;

b) nu fac propagandă politică sau religioasă;

c) sunt formate exclusiv din elevi înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar românesc”.

„Asociațiile reprezentative își pot desfășura activitatea la nivel național, județean, local sau școlar”, se mai menționează la punctul următor. Iar punctul (3) al aceluiași articol menționează:

  • „Art. 38 (3) Filialele sau sucursalele asociațiilor reprezentative au același statut reprezentativ, în raport cu scopul înființării acestora.”

Diferența față de Statutul Elevului anterior este aceea că, acum, membrii asociațiilor elevilor trebuie să fie în proporție de 100% elevi înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar românesc. Până acum, doar 75% dintre membri trebuiau să respecte această regulă.

De notat că toate asociațiile reprezentative, nu doar consiliile județene ale elevilor, trrebuie, conform Art. 42.din noul Statut )prevederi existente și în Statutul de până acum), să elaboreze rapoarte anuale privind respectarea prevederilor Statutului Elevului în fiecare unitate de învățământ din județul respectiv:

  • „Art. 42 — (1) Consiliul județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și asociațiile reprezentative ale elevilor elaborează un raport anual privind respectarea prevederilor prezentului statut în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din respectivul județ sau din municipiul București. Raportul are în vedere un an școlar și se face public la finalizarea acestuia sau la începutul anului școlar următor.”

Trebuie subliniat faptul că limitările propuse de Consiliul Național al Elevilor (CNE) anul trecut, nu au fost incluse în noul document adoptat.

  • CNE a propus, la acel moment, ca asociațiile elevilor să aibă „filiale la nivel județean în cel puțin jumătate plus unu din numărul total de unități de învățământ preuniversitar din județul respectiv” și să aibă „filiale de la nivel școlar alcătuite din cel puțin 5 membri”. Aceste condiții au alarmat asociațiile elevilor din Vâlcea, Constanța, Bacău, București, Ilfov, Maramureș și Timiș, care au declarat că aceste condiții sunt imposibil de îndeplinit și asta ar putea duce la dizolvarea tuturor asociațiilor din țară.

În ceea ce privește dreptul la asociere al elevilor, art. 31 precizează că elevii se pot asocia în următoarele structuri:

  • „a) Consiliul Național al Elevilor, prin toate substructurile sale de la nivel școlar și județean;
  • b) asociațiile reprezentative ale elevilor”.

Iar Art. 40 menționează cine poate fi partener al Ministerului Educației, în consultările acestuia:

„Art. 40. — (1) Consiliul Național al Elevilor este partener al Ministerului Educației, cu rol consultativ în procesul decizional. Elevii pot fi reprezentați și prin alte asociații reprezentative la nivel național, cu rol consultativ în procesul decizional. În baza principiului subsidiarității, consiliile județene ale elevilor, respectiv consiliile școlare ale elevilor sunt parteneri cu rol consultativ ai inspectoratelor școlare, respectiv ai unităților de învățământ.”

DOCUMENT – Statutul Elevului 2024:

2 comments
  1. A se citi…

    Să nu facă propagă politică alta decât a partidului din care e tata sau mama, director sau inspector.

    Să respecte drepturile (de a candida și a fi ales in structurile de conducere) atâta timp cât are pile, recomandări și susținere de la un partid, primărie, ISJ…

  2. Să nu facă propagandă politică, dar să fie copilul unui inspector numit politic. Să respecte statutul, dar să dea afară câte-un reprezentant ales de elevii unui liceu pe motive inventate. Să nu facă una-alta, dar de fapt…

    Cunoaștem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest public al ANPRO – Asociația Națională a Profesorilor de Limba română, față de planurile-cadru puse în dezbatere și declarația ministrului că nu s-a tăiat nicio oră la liceele teoretice: Considerăm cu adevărat revoltător inducerea în eroare a opiniei publice. Ați tăiat o oră de Română pe săptămână din trunchiul comun la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a

Profesorii de limba și literatura română protestează public față de tăierea a câte o oră pe săptămână din trunchiul comun la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a, în…
Vezi articolul

O profesoară de limba română din Olt, deranjată că elevii ei nu au învățat pe de rost pentru Evaluarea Națională rezumate din cărți sau scrise de ea: “Le-am spus: le citiți, le rețineți, le folosiți când faceți teste, le învățați pe dinafară. Părinții trebuie să verifice copiii dacă lucrează testele pentru examen. Ei lasă totul pe profesorul de la clasă și meditator“

O profesoară de Limba română de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina și-a arătat nemulțumirea față de elevii ei de la clasă, care nu au învățat pe dinafară pentru Evaluarea…
Vezi articolul

Salarizarea rezidenților va fi în continuare asigurată de Ministerul Sănătății, conform unui proiect de lege adoptat marți de deputați, iar examenul de rezidențiat va fi organizat de Ministerul Educației, explică Federația Studenților la Medicină, după ce ar fi apărut informații inexacte în public

Reprezentanții studenților în medicină susțin că nu s-au făcut modificări față de modul de organizare al examenului de rezidențiat, acesta urmând a se desfășura în continuare într-o manieră centralizată, în…
Vezi articolul

Ministerul Educației cheamă la discuții sindicatele profesorilor marți, 17 iunie, „pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală” / Protest în școli și facultăți anunțat miercuri de FSE „Spiru Haret”, FSLI și „Alma Mater”

Ministerul Educației le-a chemat la discuții pe cele trei sindicate reprezentative din educație, marți, 17 iunie, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine în contextul în care toți profesorii din…
Vezi articolul